Au dispărut gratuitățile la transportul în comun. Veteranii și persoanele cu handicap plătesc, aleșii locali se gândesc

Inceput de an cu vesti proaste pentru veteranii si persoanele cu handicap din Pascani. In luna ianuarie, trasportul in comun nu mai este gratuit din cauza unor neintelegeri administrative.

autobuz pascani
Vesti neplacute pentru veteranii si vaduvele de razboi precum si pentru persoanele cu handicap din municipiul Pascani. Pe parcursul acestei luni ei vor fi nevoiti sa plateasca biletele pentru transportul in comun, desi conform legii ar trebui sa beneficieze de gratuitate. Asta deoarece, administratia locala nu a ajuns la o concluzie finala privind decontarea costurilor catre RAGCL, cea care presteaza serviciul de transport. Este vorba despre cca. 160 de persoane aflate in evidentele Serviciului Social al Primariei, suma necesara pentru decontarea biletelor fiind de aproximativ 12.000 de lei pe luna.

Fara nici un fel de parere de rau, reprezentantii Primariei sustin ca problema ar putea fi rezolvata in sedinta de la sfarsitul acestei luni. Asta deoarece proiectul propus de primar nu a fost votat de consilieri la sfarsitul anului trecut.

La acea vreme, edilul pascanean a solicitat conducerii RAGCL sa gaseasca o solutie tehnica asa incat Primaria sa plateasca doar pentru numarul de calatorii efectuate, nu rezervate, tocmai pentru a dimunua risipa din bani publici.

Mentionam ca elevii si studentii nu sunt afectati de aceste dezbateri administrative, ei beneficiind in continuare de reduceri pe transportul in comun.

Materialul video poate fi vizionat pe platforma www.bittv.info

PULSUL ZILEI

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...

Viața devine tot mai scumpă pentru români

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,94% în luna octombrie 2026, continuând să crească pentru a doua lună consecutivă. Cele mai mari scumpiri se resimt la carburanți, dar nici alimentele și serviciile nu au fost ocolite de majorările...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
71%
5.5m/s
0%
S
9 °
D
9 °
lun
9 °
mar
12 °
mie
10 °

Niciun articol afișat