De zece ani, Constantin Pîntea trăiește datorită inimii unei femei pe care nu a cunoscut-o niciodată, dar pe care o numește, cu emoție, „a doua mamă”. La 70 de ani, ieșeanul spune că fiecare dimineață este un dar și că nu trece niciun an fără să îi facă praznic Elenei, femeia al cărei gest de a dona organele i-a oferit o nouă șansă la viață. După luni întregi petrecute între viață și moarte, conectat la aparate și aflat în pragul unui transplant de urgență, Constantin vorbește astăzi despre recunoștință, credință și despre importanța donării de organe, convins că „un donator nu este uitat niciodată”.
„Eu pe Elena nu pot s-o uit toată viața mea, cât oi trăi”, spune Constantin. În fiecare an îi face praznic și îi este profund recunoscător ei și familiei sale, care a fost de acord cu donarea organelor. Datorită acestui gest, el este și astăzi în viață și a câștigat timp prețios alături de familie, timp în care și-a putut vedea nepoții crescând. Fără inima Elenei, spune el, nu ar mai fi trăit nici măcar două săptămâni.
„Să dea organele, pentru că, prin organele pe care le dăruiesc, omul care le primește nu are cum să nu-și amintească de persoana respectivă. Eu pe Elena nu pot s-o uit toată viața mea, cât oi trăi. Eu îi fac praznic în fiecare an și îi dau de pomană. Ea a fost a doua mamă pentru mine, după mama mea”, a declarat Constantin.