Bugetul şi investiţiile au fost aprobate. Panzaru: stânga este liberală, dreapta – proletara, Olariu-PMP castiga!

Şedinţa grea în legislativul păşcănean. Marţi de la ora 10.00, timp de două ore şi jumătate, consilierii locali au dezbătut şi aprobat bugetele şi listele de investiţii ale municipiului şi cele ale instituţiilor publice subordonate financiar. După discuţii şi replici tăioase între consilierii din opoziţie şi cei de la putere, proiectele au fost aprobate, cu majoritate de voturi.

Primarul Dumitru Pantazi a ieşit la tablă şi a prezentat veniturile şi cheltuielile prognozate pentru acest an. Cifrele au fost proiectate pe un ecran iar edilul a explicat timp de câteva zeci de minute ce va face cu banii păşcănenilor. Veniturile estimate în acest an sunt de peste 36,7 milioane de lei, semnificativ mai mici faţă de anul trecut, după transferarea salariilor profesorilor la inspectoratele şcolare şi reducerea impozitului pe profit cu şase procente. Astfel municipalitatea va încasa cu cca 3 milioane de lei mai puţin din cotele defalcate de la Guvern faţă de anul trecut.
În ceea ce priveşte cheltuielile, cele mai mari vor fi cele salariale, aproximativ 40% din bugetul local. La acestea se adăugă şi cheltuielile de funcţionare. Pentru investiţii au fost alocaţi în acest an 12,8 milioane de lei din excedentul înregistrat anul trecut. Mai exact deficitul prognozat în acest an de 10,1 milioane de lei urmează să fie acoperit cu banii rămaşi necheltuiţi dîn 2017.
Edil municipiului a concluzionat că bugetul din acest an este echilibrat chiar dacă veniturile sunt mai mici.
Lista de investiţii propusă dezbaterii publice a fost modificată uşor în urma propunerilor primite din partea consilierilor din opoziţie şi de la cetăţeni.
Consilierul PMP, Sorin Olariu a avut iniţial trei amendamente. A renunţat la două dintre ele: alocarea de bani pentru realizarea unui studio de fezabilitate în vederea amenajării unui parc industrial şi pentru suplimentarea cantităţilor de pietriş necesare reparării străzilor neasfaltate. A reuşit însă să obţină sprijinul consilierilor din opoziţie pentru finanţarea unor lucrări de amenajare a centrului de recoltare a sângelui în clădirea administrativa din Piaţa Deal.
Consilierii liberali au cerut votul pentru o listă cu 15 amendamente, o parte dintre ele propuse de cetăţeni în urma consultării publice.
Nici unul nu a fost aprobat de consilierii PSD pe motiv că o parte dintre ele au fost deja cuprinse, direct sau indirect, în lista de investiţii iar altele nu ar fi oportune.
Până la urma bugetul a fost aprobat cu 12 voturi pentru din partea consilierilor PSD, PMP şi unul de la PNL şi 7 abţineri din partea consilierilor din opoziţie

Votul consilierilor din opoziţie a atras critici vehemente din partea managerului Spitalului de Urgenţă din Paşcani. El l-a aplaudat şi felicitat pe primar şi i-a criticat pe liberali pentru atitudinea populistă şi că s-au abţinut de la vot. Doctorul Costică Panzaru a apreciat că în actualul legislativ local,  „stânga politică este liberală iar dreapta este proletara”. În acelasi timp l-a lăudat pe consilierul PMP Sorin Olariu, care în opinia sa câştiga încrederea electoratului dezamăgit de consilierii PNL. În replică, liderul opoziţiei, Marius Pintilie a reacţionat dur la aceste critici.
Menţionăm că administratia locala asteapta o rectificare bugetară pozitivă în vara acestui an în urma căreia spera să primească mai mulţi bani din impozitul pe venit decât suma prognozată în buget.

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
-0 ° C
-0 °
-0 °
90%
0.7m/s
0%
D
13 °
lun
15 °
mar
13 °
mie
12 °
J
14 °

Niciun articol afișat