Bătrân amendat cu 290 lei pentru că a traversat strada prin loc nepermis

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

ACŢIUNE LA HÎRLĂU PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR

 La data de 18 februarie a.c., în intervalul orar 08:00 – 12:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hîrlău şi Secţiei 9 Poliţie Rurală Hîrlău au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit, a actelor de cerşetorie şi a încălcării normelor legale de circulaţie a autovehiculelor şi pietonilor, pe drumurile publice.

Au fost verificaţi 6 agenţi economici şi controlate 27 de autovehicule. Au fost legitimate 62 de persoane. Poliţiştii au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale, dintre care 2 conform Legii nr. 61/1991, iar 8 conform O.U.G. nr. 195/2002. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 2.250 lei.

Exemple:

  1. A fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 290 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002, un bărbat, de 67 ani, din oraşul Hîrlău, deoarece în calitate de pieton a traversat strada Petru Rareş din oraşul Hîrlău, jud. Iaşi, prin loc nepermis şi fără să se asigure.
  2. A fost depistată o femeie, de 34 ani, din comuna Deleni care a condus un auto pe strada Bogdan Vodă din oraşul Hîrlău, fără să acorde prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. Faţă de conducătorul auto s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 580 lei în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere.
  3. A fost depistat în piaţa agroalimentară Hîrlău un tânăr, de 26 ani care comercializa geci din piele fără a îndeplinii condiţiile cerute de lege. Faţă de persoana depistată s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 200 lei în conformitate cu prevederile  HCL nr. 8/2011.

PULSUL ZILEI

Trei investiții importante, aprobate la Târgu Frumos

Trei proiecte de investiții care vizează modernizarea unor spații destinate copiilor și îmbunătățirea infrastructurii sportive din oraș au fost aprobate în ședința Consiliului Local Târgu Frumos de joi, 23 iulie. Primul proiect prevede reabilitarea locului de joacă de pe strada...

Gala Olimpicilor abia la toamnă 

La Pașcani, absolvenții care au obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională si Bacalaureat, vor fi premiați abia la toamnă. Mai exact, în perioada 1-10 septembrie, Primăria ar urma să organizeze o festivitate de premiere, la fel ca și anul...

Averea din fostele centrale termice

Peste 100 de tone de fier vechi și alte metale și nemetale ar urma să fie valorificate de administrația locală din fostele centrale termice ale municipiului. Legislativul local a aprobat, la cererea Primăriei, trecerea din domeniul public în cel...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐮𝐦𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐮𝐥𝐠𝐚𝐭𝐚̆. 𝐔𝐫𝐦𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐞𝐭𝐚𝐩𝐚 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠𝐚̆ 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯 𝐥𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢

După un parcurs legislativ îndelungat și validarea constituționalității sale, Legea prosumatorului a fost promulgată. În termen de 60 de zile, ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei are obligația de a adopta normele de aplicare, astfel încât...

Calendarul concursului pentru directorii de scoli 2026. Functiile vacante se publica pe 17 august, dosarele se depun in septembrie

Calendarul concursului pentru ocuparea functiilor de director si director adjunct in scolile de stat a fost publicat in consultare de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Proiectul de ordin stabileste etapele de organizare a concursului, precum si bibliografia oficiala pentru proba...

Poezia a unit generații la Pașcani. Clubul de Lectură „Dincolo de pagini” a transformat o după-amiază de iulie într-o sărbătoare a culturii

C.P. Joi, 23 iulie 2026, începând cu ora 18:30, Clubul de Lectură „Dincolo de pagini”, proiect al Asociației GO Care România, aorganizat o seară dedicată poeziei, muzicii și creativității.Evenimentul a avut loc în incinta CAF Coffee Addict  și a...

Comuna Ruginoasa s-a înfrățit cu o localitate de peste Prut. Momente memorabile la Centrul Cultural – FOTO

Comuna Ruginoasa s-a înfrățit cu o localitate de peste Prut. Momente memorabile la Centrul Cultural - FOTO "Vineri, 24 iulie 2026, Primăria comunei Ruginoasa a avut onoarea de a primi vizita oficială a unei delegații din satul Onițcani, raionul Criuleni,...

S-a deschis cabinetul de psihiatrie la Spitalul de Urgență Pașcani

S-a deschis cabinetul de psihiatrie la Spitalul de Urgență Pașcani. "Spitalul Municipal de Urgență Pașcani anunță deschiderea Cabinetului de Psihiatrie. 📍Locație: Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani 🧑‍⚕️Medic: dr. Palade Corina Elena, medic specialist psihiatrie 🕣Program...

De ce nu trebuie să semnalizezi la intrarea în sensul giratoriu. Poliția a explicat cum se circulă corect

Sensurile giratorii îi pun adesea în dificultate pe șoferi, iar una dintre cele mai frecvente dileme este legată de semnalizarea la intrarea în intersecție. Mulți conducători auto semnalizează stânga atunci când intră într-un sens giratoriu și o mențin pe durata...

Doi frați de 12 și 15 ani au murit înecați în râul Moldova, după ce au încercat să-și salveze sora de șapte ani

Doi frați, de 12 și 15 ani, au murit înecați în râul Moldova, din județul Neamț, după ce au încercat să-și salveze sora de șapte ani luată de curenții puternici.Copiii erau la scăldat, când fetița a fost trasă de...
Paşcani
cer acoperit de nori
29.6 ° C
29.6 °
29.6 °
38%
5.8m/s
84%
lun
30 °
mar
27 °
mie
28 °
J
30 °
vin
33 °

Niciun articol afișat