Avertizare meteo: Cod galben de ploi torenţiale şi furtuni în 16 judeţe

16 judeţe se vor afla marţi sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, până miercuri dimineaţă. ANM a emis şi o informare meteo de vremea rea, în vigoare miercuri, anunţând ploi puternice şi vânt, informează MEDIAFAX.

Codul galben anunţă ploi torenţiale, intensificări ale vântului, vijelii frecvente, descărcări electrice şi grindină.

Avertizarea este în vigoare începând de marţi de la ora 13:00 până miercuri la ora 10:00, în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Buzău, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi.

Meteorologii anunţă că în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi izolat 50-60 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova, apoi local şi în Transilvania.

De asemenea, meteorologii au emis şi o informare meteo valabilă miercuri între orele 10:00 – 23:00.

În intervalul menţionat în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Olteniei şi al Munteniei va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp. Vântul va avea intensificări în sudul şi în sud-estul ţării, cu viteze la rafală în general de 45 şi 55 km pe oră.

Vremea se va răci mai accentuat în regiunile sudice, sub-estice şi centrale.

Sursa: digi24.ro

PULSUL ZILEI

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Paşcani
cer acoperit de nori
11 ° C
11 °
11 °
88%
1m/s
0%
D
15 °
lun
16 °
mar
11 °
mie
12 °
J
11 °

Niciun articol afișat