BAC-ul de toamna: Candidatii spera sa ia nota de trecere

Sute de candidati s-au prezentat din nou sa sustina examenul de bacalaureat. Astazi s-a dat start probelor scrise, cu cea la limba si literatura romana. Absolventii de liceu spun ca au fost multumiti de gradul de dificultate al subiectului, insa nu credeau ca vor trebui sa scrie despre personajele dintr-o nuvela studiata.

Emotii pentru absolventii de liceu. De astazi a inceput cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat. Candidatii care nu au promovat examenul maturitatii in prima sesiune, cea din vara, sustin, in perioada 24-28 august, probele scrise.
La primul subiect au avut 9 cerinte formulate pe baza unui text la prima vedere, la subiectul al doilea au avut de formulat un text argumentativ, iar la subiectul al treilea – particularitatile de constructie ale unui personaj sau relatia dintre doua personaje din nuvela le-a dat batai de cap absolventilor.
O parte din tinerii si-au dedicat timpul liber invatand si spera ca tot ce au acumulat in aceasta perioada sa le fie benefic si sa reuseasca sa obtina macar punctajul minim pentru a promova examenul.

Nu pentru toti, subiectele li s-au parut accesibile.
De exemplu, subiectul II a dat batai de cap. Andreea, o tanara abia iesita din proba, sa spunem ca din cauza emotiilor, nu a reusit sa tina minte cerinta nici macar pana la poarta centrului de examen.

Lucrarile candidatilor vor fi corectate in alte judete, aceasta masura fiind luata inainte de prima sesiune de bacalaureat, iar pentru a putea fi declarati admisi, absolvenţii de liceu trebuie sa obţina cel puţin nota 5 la fiecare dintre cele trei probe, iar media notelor de la cele trei probe sa fie minim 6.
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.
Mentionam ca la nivel de judet, s-au inscris pentru a sustine examenul maturitatii aproximativ 1700 de candidati, iar la nivel de oras, centrul de examen este la Colegiul Tehnic de Cai Ferate “Unirea”.

PULSUL ZILEI

Primăria Stolniceni Prăjescu caută, în continuare, medic de familie – VIDEO

𝑷𝒓𝒊𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒂 𝑪𝒐𝒎𝒖𝒏𝒆𝒊 𝑺𝒕𝒐𝒍𝒏𝒊𝒄𝒆𝒏𝒊-𝑷𝒓𝒂̆𝒋𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂̆𝒖𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄 𝒅𝒆 𝒇𝒂𝒎𝒊𝒍𝒊𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒔̦𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒇𝒂̆𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒊̂𝒏 𝒅𝒊𝒔𝒑𝒆𝒏𝒔𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒍 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒂̆. Punem la dispoziție un spațiu modern, recent renovat și dotat la standarde europene, care oferă toate condițiile necesare pentru desfășurarea...

Primăria contractează un arhitect pentru modernizarea versantului de la Peștișorul 

Admininistratia locala se pregătește să depună un proiect de finanțare pentru modernizarea versantului din pădurea Parcului Peștișorul.  După cele doua consultări publice, una cu cetatenii și cealaltă cu specialiștii din domeniu, Primăria a contractat serviciile unui arhitect urbanist. Procedura este in...

Ecoinsule de 14.000 de euro fiecare cu mari probleme. Trebuie menținute 5 ani de zile cu bani de la bugetul local 

Una dintre cele mai controversate investiții din Pașcani a ajuns la momentul adevărului. Este vorba despre amplasarea celor 50 de insule ecologice, în locul containerelor pentru colectarea deșeurilor menajere, amplasate în zonele de blocuri ale municipiului.  Echipamentele au fost achiziționate...

Codul QR pe bonurile fiscale, amânat. Firmele din Iași scapă de amenzi

* statul nu este pregătit să aplice propriile reguli * aproximativ un milion de case de marcat din România trebuie actualizate * la Iași sunt peste 20.000 Comercianții ar putea primi încă un an pentru adaptarea aparatelor fiscale. Amenzile de...

Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Note de 10 luate de candidați din Pașcani

* 329 de candidați s-au înscris în acest an la concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în untățile de învățământ preuniversitar din Iași * după desfășurarea a trei probe, în cursă au rămas 227 candidați * în perioada 12-27...

Fonduri UE pentru parcuri industriale: până la 5 milioane de euro pe proiect

Construirea și extinderea parcurilor industriale din regiunea Nord-Est ar urma să fie sprijinite cu 15 milioane de euro, printr-o linie de finanțare care prevede granturi între un milion și 5 milioane de euro pe proiect. Pot solicita bani autoritățile...

Chiriașul nu mai plătește chiria, dar nici nu pleacă. Cum îl evacuezi? Greșelile care te pot transforma din victimă în inculpat

Un proprietar are în apartament un chiriaș care nu mai plătește chiria de patru luni. Nu există contract înregistrat la ANAF, doar o înțelegere pe WhatsApp. Povestea a ajuns pe Reddit, unde comentatorii i-au sugerat să-i schimbe yala sau...

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide pe 3 noiembrie. Buget de peste 35 de milioane de lei pentru persoanele fizice

Românii care nu au reușit să se înscrie în sesiunile anterioare ale Programului Rabla Auto 2026 vor putea solicita din nou finanțare începând de marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00. Administrația Fondului pentru Mediu pune la dispoziție 35,389...

Când începe școala după vacanța de toamnă 2026. Cum sunt programate cursurile până la finalul anului

Elevii revin la cursuri luni, 2 noiembrie, după vacanța de toamnă din anul școlar 2026-2027. Următoarea pauză din calendarul național este programată în decembrie, însă până atunci copiii vor mai avea patru zile libere consecutive, cu prilejul sărbătorilor de...

Alexandru Rogobete – Ministrul Sanatatii: În ultimii doi ani, Ministerul Sănătății a investit 487 de milioane de lei în spitalele din Iași – VIDEO

Alexandru Rogobete - Ministrul Sanatatii: Aceasta este valoarea investițiilor realizate și a proiectelor aflate în derulare prin Ministerul Sănătății, în județul Iași. Și totuși, domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a ales să le spună ieșenilor că Ministerul Sănătății...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.3 ° C
11.3 °
11.3 °
65%
2.9m/s
47%
S
11 °
D
12 °
lun
10 °
mar
8 °
mie
7 °

Niciun articol afișat