1.8 C
Paşcani
vineri, ianuarie 24, 2025

Câte case și-au construit păşcănenii în 2016

Păşcănenii construiesc din ce în ce mai mult. Cu banii aduşi dinafară ţării, din credite sau economii în oraş dar mai ales în cele cinci suburbii au fost construite sau renovate sute de locuinţe. Conform datelor de la Finanţele Locale anul trecut au fost înregistrate 109 case noi şi 103 în 2015. De asemenea tot în anul 2016 la Serviciul Urbanism au fost eliberate 107 autorizatii de constructive, cu 11 mai mult decât în anul anterior.

Pentru orice constructie trebuie mai întâi obţinute o serie de documente: certificatul de urbanism, autorizaţia de construcţie, autorizaţia organizării de şantier, proiectele pentru branşarea la utilitati si cartea tehnica a construcţiei, după care urmează documentaţia de cadastru şi intabularea.

Conform datelor de la Institutul Național de Statistică românii şi-au construit anul trecut 52.206 locuinţe, numărul acestora fiind în creştere cu 5.222 faţă de 2015. Faţă de 2015, anul trecut a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 5.291, în timp ce numărul locuinţelor realizate din fonduri publice a scăzut cu 69.

Recomandări