Când se vor reîntoarce copiii la Grădinita cu Program Prelungit nr. 2

O nouă promisiune cu privire la deschiderea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2 și creșa din municipiul Pașcani. Lucrările au fost finalizate, iar săptămâna viitoare ar urma să fie semnat procesul verbal de recepție, întârziat până acum pe motiv că mai erau necesare și alte documente.

Apoi, ar urma să fie trimisă documentația pentru obținerea avizului ISU, etapă obligatorie ca mai ulterior să fie mutați preșcolarii. Precizările au fost făcute de primarul municipiului, Marius Pintilie, în cadrul conferinței de presă de vineri, 16 ianuarie 2026.

Aceleasi declarații au fost facute și la inceputul lunii decembrie de către edil, dar lucrurile nu au fost rezolvate.

Locația din Fântânele, dacă va fi liberă, ar urma să fie folosită și de preșcolarii de la Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3, instituție care ar urma să intre în renovare. La sfârșitul anului trecut, a fost lansată o licitație pentru lucrări de reabilitare și eficientizare energetică, în valoare de peste 9 milioane de lei, cu fonduri externe.

În conferința de presă, primarul a precizat că nu știe dacă lucrărilor vor începe înainte de finalizarea anului școlar, însă dacă va fi nevoie, micuții vor fi relocați în clădirea din cartierul Fântânele.

Menționăm că s-au împlinit 3 ani de zile de când clădirea în care funcționează Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 și Creșa Nr. 1 din Pașcani a intrat în reabilitare termică. Conform contractului, lucrările ar fi trebuit finalizate în 12 luni, dar termenul a fost prelungit până la sfârșitul anului 2023. Investiția a fost finalizată abia în anul 2024. Valoarea inițială a contractului a fost de 5,76 milioane de lei, inclusiv TVA, conform HCL 70 din 2019, din care 71.198 lei cheltuieli neeligibile. Din cauza întârzierilor, s-a ajuns la 8,8 milioane de lei, din care 3,1 milioane de lei cheltuieli neeligibile de la bugetul local.

 

PULSUL ZILEI

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.2 ° C
10.2 °
10.2 °
88%
0.7m/s
0%
D
15 °
lun
16 °
mar
11 °
mie
12 °
J
11 °

Niciun articol afișat