Bancnotele euro vor avea un nou design până în 2024

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că intenționează să schimbe designul bancnotelor euro. Instituția a transmis că pentru acest plan va colabora cu cetățenii europeni.  Potrivit BCE, o decizie finală va fi adoptată în 2024.

Procesul de reproiectare va începe cu crearea unor grupuri de discuții, însărcinate cu adunarea opiniilor oamenilor din zona euro cu privire la posibilele teme pentru viitoarele bancnote euro. Un grup consultativ tematic cu câte un expert din fiecare țară din zona euro va prezenta apoi Consiliului guvernatorilor BCE o listă scurtă de teme noi. Membrii grupului consultativ au fost deja numiți de BCE pe baza propunerilor băncilor centrale naționale din zona euro și provin din diverse domenii precum istoria, științele naturale și sociale, artele vizuale și tehnologia. Modelele actuale ale bancnotelor euro se bazează pe o temă „vârste și stiluri”, reprezentată de ferestre, uși și poduri.

„Bancnotele euro sunt aici pentru a rămâne. Sunt un simbol tangibil și vizibil că suntem împreună în Europa, în special în vremuri de criză, și există încă o cerere puternică pentru ele”, a declarat președintele BCE, Christine Lagarde, adăugând: „După 20 de ani, este timpul să revizuim aspectul bancnotelor noastre pentru a le face mai identificabile pentru europenii de toate vârstele și mediile.”

În urma propunerilor din partea grupului consultativ, BCE va solicita publicului contribuția sa cu privire la temele preselectate. Va urma un concurs de design pentru noile bancnote, după care BCE va consulta din nou publicul. Consiliul guvernatorilor va lua decizia finală, potrivit informațiilor transmise de Banca Centrală Europeană.

Instituția bancară a precizat că lansarea acestui proces urmează angajamentul Consiliului guvernatorilor BCE de a asigura bancnote inovatoare și sigure, care se conectează cu europenii.

Cel mai recent studiu al BCE privind atitudinile de plată a consumatorilor din zona euro a arătat că numerarul a rămas cel mai popular mijloc de plată pentru plățile cu amănuntul în persoană în 2019. În ciuda creșterii plăților fără numerar în timpul pandemiei, cererea de numerar a crescut datorită rolului crucial al numerarului ca depozit de valoare. Ca parte a strategiei Cash 2030, Eurosistemul ia măsuri concrete pentru a garanta că numerarul continuă să fie disponibil și acceptat ca mijloc de plată și în viitor, inclusiv după posibila lansare a unui euro digital.

„Vrem să dezvoltăm bancnote euro cu care cetățenii europeni să se poată identifica și să fie mândri să le folosească drept bani”, a declarat Fabio Panetta, membru al Comitetului executiv al BCE.

Acesta a adăugat: „Procesul de reproiectare a bancnotelor euro se va desfășura în paralel cu ancheta noastră privind un euro digital. Ambele proiecte urmăresc să ne îndeplinim mandatul de a oferi europenilor bani siguri.”

După finalizarea procesului de proiectare, Consiliul Guvernatorilor va autoriza producerea de noi bancnote și va decide asupra posibilelor date de emitere.

sursa Romania libera

PULSUL ZILEI

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
10.7 °
10.7 °
89%
0.6m/s
20%
D
17 °
lun
18 °
mar
10 °
mie
11 °
J
12 °

Niciun articol afișat