6.9 C
Paşcani
miercuri, noiembrie 13, 2024

Au început lucrările de asfaltare

 

Au început lucrările de reparaţii şi asfaltare în municipiul Paşcani. De la primele ore ale dimineţii muncitorii societăţii care a câştigat licitaţia au turnat o parte din covorul asfaltic pe Aleea Parcului din zona Deal. În următoarele zile sunt programate aleile – Grădiniței, Castanilor, Izvoarelor, Veronica Micle, Moldovei, Eugen Stamate, C 21 bis, B 13, C 14, C 15, B 29, strada Mihai Kogălniceanu și parcările V1 -3, B 2.”
Proiectul de investiţii a început anul trecut. Sunt cuprinse 34 de străzi, alei, parcări şi terenuri de sport O parte din lucrări au fost deja executate iar în acest an sunt prevăzute 16 străzi unde vor fi făcute lucrări de întreținere și reparații drumuri și ridicare la cotă a capacelor de canalizare spune reprezentanţii Primăriei.
Tot în acest an vor începe lucrările de asfaltare şi pe aleea Calea Iaşului din cartierul Aerodrom, strada Crinilor pe lângă cimitirul municipal şi strada Fundac Fântânele din spatele Pieţei din Vale. Vor continua apoi pe străzile Libertăţii din Bosteni, 24 Ianuarie din Gastesti şi Tudor Vladimirescu din Sodomeni.
În total este vorba despre 4,3 km de străzi unde va fi turnat covor asfaltic. Contractul a fost încheiat săptămâna trecută cu SC Conest SA în asociere cu un alt constructor, după mai bine de opt luni de zile când a fost lansată licitaţia.
Valoarea totală a investiţiei este de peste 8,3 milioane de lei. Banii vor fi cheltuiţi nu doar pentru asfaltarea străzilor ci şi pentru amenajarea aleilor şi trotuarelor aferente dar şi a reţelelor de canalizare sau a rigolelor de scurgere. De asemenea în acelaşi preţ sunt incluse costurile de proiectare dar şi cele de remediere a eventualelor probleme.

Recomandări

A fost stabilit furnizorul de gaze pentru cinci comune din zona Pașcaniului

Veste bună pentru cetățenii din comunele Tătăruși, Lespezi, Valea Seacă, Sirețel și Vânători. Marți, 12 noiembrie, la Centrul Cultural din Tătăruși a fost semnat...