Propunere pentru amenajarea unui nou parc industrial în apropiere de Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat legislativului județean analizarea oportunității unei astfel de investiții împreună cu Primăria Stolniceni-Prăjescu, pe un teren aflat la intrarea în comună, în apropierea nodului turbion al autostrăzilor A7 și A8.
Propunerea a rămas, deocamdată, fără niciun răspuns, chiar dacă consilierul pașcănean a argumentat că o astfel de investiție ar fi vitală pentru dezvoltarea economică a comunei și de interes pentru investitorii străini.
Discuțiile au avut loc în cadrul ședinței legislativului județean care a avut loc pe 28 octombrie a.c. De asemenea, tot la solicitarea lui Mihai Dediu, consilierii județeni au primit o informare privind stadiul realizării parcului industrial de la Pașcani.
Conform documentului postat pe grupul de comunicare al Consiliului Județean Iași, Parcul Industrial de la Pașcani „își are originea într-o decizie strategică a Consiliului Județean Iași din 2018, de a dezvolta parcuri industriale în zona de N-V și în Zona Metropolitană a județului”.
Terenul de aproape 65 de hectare din apropierea suburbiei Sodomeni a fost predat în anul 2022 de Primăria Pașcani Consiliului Județean Iași. „A urmat o etapă de reglementare urbanistică, finalizată prin aprobarea Planului Urbanistic Zonal în octombrie 2025, iar în prezent este în curs achiziția serviciilor de proiectare pentru Studiul de Fezabilitate — etapa de proiectare imediat următoare, obligatorie înaintea obținerii titlului de parc industrial, a finanțării și, ulterior, a autorizațiilor de construire”, se arată în document.
Menționăm că termenul-limită de depunere a ofertelor pentru contractul de proiectare și Studiu de Fezabilitate este 3 noiembrie 2026.
