Bile albe și negre. Realizatorul emisiunii Pulsul Zilei s-a contrazis cu invitații

Marți, cei 3 realizatori de emisiuni ai televiziunii Tv Bit, au avut păreri diferite mai ales la sfârșitul discuțiilor, când a venit momentul să facă alegerile pentru distincția cu bile albe și negre, pentru activitatea unor persoane sau instituții.
Participarea celor doi oficiali de la Iași în ședința de urgență ce a avut loc luni la Primăria Municipiului Pașcani pentru rezolvarea problemei cu apa, a stârnit păreri total opuse între Cătălin Cojocaru și Mihaela Spiridon.
Așa se face că prefectul județului Dan Cârlan și Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean, au primit bile negre pentru atitudinea lipsită de transparență cu privire la această ședință, pentru că nu au fost de acord cu prezența presei într-o problemă, atât de importantă pentru toată comunitatea.

De cu totul altă părere a fost realizatorul emisiunii Pulsul Zilei, care a dat bile negre pentru aceeași situație, consilierilor pășcăneni.

Tot el a dat bile albe oficialilor de la Iași, aceeași care primiseră deja distincții negative din partea Mihaelei Spiridon, pentru că au venit la Pașcani să rezolve problema apei și pentru că se implică de la nivel de județ, venind cu soluții.
Claudiu Timofte a rămas constant în alegerile sale pentru distincțiile negative, oferind cu această ocazie bilă neagră tot secretarului primăriei, Mircea Zuzan.

Cei care au primit aprecieri pozitive au fost elevii și profesorii care au adus rezultate frumoase Pașcaniului, așa cum afirmă Mihaela Spiridon, deoarece aceștia reprezintă cu adevărat comunitatea, demonstrând că Pașcani-ul poate fi cunoscut și pentru lucruri frumoase.
Cladiu Timofte a apreciat și el activitatea unor tineri sportivi din Târgu Frumos care au obținut rezultate frumoase la karate și au fost sprijiniți în activitatea lor de primăria din localitate.

Această secțiune de la finalul emisiunii Pulsul Zilei, a devenit din ce în ce mai interesantă, ediția de marți fiind un exemplu în acest sens, datorită părerilor diferite exprimate pe parcursul și mai ales la sfârșitul ei.

PULSUL ZILEI

Guvernul prelungește termenul pentru actualizarea codurilor CAEN. Noua dată-limită pentru firme

Doar 37,24% dintre cei care trebuie să își actualizeze codurile CAEN au făcut până acum această modificare, potrivit datelor ONRC. Guvernul a decis să acorde firmelor încă șase luni pentru trecerea la CAEN Rev. 3, noul termen fiind 25...

Vandalism în miez de noapte, pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani. Poliția a deschis dosar penal

Noapte agitată pentru locatarii unui bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani. Trei adolescenți, cu vârste intre 12 si 15 ani, au provocat zgomote puternice și au vandalizat o insulă ecologică, iar o mașină aflată în apropiere a...

Ce consilieri locali de la Târgu Frumos vor face parte din comisiile pentru interviurile candidaților la funcțiile de director 

Legislativul local din Târgu Frumos au desemnat, în ședința din 30 septembrie, consilierii care vor face parte din comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director în unitățile de învățământ din oraș. Potrivit...

Un nou „coleg de învățare”, la Colegiul Unirea Pașcani. Un asistent IA îi ajută pe elevii din clasele pilot

Un nou "coleg de învățare", la Colegiul Unirea Pașcani. Un asistent IA îi ajută pe elevii din clasele pilot "De azi un nou coleg de învățare: “super inteligentul/si” Unirea 4.0, adică un asistent IA. Resursele de răbdare sunt prețioase. Cele de învățare...

Consilieri locali în comisiile din școlile din Pașcani. Desemnări pentru Consiliile de Administrație, Comisiile de Evaluare și Asigurare a calității și pentru concursurile de...

Consiliul Local Pașcani a desemnat, în ședința de miercuri, 30 septembrie, reprezentanții legislativului local care vor face parte din consiliile de administrație și din comisiile pentru evaluarea și asigurarea calității din unitățile de învățământ din municipiu. Totodată, consilierii locali au...

„Mizerabilii”, după Victor Hugo, pe scena Casei de Cultură din Pașcani

Iubitorii de teatru din Pașcani sunt invitați la un nou spectacol găzduit de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Luni, 23 noiembrie, de la ora 19:00, pe scenă va fi pusă în scenă piesa „Mizerabilii”, după celebra operă a lui...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI – 1 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI - 1 OCTOMBRIE 2026 https://www.youtube.com/watch?v=e89qEFMTy4A

Investiții în echipamente la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani – VIDEO

Investiții în echipamente la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Din fonduri proprii, unitatea medicală a cumpărat monitoare de funcții vitale, perfuzoare și un laser de mare putere pentru recuperare. "Spitalul nostru continuă modernizarea! 🏥 Din fonduri proprii, am investit...

Târgul localităților, sâmbătă, 3 octombrie, la Pașcani. Aproximativ 30 de producători își vor expune produsele

Esplanada municipiului Pașcani va găzdui, sâmbătă, 3 octombrie, Târgul Localităților, eveniment dedicat producătorilor locali, tradițiilor și meșteșugurilor din apropiere. Evenimentul va începe la ora 9:00 și va reuni aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea Pașcaniului....

1 octombrie, Ziua internaţională a vârstincilor. Trăim mai mult. Societatea este pregătită pentru o viață mai lungă?

1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, aduce în prim-plan una dintre cele mai importante schimbări demografice ale lumii: oamenii trăiesc mai mult. Longevitatea este una dintre marile reușite ale societății moderne, însă viețile mai lungi vin și cu...
Paşcani
cer senin
8.1 ° C
8.1 °
8.1 °
67%
1.6m/s
0%
vin
19 °
S
20 °
D
20 °
lun
20 °
mar
18 °

Niciun articol afișat