Birocraţia a învins competenţa. Singurul spital din Moldova ce face dializă hepatică trebuie să trimită pacienţii la Bucureşti

Medicii de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi trag un semnal de alarmă cu privire la dializa hepatică: deşi sunt primul spital din ţară care au efectuat astfel de proceduri în urmă cu 20 de ani, în momentul de faţă, pe legislaţia actuală, ar trebui să trimită pacienţii care au nevoie de această intervenţie de urgenţă cu elicopterul, la Bucureşti.

Fiindcă legislaţia şi birocraţia nu ar permite, de principiu, ca unitatea medicală să efectueze astfel de proceduri, deşi este unitate acreditată în acest sens de către Ministerul Sănătăţii.

Într-un răspuns oferit de unitatea medicală pentru „Ziarul de Iaşi”, se menţionează faptul că Spitalul „Dr. C.I. Parhon” este inclus în Programul Naţional de terapie intensivă a insuficienţelor hepatice şi, prin urmare, ar putea efectua dializă hepatică. În niciun alt spital din Iaşi sau din alt judeţ din Moldova nu se mai face această procedură. Dar există două probleme majore: acelaşi ordin care include unitatea medicală în programul naţional specifică şi lista specialiştilor care pot efectua procedurile. Iar în acest caz este nevoie de gastroenterologi, care nu sunt angajaţi la „Parhon”, în timp ce nefrologii şi medicii cu specializarea de terapie intensivă nu sunt menţionaţi în ordin.

Spitalul plăteşte 2.400 de lei/procedură din fondurile proprii

Mai mult decât atât, în 2023, firma care producea aparatul existent în dotarea spitalului a decis retragerea sa de pe piaţă. Iar cei de la „Parhon” au achiziţionat un nou aparat, mai performant, dar care are cheltuieli de utilizare mai crescute. Nici în acest caz statul român nu a actualizat legislaţia în vigoare: CJAS-ul decontează 4.300 de lei pentru o şedinţă de terapie de substituţie hepatică, în timp ce costul minim al spitalului este de 6.700 de lei.

Practic, dacă mâine va fi un pacient care va avea nevoie de dializă hepatică şi va fi adus la Iaşi, specialiştii pot să-l trateze „pe proprie răspundere”, ştiind că au competenţa, dar nu sunt incluşi în legislaţie, dar şi pe cheltuială proprie, spitalul fiind nevoit să acopere diferenţa de cost a tratamentului.

„Dializa hepatică este o metodă de suplinire a funcţiei ficatului într-o situaţie de insuficienţă hepatică acută. Este o terapie salvatoare de viaţă având indicaţie în cazul unei intoxicaţii cu substanţe de tip medicamentos sau toxic, de tip ciuperci cu eliminare hepatică, având rolul de a epura toxinele”, a explicat conf.dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al unităţii medicale, medic primar nefrolog.

Dializa hepatică: maximum 3 şedinţe. Dializa renală: pentru toată viaţa sau până la transplant

Acesta a mai punctat pentru „Ziarul de Iaşi” că dializa hepatica se foloseşte şi pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică şi din motive care nu ţin de intoxicaţii cu medicamente sau diverse toxine prelucrate de ficat: au nevoie de ea cei care suferă de anumite boli autoimune sau care au suferit o criză acută. Este „o punte de salvare”, un moment de relaxare oferit ficatului, care îşi revine şi îşi recuperează funcţia. Mai poate fi folosită şi în aşteptarea transplantului hepatic, prelungind viaţa pacienţilor cu indicaţie de transplant, dar trebuie să fie un pacient internat în Terapie Intensivă cu ficatul donatorului în aşteptare: nu poate fi folosită astfel mai mult de 2-3 săptămâni.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
ploaie moderată
6.1 ° C
6.1 °
6.1 °
75 %
4.9kmh
100 %
mar
14 °
mie
8 °
J
6 °
vin
5 °
S
5 °

Niciun articol afișat