Atenţie, speculanţi! ANAF intra în forţă şi face zeci de controale

ANAF anunță că face verificări la speculanți, după ce în ultima perioadă prețurile la măști medicale, la anumite medicamente și la spirt sau alte produse de dezinfectare au explodat.

”Ca urmare a dinamicii preţurilor, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF monitorizează şi analizează comerţul cu produse care au înregistrat creşteri semnificative nejustificate ale preţurilor, pentru asigurarea unui mediu concurenţial onest şi a accesibilităţii mijloacelor de prevenire a infectării. Monitorizarea variaţiilor de preţuri şi verificarea modului de declarare a obligaţiilor fiscale aferente veniturilor realizate în această perioadă include atât dispozitive medicale (măşti, mănuşi, biocide, dezinfectanţi) şi alte echipamente de protecţie sanitară, care asigură prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate Covid-19, cât şi produse alimentare esenţiale specifice coşului de bază”, arată comunicatul, anunță News.ro.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală precizează că, pentru asigurarea îndeplinirii măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Covid-19, este împuternicită să verifice respectarea unor măsuri prevăzute de ordonanţele militare emise în baza art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare.

”În acest context, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală verifică dacă se respectă măsurile suspendării: comercializării consumului produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice în restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice; activităţilor comerciale sportive, de organizare jocuri de noroc, sau furnizare tratament balnear şi de îngrijire personală; comerţului cu amănuntul al produselor şi serviciilor în centrele comerciale cu suprafaţă de vânzare mai mare de 400 mp în care-şi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici. În centrele comerciale menţionate este permisă continuarea comercializării de produse alimentare, veterinare sau farmaceutice, a produselor şi serviciilor de optică medicală, a serviciilor de curăţătorie şi a produselor electronice şi electrocasnice, dacă operatorii economici respectivi asigură livrarea la domiciliu”, mai informează ANAF.

Încălcarea de către persoane juridice a măsurilor stabilite în ordonanţele militare se sancţionează cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 70.000 lei, conform art. 28 din OUG nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

sursa bzi.ro

PULSUL ZILEI

Ce s-a făcut și ce urmează la Heleșteni? Bilanțul investițiilor din comună – VIDEO

Trotuare modernizate, locuri de joacă, dotări pentru administrația locală și investiții în energie verde. Sunt câteva dintre proiecte le aflate în derulare sau realizate în comuna Heleșteni. În același timp, administrația locală pregătește noi investiții, de la extinderea rețelelor...

ATOR Pașcani caută noi voluntari. Adolescenții sunt invitați să se alăture asociației – VIDEO

Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), filiala Pașcani, își mărește echipa și îi invită pe adolescenții cu vârste între 12 și 18 ani să se alăture comunității. Cei interesați se pot înscrie prin completarea unui formular, iar vineri, 30 octombrie,...

Primăria Pașcani s-a răzgândit. Va fi organizat spectacol de Revelion, în centrul municipiului

Primăria Pașcani s-a răzgândit și va organiza spectacol de Revelion la noaptea dintre ani. Subiectul a fost discutat miercuri, 28 octombrie, în ședința comisiilor reunite ale Consiliului Local, în cadrul dezbaterilor privind sumele necesare pentru activitățile organizate în perioada sărbătorilor...

Propunere: Parc industrial la Stolniceni-Prăjescu

Propunere pentru amenajarea unui nou parc industrial în apropiere de Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat legislativului județean analizarea oportunității unei astfel de investiții împreună cu Primăria Stolniceni-Prăjescu, pe un teren aflat la intrarea în comună, în apropierea...

Aducțiunea de apă de pe Siret, anul viitor. ApaVital va investi 125 mil. lei

Aducțiunea secundară de apă pentru municipiul Pașcani ar urma să fie realizată pe parcursul anului viitor. Este al doilea termen estimativ de execuție a lucrărilor, deși inițial investiția trebuia finalizată până la sfârșitul acestui an. Informațiile apar într-un raport...

Subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă

Comunicat: AJOFM Iași acordă subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași anunță continuarea finanțării programelor de ucenicie la locul de muncă ca o soluție...

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul – Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul - Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași. Este vorba despre Bianca Grigoruț, care a obținut locul III și Luiza Muscalu care a câștigat locul II. "Bucurie pură, dar si emoții...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI – 28 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI - 28 OCTOMBRIE 2026. Vezi în direct aici discuțiile și voturile consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=RmrhI9lDSXY

A fost reținut șoferul care a provocat accidentul cu ATV-ul, la Soci. Nu avea permis de conducere

IPJ Iași: REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ, CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 18.05, poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu...

Bărbat arestat după ce a atacat un cetățean într-un bar din Pașcani

IPJ Iași: ARESTAT PREVENTIV, PENTRU LOVIRE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICELa data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 44 de ani, bănuit de...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
88%
2.7m/s
52%
J
15 °
vin
14 °
S
9 °
D
11 °
lun
10 °

Niciun articol afișat