Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași implementează proiectul „Constelația bibliotecilor”, prin înființarea unor cluburi de astronomie în cinci biblioteci din judet, în comunele Deleni, Ceplenița, Erbiceni, Belcești și Șipote

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, instituție din subordinea Consiliului Județean Iași, implementează în perioada iulie – octombrie 2019, proiectul „Constelația bibliotecilor”, care urmărește inovarea și diversificarea serviciilor de bibliotecă, prin înființarea unor cluburi de astronomie în cinci biblioteci din județul Iași și anume în comunele Deleni, Ceplenița, Erbiceni, Belcești și Șipote.

Cele cinci biblioteci au fost selectate în baza evaluării activității acestora de către Comisia de coordonare și îndrumare metodică din cadrul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași. Prin inițierea în astronomie și cu resurse relativ minime (un telescop, o hartă stelară sau un binoclu de astronomie), un bibliotecar poate aduna laolaltă o familie sau o mare parte a comunității, în contextul în care, în mediul rural, posibilitățile de petrecere a timpului liber este limitat, oferta culturală tinzând spre zero.

În cadrul proiectului vor fi achiziționate cinci kit-uri de astronomie (telescoape și accesorii care vor rămâne celor cinci biblioteci), se vor desfășura cursuri de inițiere în domeniu pentru bibliotecarii implicați, vor avea loc ateliere de cunoaștere și manevrare a echipamentelor specifice, de realizare în condiții optime a observațiilor astronomice și de obținere și prelucrare a astrofotografiilor lunare și planetare. Una dintre activitățile notabile ale proiectului este tabăra de astronomie, coordonată de aplicant și organizată în cele cinci biblioteci rurale amintite. De asemenea, vor fi distribuite materiale de promovare și informare a beneficiilor pe care le are astronomia în educația și dezvoltarea personalității populației școlare din mediul rural și nu numai.

Proiectul „Constelația bibliotecilor” este implementat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași și este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) în cadrul sesiunii de finanțare II/2019, aria tematică Educație prin Cultură. Valoarea totală a proiectului este de 63.536,00 lei, din care 56.536,00 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă din partea AFCN și 7000,00 lei este contribuţia proprie a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași.

Conferința de lansare a proiectului va avea loc vineri, 12 iulie 2019, de la ora 12.00, la sediul central al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile comerciale).

Sursa:Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași 

PULSUL ZILEI

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Paşcani
cer acoperit de nori
11 ° C
11 °
11 °
88%
1m/s
0%
D
15 °
lun
16 °
mar
11 °
mie
12 °
J
11 °

Niciun articol afișat