Când se va deschide noul ambulatoriu al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani

O investiție mult așteptată la Spitalul Municipal de Urgențe din Pașcani se apropie de final. Este vorba despre ambulatoriul unității medicale, modernizat cu fonduri europene dar și de la bugetul local, valoarea totală fiind de circa 16 milioane de lei.

Lucrările de construcție au fost finalizate și urmează să fie scoase la licitație patru loturi de aparatură și echipamente medicale, anunță managerul instituției, Ionuț Câmpeanu.

Au fost modernizate farmacia spitalului, laboratorul de analize medicale, au fost amenajate șapte cabinete, dintre care cinci în noul etaj.

De asemenea, la intrarea în ambulatoriu va fi o nouă sala de recoltare de analize pentru pacienți, la standarde moderne.

Deschiderea ambulatoriul va fi avea loc până la sfârșitul acestui an, spune conducerea.

Ambulatoriul este una din structurile esențiale ale spitalului, fiind cabinete de obstetrică-ginecologie, medicină internă, endocrinologie, diabet zaharat, pediatrie, ortopedie, reumatologie și multe altele.

După inaugurarea noilor spații, cabinetele vor fi mutate în încăperi modernizate, vor fi amenajate săli de așteptare și vor fi echipamente medicale moderne.

In prezent, pacienții pot face programări online pe site‐ul www.smupascani.ro/programări-online sau telefonic de luni până vineri, între orele 07:00 – 15:00.

Lista cu numerele de telefon o puteți găsi atât pe site-ul unității, cât și pe site-ul de știri, bit24.ro.

Specialități medicale și date de contact pentru programări :

Cabinet Boli Infecțioase

• Telefon 0786 910 770

Cabinet Chirurgie Generală

• Telefon 0232 763600 Interior 119

Cabinet Dermato-Venerologie

• Telefon 0784 238 742

Cabinet Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice

• Telefon 0786 912 438

Cabinet Endocrinologie

• Telefon 0786 908 931

Cabinet Gastroenterologie

• Telefon 0232 763600 Interior 185

Cabinet Medicină Internă

• Telefon 0786 404 580

Cabinet Neurologie

• Telefon 0711 928 408 sau 0232 763600 Interior 166

Cabinet Obstetrică – Ginecologie

• Telefon 0786 912 440

Cabinet Oncologie medicală

• Telefon 0786 829 296

Cabinet ORL

• Telefon 0786 375 884

Cabinet Ortopedie – Traumatologie

• Telefon 0232 763600 Interior 145

Cabinet Pediatrie

• Telefon 0232 763600 Interior 154

Cabinet Reumatologie

• Telefon 0232 763600 Interior 164

Cabinet Pneumologie

• Telefon 0760 282 746

Cabinet Îngrijiri Paliative

• Telefon 0786 814 883

  Cabinet Medicină Fizică de Reabilitare

• Telefon 0786 931 651

Cabinet Urologie

• Telefon 0763 975 373

Dispensar TBC

• Telefon 0232 766 865

PULSUL ZILEI

MIHAIL SADOVEANU, OMAGIAT LA PAȘCANI. Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani

Opera lui Mihail Sadoveanu și locul pe care scriitorul îl ocupă în literatura română au fost readuse în atenția publicului, la Pașcani, în cadrul unui eveniment devenit deja tradiție. Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” a găzduit sâmbătă, 7 noiembrie,...

27 DE PROFESORI, SĂRBĂTORIȚI LA ÎNCHEIEREA CARIEREI DIDACTICE

După zeci de ani petrecuți la catedră și generații întregi de elevi îndrumați, 27 de cadre didactice au fost sărbătorite la Pașcani, la începutul unui nou capitol din viața lor. Sindicatul „Spiru Haret” Iași a organizat duminică, 8 noiembrie,...

Sărbătoare cu bucate tradiționale și muzică populară la Verșeni

A fost sărbătoare în comuna Miroslovești, unde localnicii au petrecut împreună, în jurul tradițiilor și al bucatelor pregătite după rețete de odinioară. Duminică, 8 noiembrie, parcul central din satul Verșeni s-a transformat într-un adevărat târg culinar, completat de un...

Campanie de prevenție a bolilor hepatice, derulată la Pașcani

Unele boli ale ficatului pot evolua ani întregi fără să dea semne clare, iar mulți oameni ajung la medic abia atunci când apar complicațiile. Pentru a încuraja depistarea timpurie, locuitorii din Pașcani pot beneficia de testări gratuite pentru hepatitele...

Licitație pentru reluarea lucrărilor la Palatul Cantacuzino

Administrația locală din Pașcani organizează o nouă licitație pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino și transformarea acestuia în muzeu. De această dată se are în vedere finalizarea lucrărilor, după ce contractul anterior a fost reziliat, iar lucrările au fost realizate în...

Concursul pentru CA-ul CLP Ecoserv, în atenția DNA

Concursul pentru stabilirea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la CLP Ecoserv SRL Pașcani urmează să fie verificat și de procurorii DNA. Fostul consilier local Sorin Olariu a depus o plângere împotriva membrilor comisiei de selecție, pe care...

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie. "Investiție în sănătate: Blocul alimentar al spitalului a fost dotat cu un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a achiziționat un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic...

Copil de 2 ani, salvat prin transplant renal la Iaşi, după o cursă contracronometru

Un băieţel de numai 2 ani, care făcea dializă peritoneală încă de la vârsta de trei luni, a primit o nouă şansă la viaţă în urma unui transplant renal realizat la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi....

Vom avea cel mai ieftin porc de Crăciun din ultimii ani?

* prețurile s-au prăbușit cu mai bine de 21 la sută față de anul trecut, iar românii ar putea avea parte de sărbători cu carne mai ieftină * producătorii români ajung să vândă porcii cu aproximativ 6 lei kilogramul...

95 de probleme pentru viitorii directori de școli: bătăi, droguri, abandon, rezultate dezastruoase!

Viitorii directori de școli din Iași vor fi puși în fața unor scenarii care dezvăluie realitatea dură din sistemul educațional! Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista finală a celor 95 de situații-problemă care vor sta la baza probei...
Paşcani
câțiva nori
0 ° C
0 °
0 °
91%
1.9m/s
63%
mar
10 °
mie
13 °
J
9 °
vin
20 °
S
5 °

Niciun articol afișat