Atenție la consumul de alcool! Principala cauză a accidentelor rutiere și a violențelor

Ca în fiecare an, Sărbătorile Creștine reprezintă pentruromâni momente pentru a se întâlni cu cei dragi, cu rudeîndepărtate sau cu prieteni. De multe ori cu ocazia acestorîntâlniri se consumă băuturi alcoolice, şi nu puţine au fostcazurile în care s-a întrecut limita. De obicei, și în perioada Sărbătorilor Pascale consumul delicori bahice creşte, iar riscul de a fi implicat într-o agresiune, fieca agresor, fie ca victimă este mult mai mare. Trebuie reamintitefectul acestui drog legal – alcoolul – te face să nu mai distingicorect care este realitatea şi totodată să reacţionezi violent faţăde rude sau persoane pe care în urmă cu un minut le consideraiprietene. De menţionat că în ceea ce priveşte mediul rural,consumul de băuturi alcoolice se întâlneşte în majoritateainfracţiunilor comise cu mare violenţă.

Un alt aspect care dorim să îl scoatem în evidenţă îlreprezintă alcoolul la volan.E bine să se ştie că la fiecare al cincilea delict de circulaţieintervine alcoolul. Acţiunea alcoolului asupra sistemuluinervos este nefastă la conducătorii auto obosiţi, la ceicare suferă de astenie nervoasă şi la cei care consumămedicamente, mai ales sedative.Poliţia avertizează conducătorii auto şi îi sfătuieşte săevite consumul de băuturi alcoolice atunci când ştiu căurmează să se urce la volan. Legea prevede sancţiuni asprepentru cei care sunt depistaţi.Chiar dacă este Paștele, poliţiştii nu vor da dovada deindulgenţă în astfel de cazuri. Gândiţi-vă că alcoolul nu este prietenul dumneavoastră,chiar dacă vă face să vă simţiţi bine.
Un alt aspect care dorim să îl scoatem în evidenţă îlreprezintă alcoolul la volan.E bine să se ştie că la fiecare al cincilea delict de circulaţieintervine alcoolul. Acţiunea alcoolului asupra sistemuluinervos este nefastă la conducătorii auto obosiţi, la ceicare suferă de astenie nervoasă şi la cei care consumămedicamente, mai ales sedative.Poliţia avertizează conducătorii auto şi îi sfătuieşte săevite consumul de băuturi alcoolice atunci când ştiu căurmează să se urce la volan. Legea prevede sancţiuni asprepentru cei care sunt depistaţi.Chiar dacă este Paștele, poliţiştii nu vor da dovada deindulgenţă în astfel de cazuri. Gândiţi-vă că alcoolul nu este prietenul dumneavoastră,chiar dacă vă face să vă simţiţi bine. Nu stricaţi farmecul acestor clipe frumoase şigândiţi-vă că Sărbătorile trebuie petrecute într-oatmosferă de bucurie împreună cu familia și prietenii. IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Lansare de carte, la Zilele Colegiului Național Mihail Sadoveanu Pașcani – VIDEO

Literatura, muzica și întâlnirile cu oameni de cultură au deschis seria manifestărilor dedicate Zilelor Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Marți, 3 noiembrie, elevii și profesorii actuali și cei pensionari au avut ocazia să îl întâlnească pe scriitorul și...

Biblioteca Colegiului „Mihail Sadoveanu” a fost modernizată. Spațiul a fost inaugurat de Zilele Școlii

Biblioteca din cadrul Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a fost modernizată, iar noul spațiu a fost inaugurat oficial marți, 3 noiembrie, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor colegiului. Lucrările au fost realizate cu sprijinul unei sponsorizări oferite de compania Rompak...

Schimbare majoră pentru pacienții din România. Peste 40 de medicamente ar urma să intre pe lista compensatelor până la finalul anului

Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, prin care pacienții români ar urma să aibă acces mai rapid la terapii moderne și medicamente inovative. Ministrul Alexandru Rogobete anunță că, într-o primă etapă, peste 40 de molecule noi...

Insule ecologice blocate. Unde aruncăm gunoiul, domnule primar? – VIDEO

Ce puteți face când nu funcționează insulele ecologice? Depozitați gunoiul pe jos sau sunați la Primărie? Un cetățean din Pașcani a ales să facă o filmare și să o posteze pe Facebook cu un mesaj adresat primarului Marius Pintilie.  În...

ANAF introduce un nou sistem de verificare a angajaților: Românii vor putea reclama cum sunt tratați la ghișeu. Ce se schimbă de săptămâna viitoare

Românii care se prezintă la sediile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor avea posibilitatea să evalueze modul în care sunt tratați de funcționari, dar și calitatea serviciilor de care beneficiază. Instituția va introduce, începând de săptămâna viitoare, un...

Reparații în bătaie de joc

La Pașcani, unele gropi din asfalt sunt acoperite cu lopata pe timp de ploaie. Materialul folosit este rezultat din lucrările de intervenție pe străzi, adică resturi de asfalt amestecate cu prundiș. Un șofer care aștepta să alimenteze mașina în stația...

Invitație cu întârziere pentru afaceri cu ucraineni

Dacă aveți spații comerciale, de depozitare sau terenuri pentru dezvoltarea unor afaceri în municipiul Pașcani și vreți să le vindeți sau să le închiriați, înștiințați administrația locală. Primarul Marius Pintilie vă îndeamnă să trimiteți informațiile necesare și datele de...

Festivitate în cinstea profesorilor care au ieșit la pensie, duminică, 8 noiembrie, la Pașcani

27 de cadre didactice care au ieșit la pensie în anul școlar trecut vor fi premiate în cadrul unei festivități organizate de Sindicatul „Spiru Haret” Iași. Evenimentul va avea loc duminică, 8 noiembrie, de la ora 10:00, și va...

Locuitorii din Moțca rămân fără apă la robinete, miercuri, 4 noiembrie

APAVITAL S.A. informează că, miercuri, 4 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din localitatea Moțca, comuna Moțca. Întreruperea este necesară pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă din localitatea Moțca, cu o...

Ieşeni, ministrul Sănătăţii vrea fotografii şi comentarii cu mâncarea din spitale!

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le cere pacienţilor şi aparţinătorilor să trimită fotografii cu mâncarea primită în spitale, pentru a vedea ce ajunge efectiv în farfuriile bolnavilor. Oficialul vrea să afle atât unde hrana este de calitate, cât şi în...
Paşcani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
10 °
82%
3.3m/s
0%
mar
11 °
mie
12 °
J
8 °
vin
7 °
S
6 °

Niciun articol afișat