Opt parohii libere, la care se pot transfera preoţii din Iaşi. Trei din ele, lângă Paşcani

În luna februarie a anului în curs Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat că există 8 parohii vacante la care se pot transfera doar preoţii din Arhiepiscopia Iaşilor care îndeplinesc condiţiile statuare.

Şapte dintre acestea au fost declarate vacante în primele două săptămâni ale lunii februarie şi doar una a rămas neocupată din 2023. „Ziarul de Iaşi” a mai scris despre aceasta: din localitatea Negreşti, judeţul Neamţ, o parohie relativ mare, cu aproape 300 de familii, care are şi biserică, şi casă parohială.

De altfel, cea mai mare parohie disponibilă pentru transfer este şi singura care nu are o casă parohială. În mod concret, este vorba despre parohia din localitatea Valea Seacă, Protopopiatul Paşcani, care deserveşte la aproape 460 de familii. De peste trei ori mai mult faţă de mai multe parohii aflate pe aceeaşi listă. De Protopopiatul Paşcani mai ţin două parohii disponibile pentru transfer: din Prigoreni, care este şi cea mai mică, cu 116 familii, şi din Slobozia, cu 176 de familii.

Ultima din judeţul Iaşi de pe listă ţine de Protopopiatul Hârlău, localităţile Rădeni şi Frumuşica, cu 324 familii, care este vacantă de pe data de 9 februarie. Pe lângă cea de la Negreşti, mai sunt două din judeţul Neamţ, una aflată la Tarcău, cu 220 de familii, iar cealaltă la Roznov, cu 400, fiind a doua cea mai mare. Din lista celor 8 se află şi una din judeţul Botoşani care a fost declarată vacantă în urmă cu doar câteva zile, pe 16 februarie: se află în localitatea Crasnaleuca, Protopopiatul Săveni.

Sursa Ziarul de Iași

PULSUL ZILEI

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai puțin bună pentru angajați: aproape jumătate dintre ele...

De ce ne apropiem mai ușor de Dumnezeu atunci când ne este greu? Pr. Ion Vicovan: „Aproape instinctual ne îndreptăm spre Dumnezeu”

Boala, problemele familiei, pierderea controlului asupra propriei vieți sau sentimentul că soluțiile omenești s-au terminat îi apropie adesea pe oameni de credință mai mult decât perioadele în care lucrurile merg bine.  Este una dintre temele discutate cu pr. prof. univ....

Capitalul nu are sentimente. De ce vin investițiile străine și de ce ajung atât de puține în Moldova

Raportul Băncii Naționale a României privind investițiile străine directe în 2025 pune una lângă alta trei cifre care merită citite împreună: 134,8 miliarde de euro – stocul investițiilor străine directe din România; aproape 69% – partea din exporturile românești...

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
85%
4.2m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat