“Biblioteca vie” – cărţi povestite de elevii unei şcoli

Activitate inedită astăzi, la sediul Bibliotecii Municipale din Paşcani. Un grup de elevi s-au “transformat în cărţi vii”. Cei care au păşit pragul sediului de cultură pentru a citi, au putut alege dintr-un catalog operele disponibile pentru o altfel de lectură. Un elev a prezentat cartea aleasă de cititor şi a răspuns la curiozităţile acestuia. Proiectul a fost iniţiat de un cadru didactic de la Liceul Teoretic Miron Costin.

Biblioteca din Paşcani s-a transformat astăzi într-o biblioteca vie. Zeci de cărţi, din diferite domenii, au prins glas, datorită unor elevi implicaţi într-un proiect inedit. Cine a păşit sediul instituţiei şi a dorit să lectureze, a fost întâmpinat de un adolescent care a prezentat cu lux de amănunte, cartea aleasă.

“Domnişoară Christina” de Mircea Eliade, “Împăratul Muştelor” de William Golding sau “Confruntarea” de Sandra Brown, sunt doar câteva dintre titlurile cuprinse în catalogul “bibliotecii vii” de astăzi, prezentate de elevii Liceului Miron Costin din oraş. Proiectul a fost iniţiat de profesoară Carmen Apostol, în colaborare cu Biblioteca Municipală Paşcani.

În doar câteva minute de la începerea activităţii, sala de lectură s-a umplut de cititori şi “cărţile vii”. Liceeni, cuprinşi în jocul lecturii, au fost foarte receptivi şi interesaţi de activitate.
Au fost şi câţiva tineri luaţi prin surprindere, care vin şi citesc des la sediul bibliotecii.
Menţionăm că activitatea, intitulată “Altfel de biblioteca, altfel de cărţi, a fost la prima ediţie. Au participat elevii din clasa a X-a E, de la Miron Costin, iar că cititori, au fost invitaţi liceenii din oraş.

PULSUL ZILEI

Un nou director interimar la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău, după demisia fostei conduceri

Un nou director interimar la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău, după demisia fostei conduceri. Inspectoratul Școlar Județean Iași a numit, începând de marți, 5 mai 2026, un nou director interimar la unitatea de învățământ. Este vorba despre profesorul de...

Sensuri giratorii cu gropi în municipiul Pașcani

Atenție mare când circulați prin sensurile giratorii provizorii din municipiul Pașcani, pe strada Moldovei. În toate cele trei locații sunt gropi sau capace de canalizare mai joase decât nivelul carosabilului astfel încât șoferii reusesc cu greu sa le evite. Mulți...

Propunere: comisie nouă pentru evaluarea secretarului Primăriei Pașcani

Pregătiri în legislativul pășcănean pentru evaluarea secretarului general al Primăriei Pașcani. Inițiativa aparține consilierul local, Vlad Macovei. El a inițiat un proiect de hotărâre prin care propune numirea unei alte comisii și abrogarea celei anterioare pentru analizarea performanțelor profesionale...

Ședinta bugetelor. Cu cât contribuie pășcănenii la bugetul Pașcaniului

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 8 mai a.c., de la ora 10:00, pentru aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli. Este vorba de bugetul municipiului Pașcani, precum și lista de investiții pentru anul în curs, dar și...

Expoziție de pictură la Casa de Cultură Pașcani până la finalul lunii – VIDEO

Luni seara, Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a fost gazda unui nou eveniment dedicat artei. În sala Arcadia a avut loc vernisajul expoziției de pictură „Tăcerea formei”, semnată de artistul Augustin Cojocaru. Evenimentul a adunat iubitori de artă...

Consilierul, Vlad Macovei, propunere: decontarea cheltuielilor pentru concursuri și olimpiade elevilor din Pașcani

Un consilier local din Pașcani a propus premierea elevilor care au participat la concursurile și olimpiadele naționale, iar banii ar urma să fie alocați de la bugetul local. Vlad Macovei, de la PSD, a depus un proiect în acest sens...

Propunere: 800.000 de lei pentru redeschiderea cinematografului la Pașcani

Credeți că ar fi oportună redeschiderea cinematografului din Pașcani? Un consilier local propune alocarea sumei de 800.000 de lei pentru achiziționarea echipamentelor necesare reluării proiectiilor de filme în sala de spectacole a Casei de Cultură. Vlad Macovei, în calitate de...

Școală de muzică deschisă la Pașcani de artista Maria Ojică, participantă la Vocea României și Super Star – VIDEO

O tânără artistă din Pașcani face un pas important pentru comunitatea locală. Maria Ojică, în vârstă de 26 de ani, cunoscută publicului după participările la emisiunile Vocea României și SuperStar România, și-a deschis propria școală de muzică în municipiu....

Iași/Activităţi de educaţie anticorupţie, cu elevi în cadrul proiectului educațional – informațional „Info.Biblioteca: Viață – Anticorupție – Libertate” (VAL)

Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Iași au desfășurat o nouă activitate de educaţie anticorupţie și pentru promovarea integrității în cadrul proiectului educațional – informațional: „Info.Biblioteca: Viață – Anticorupție – Libertate” (VAL), derulat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași...

Campanie de colectare a deșeurilor textile și saltele, la Cozmești

ANUNȚ IMPORTANT Primăria comunei Stolniceni-Prăjescu vine în sprijinul locuitorilor prin organizarea unei acțiuni de colectare a deșeurilor textile. ♻️ Pentru a proteja mediul și a păstra comuna noastră curată și frumoasă, vă încurajăm să vă implicați activ în această inițiativă. 👉 Se...
Paşcani
cer senin
11.3 ° C
11.3 °
11.3 °
66 %
2.4kmh
0 %
mie
27 °
J
23 °
vin
20 °
S
14 °
D
18 °

Niciun articol afișat