Arest preventiv și control judiciar, după o bătaie în zona Deal Pașcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La peste o săptămână de la o bătaie din centrul municipiului Pașcani, în apropierea Casei de Cultură, doi pășcăneni au ajuns în fața judecătorilor. Procurorii au cerut arestarea preventivă, însă magistrații au decis ca unul dintre suspecți să stea după gratii pentru o lună de zile, iar celalalt să fie sub control judiciar pentru două luni de zile și să poarte dispozitiv electronic de supraveghere.

IPJ IASI: AREST PREVENTIV ȘI CONTROL JUDICIAR, PENTRU SĂVÂRȘIREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI
La data de 10 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 6 septembrie a.c., între trei bărbați ar fi avut loc un conflict spontan, în timp ce se aflau pe terasa unui restaurant din municipiul Pașcani, în urma căruia s-ar fi agresat fizic între ei.
La data de 11 septembrie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani și Judecătoriei Pașcani, astfel că instanța de judecată a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestuia, pentru 30 de zile.
În continuarea cercetărilor, la data de 14 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, un alt bărbat, de 34 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 15 septembrie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani și Judecătoriei Pașcani, fiind dispusă luarea măsurii controlului judiciar față de acesta, pentru 60 de zile.

PULSUL ZILEI

Diplomele medicilor și arhitecților ar putea fi recunoscute automat în UE. Ce schimbări majore pe piața muncii pregătește Bruxelles-ul

Uniunea Europeană va lansa până la sfârșitul anului 2026 un portofel digital destinat stocării diplomelor și documentelor de asigurări sociale, potrivit unei propuneri legislative recente publicate de Comisia Europeană. Inițiativa urmărește să reducă birocrația și să simplifice recunoașterea calificărilor...

5 semne că un copil suferă la școală, chiar dacă părinților le spune că totul e bine. Psiholog: „Copilul tace pentru că se teme...

„Cum a fost azi la școală?”„Bine.”„S-a întâmplat ceva?” „ Nu.” – Acesta e schimbul de replici din multe familii când copilul se întoarce de la școală. După ce află că „totul e bine”, părintele se întoarce la rutina zilnică,...

Singapore îi plătește pe oameni să citească. 15 minute de lectură aduc monede virtuale care pot fi transformate în bani

Singapore lansează o campanie națională prin care încearcă să-i convingă pe oameni să lase telefonul deoparte și să citească mai mult, relatează The Guardian. Programul, denumit ReadSG, se va desfășura pe o perioadă de cinci ani și îi încurajează pe locuitori să...

Cu cât poți ieși mai devreme la pensie dacă ai crescut doi sau mai mulți copii. Condițiile prevăzute pentru mame

Femeile care au născut și au crescut doi copii pot solicita pensia pentru limită de vârstă cu un an înaintea pragului stabilit în cazul lor. Facilitatea nu se acordă însă automat: solicitanta trebuie să fi realizat stagiul complet de...

Filarmonica „Moldova” din Iași deschide seria de concerte de toamnă cu două evenimente cu intrare liberă

Filarmonica de Stat „Moldova” din Iași anunță organizarea a două concerte gratuite, unul simfonic și unul coral, joi și vineri, 17 și 18 septembrie 2026. Evenimentele vor avea loc în spații emblematice ale orașului, la Amfiteatrul Palas și la...

Dezbatere aprinsă în mediul online: Sunt obligate educatoarele să fotografieze copiii la grădiniță pentru a trimite părinților?

O dezbatere lansată recent în mediul online de o educatoare a generat reacții împărțite atât din partea cadrelor didactice, cât și a părinților, readucând în atenție problema limitelor dintre comunicarea cu familia și dreptul la imagine al preșcolarilor. Întrebarea...

Un angajat al Spitalului din Pașcani a primit nota 2,12 la evaluarea profesională! Bărbatul contestă calificativul în instanță

În urma evaluării profesionale pentru activitatea desfășurată în anul 2025, Ionuț G., un angajat al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, a fost notat cu nota 2,12. Bărbatul lucrează de mai mulți ani în cadrul unității medicale și susține că...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Guvernul Bolojan lasă prăpăd în urma sa. Vistieria e goală, domenii esențiale rămân fără finanțare!

Guvernul condus de Ilie Bolojan este pe cale să genereze un uriaș blocaj la nivel național. Premierul demis încearcă să mascheze problemele financiare reale ale României. În ciuda declarațiilor optimiste privind stabilitatea țării, refuzul său de a propune o...

O porțiune de cale ferată pe linia Iași – Pașcani a fost închisă! Muncitorii fac reparații până la finalul lunii octombrie

CFR Infrastructură Iași a închis o porțiune de cale ferată pe linia Iași – Pașcani pentru lucrări la calea de rulare. Traficul feroviar este oprit pe porțiunea respectivă încă de pe data de 2 septembrie 2026, însă lucrările vor...

Scandal monstru la Hârlău: Un bărbat s-a năpustit cu cuțitul asupra polițiștilor aflați în misiune

A fost scandal monstru la Hârlău, acolo unde Matei Ioan, un bărbat în vârstă de 52 de ani, ar sărit cu un cuțit la polițiști și i-a amenințat cu moartea@ Bărbatul a devenit violent după ce agenții au intervenit...
Paşcani
câțiva nori
20.2 ° C
20.2 °
20.2 °
68%
1.6m/s
25%
mie
21 °
J
24 °
vin
24 °
S
23 °
D
24 °

Niciun articol afișat