Bursele elevilor pentru luna mai, virate pe 19 iunie. Ce sume vor primi

Elevii care beneficiază de burse școlare vor primi vineri, 19 iunie, sumele aferente lunii mai. Plata este făcută cu o zi mai devreme decât termenul obișnuit, întrucât 20 iunie este zi nelucrătoare.

Bursele vor fi acordate integral pentru luna mai, întrucât perioada pentru care se face plata nu a inclus zile de vacanță care să influențeze cuantumul sumelor.

Valoarea burselor care vor fi virate elevilor este următoarea:

  • bursă de merit – 450 de lei;
  • bursă socială – 300 de lei;
  • bursă tehnologică – 300 de lei;
  • bursă pentru mame minore – 700 de lei;
  • bursă pentru elevii din diaspora – 300 de lei.

„Cuantumurile sunt: burse de merit – 450 lei, burse sociale – 300 lei, burse tehnologice – 300 lei, burse mame minore – 700 de lei și burse elevi diaspora – 300 lei”, a transmis Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Calendarul de plată al burselor

În anul școlar 2025-2026, bursele sunt acordate conform unor reglementări actualizate, care prevăd valori ajustate și un calendar fix de plată. Acestea se achită în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară. În situația în care ziua de 20 este nelucrătoare, plata se realizează în ultima zi lucrătoare dinaintea acestei date.

Sumele sunt alocate de Ministerul Educației și Cercetării, prin intermediul inspectoratelor școlare județene, către unitățile de învățământ. Ordonatorii de credite ai școlilor au responsabilitatea efectuării la timp a plăților către elevi.

În acest an școlar, elevii din învățământul preuniversitar de stat pot beneficia de următoarele tipuri de burse: bursa de merit – 450 lei/lună; bursa socială – 300 lei/lună; bursa tehnologică – 300 lei/lună; bursa pentru mame minore – 700 lei/lună. Bursele de merit și cele tehnologice nu se acordă integral în lunile în care sunt vacanțe școlare.

Află AICI cum se calculează bursele în lunile în care există vacanțe.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Analiza stării infracționale din Pașcani, la secret. Primarul a încercat să scape de jurnaliști! A mutat ședința în biroul său

Comportament dictatorial la Primăria Pașcani. Edilul municipiului, Marius Pintilie, a interzis accesul presei locale la ședința Comisiei Locale de Ordine Publică. Discuțiile au fost programate pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00. Alături de reprezentanții...

Câinii fără stăpân, capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău

Câinii fără stăpân au început să fie capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău. Administrația locală a reluat acest serviciu în luna octombrie, după încheierea unui nou contract pentru gestionarea animalelor fără stăpân. Acordul a fost semnat cu...

Peste trei infracțiuni pe zi la Pașcani. A crescut numărul furturilor 

La Pașcani s-au înregistrat cel puțin trei infracțiuni pe zi în ultimele nouă luni ale anului. Mai exact, au fost înregistrate 849 de infracțiuni conform unui raport de activitate al Poliției Municipiului Pașcani.  Datele arată o creștere a numărului de...

Ce facem cu deșeurile vegetale? 19.000 lei pentru un răspuns

Ce facem cu deșeurile vegetale? Este o întrebare la care administrația locală din Pașcani așteaptă un răspuns de la specialiștii în domeniu. Mai exact, Primăria caută un proiectant pentru întocmirea documentației necesare în vederea atribuirii activității de colectare a...

Constantin Gâlceavă – expoziție de pictură la Casa de Cultură Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să descopere universul artistic al pictorului Constantin Gâlceavă, în cadrul unei noi expoziții găzduite de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Vernisajul expoziției intitulate „Configurații” va avea loc joi, 5 noiembrie, de la ora 17:00, în sala...

Festivalul județean de colinde la Clubul Copiilor Pașcani. Se fac înscrieri

Colindele și tradițiile românești vor aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă la Pașcani, în cadrul Festivalului Județean de Colinde „Creștini, Crăciunul a sosit!”, organizat de Clubul Copiilor Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12...

Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani: „Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii”

Sâmbata, 7 noiembrie începând cu ora 11.00 în sala Arcadia va avea loc Simpozionul dedicat prozatorului Mihail Sadoveanu. Tema celei de-a LV-a ediție a simpozionului este ,,Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii’’. Prelegerile vor fi sustinute de lect. univ....

Drum închis temporar la Mircești, în zona trecerii peste calea ferată

Șoferii care au drum prin comuna Mircești trebuie să țină cont de o restricție temporară de circulație, instituită pentru ziua de 6 noiembrie. Traficul rutier pe DJ 208 va fi oprit în zona trecerii la nivel cu calea ferată,...

Deputatul Sorin Năcuță: Controlul ministrului Radu Oprea: în loc de lovitură de imagine, un simplu act politic ratat!

Decizia ministrului Apărării, Radu Oprea, de a trimite Corpul de Control la Direcția Generală pentru Armamente, pentru verificarea achizițiilor din Programul SAFE, ridică serioase semne de întrebare asupra motivației acestui demers. Ministrul are dreptul să dispună verificări, dar anunțarea publică...

Google pregătește o schimbare majoră pentru elevi! De ce dezactivarea AI ar putea bloca și căutările online

Google pregătește o schimbare importantă pentru școlile din învățământul preuniversitar, care vor putea restricționa accesul elevilor la instrumentele sale de inteligență artificială. Începând de anul viitor, funcțiile AI destinate elevilor din clasele K-12 vor fi dezactivate în mod implicit,...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.4 ° C
5.4 °
5.4 °
82%
3m/s
0%
J
11 °
vin
12 °
S
4 °
D
7 °
lun
4 °

Niciun articol afișat