2.5 C
Paşcani
joi, decembrie 26, 2024

Boloș: Stimulentul de risc pentru personalul medical va fi de 2.500 de lei; vor beneficia 75.000 de cadre medicale

Marcel Boloș, ministrul pentru fonduri europene, a anunțat luni seara, după ședința de guvern, că stimulentul de risc pentru personalul medical care luptă cu epidemia de Covid-19 va fi de 2.500 de lei, de acest stimulent urmând să beneficieze circa 75.000 de cadre medicale.

Acești bani vor proveni din fonduri europene.

Și alte țări au cerut acest gen de stimulente, a spus Marcel Boloș, care a enumerat Italia, Bulgaria, Germania, Ungaria.

Stimulentul de risc va fi acordat întregului personal care deserveşte pacienţii aflaţi în spitale, nu doar medicilor, declarase, luni, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, la Digi24.

„Valoarea pe care am evaluat-o este de 120 de milioane de euro. Toţi aceşti bani sunt asiguraţi din fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman. Sigur că dacă va fi nevoie de suplimentarea acestor fonduri, vom face demersurile legale pentru ca să putem să asigurăm fondurile necesare astfel încât să putem să decontăm toate cheltuielile care se referă la stimulentul de risc medical. Este o propunere pe care România a formulat-o şi se regăseşte în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care va fi supus aprobării pe ordinea de zi a Guvernului, dar nu suntem singurul stat membru care a luat o astfel de măsură”, a spus Marcel Boloş.

Continuarea pe DIGI 24

Recomandări