BZI: Iulian Nunucă a muncit din greu să câștige Vocea României, dar celebritatea l-a adus în pragul depresiei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Iulian Nunucă a câștigat Vocea României, sezonul 10, în 2022. Acesta a ridicat trofeul de 100.000 de euro în fața a milioane de telespectatori. Câștigătorul sezonului 10 a făcut parte din echipa lui Tudor Chirilă, aducându-i antrenorului, la acea vreme, trofeul cu numărul 5. Tânărul ieșean avea doar 18 ani când a participat la această competiție și a beneficiat de susținerea familiei și a prietenilor săi.

Ce a făcut Iulian Nunucă după câștigarea trofeului sezonului 10 al emisiunii Vocea României

După finalizarea competiției, acesta a semnat un contract cu o casă de discuri, Universal Music Studio, prin care a lansat, până în prezent, două piese: „Cerul” și „Imaginea ta”. Acesta a moștenit talentul de la bunicul și tatăl său, care sunt interpreți de muzică lăutărească. Iulian Nunucă nu s-a îndreptat spre acest gen muzical, dar a experimentat mai multe stiluri, reușind să cucerească publicul cu interpretările sale live.

Acesta a luat recent o pauză de la ceea ce înseamnă viața de artist, dar și de la platformele de social media. Deși și-a dorit mereu să fie o persoană publică și să cânte pe scene mari, popularitatea nu l-a atras foarte mult, hotărând că este momentul să ia o pauză în care să se regăsească. În această perioadă, Iulian Nunucă a căutat să-și găsească propriul stil muzical, prin care să transmită mai departe emoțiile pe care el le simte. Experiența de la Vocea României l-a pus în situația în care a trebuit să iasă din zona de confort, Tudor Chirilă fiind un antrenor căruia îi place să experimenteze mai multe genuri și să lanseze provocări muzicale către concurenți.

Imediat după câștigarea concursului, am semnat un contract cu o casă de discuri la care am reușit să fac două piese și care au avut un impact la care m-am așteptat mai puțin. Totul a decurs destul de minunat, am avut concerte, evenimente, invitații pe la emisiuni. Am avut o pauză în care nu prea am mai continuat, pentru că nu mă regăseam. Am avut o pauză, cumva, de la această viață de «persoană publică». Mie îmi place să fiu scos din zona de confort, așa cum am fost la Vocea României, de Tudor Chirilă. El mi-a dat niște piese care m-au scos din zona de confort și m-a făcut să-mi placă ceea ce cânt și să mă simt bine pe scenă. De asta, în pauza asta, am încercat să îmi dau seama ce mi se potrivește cel mai mult și să nu fac lucruri care să mă îndepărteze de ceea ce înseamnă a fi eu însumi. Am reușit, în final, să mă echilibrez și acum încă am concerte, dar, nu m-am obișnuit cu invitații și emisiuni publice. După ce am văzut cum este, nu știu dacă asta îmi doresc cu adevărat. Dacă aș fi prins anii în care eu cred că m-aș fi simțit mai confortabil, când se cânta muzica cu adevărat, probabil m-aș fi simțit mult mai bine decât acum. Spre zona de «comercial» nu sunt eu însumi și nu știu dacă mă regăsesc. Probabil, pe viitor, voi face în așa fel încât să îmbin stilul meu din suflet, pe care vreau să-l urmez, cu comercialul. Dacă o să-mi iasă, o să fie bine, dacă nu, oricum o să cânt toată viața și niciodată nu o să mă opresc. Nu mă văd făcând altceva. Nu mă văd o persoană publică, mă văd mai mult doar pe scenă. Îmi doream asta din toată inima, dar acum, când am văzut cum este, nu prea aș mai vrea”, a spus Iulian Nunucă.

Continuarea pe BZI

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: Autostrada A8 înaintează etapă cu etapă!

În infrastructură, fiecare contract semnat contează. Dar la fel de importante sunt și contractele care se asigură că lucrările vor fi realizate la cele mai înalte standarde. Astăzi, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru supervizarea proiectării și...

Noi criterii de clasificare pentru hoteluri și pensiuni, alături de mai multe măsuri de protecție pentru turiști

Criteriile de clasificare pentru hotelurile și pensiunile din România au fost revizuite, iar modificările au fost publicate în Monitorul Oficial, miercuri, 8 iulie. Modificarea legislativă include și măsuri noi de protecție pentru turiști. Hotelurile și pensiunile au parte de criterii...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 14 iulie de la ora 14.00. pe ordinea de zi au fost înscrise patru proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei...

Primarul Pașcaniului pleacă în concediu

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată, timp de șase zile, în perioada 16–23 iulie a.c. Atribuțiile vor fi preluate în această perioadă de viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Este posibil ca în...

Ce obligații au proprietarii de la blocuri

Informare privind obligațiile proprietarilor din condominii referitoare la întreținerea proprietăților individuale și a părţilor comune.Primăria Municipiul Paşcani informează proprietarii din condominii cu privire la obligația legală de a menține în stare corespunzătoare elementele construcției aflate atât în proprietate individuală,...

Deputatul Sorin Năcuță: PNL își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe!

Partidul Naţional Liberal își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe. Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal în anul 2025 și a primit o...

Invitație la „Bâlciul de Sfântul Ilie” de la Lespezi

Comuna Lespezi vă invită la distracție. Bâlciul de Sfântul Ilie va avea loc în perioada 19-20 iulie 2026, iar organizatorii anunță un program artistic extins, cu artiști de muzică populară și ușoară, spectacole și activități dedicate publicului larg. Capul de...

Restricții de trafic la Târgu Frumos

Comunict: Pentru buna desfășurare a Bâlciului Anual, traficul rutier va fi închis pe Strada 22 Decembrie 1918, de la intersecția cu Strada Buznei până la intersecția cu strada Dr. Borș. Restricțiile încep astăzi, 10 iulie, începând cu ora 12:00,...

Alianța PNL–AUR, dată în vileag la Mircești. Bugetul comunei este blocat, iar Prefectura tergiversează aplicarea legii

Comuna Mircești nu are nici până astăzi bugetul local adoptat, după ce consilierii PNL și AUR au blocat în mod repetat ședințele Consiliului Local. Alianța PNL–AUR este astfel pusă în practică la Mircești într-o problemă vitală pentru comunitate: finanțarea...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

Comunicat: S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI, aduce la cunostinta publica ca, in zilele de  luni, 13.07.2026  si   marti, 14.07.2026,  va desfasura activitatea de dezinsectie terestra - ETAPA a II – a,  in intervalul orar 22:00 – 05:00, atunci...
Paşcani
nori împrăștiați
23.3 ° C
23.3 °
23.3 °
49%
0.5m/s
67%
S
23 °
D
27 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
27 °

Niciun articol afișat