Weekendul viitor (26–27 septembrie), Caravana „Joc și Poveste” ajunge în Pașcani alături de voluntarii locali de la GLT „Unstoppable”.
Activitățile sunt organizate împreună cu tinerii voluntari care activează deja în Pașcani prin Grupul Local de Tineret „Unstoppable” Pașcani, în cadrul unui proiect derulat de Asociația Grupurilor Locale de Tineret (AGLT) în parteneriat cu Chiro și cofinanțat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Ce activități vor avea loc?
Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 11:00 (Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani): Întâlnire deschisă cu întreaga comunitate — părinți, profesori și oameni din administrația locală — să vorbim despre ce își doresc tinerii și cum pot fi sprijinite inițiativele lor pe termen lung.
Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 13:00 (Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani): Atelier practic deschis pentru orice adolescent sau tânăr din Pașcani (indiferent dacă face parte deja dintr-un grup de voluntari sau este la prima experiență). Alături de voluntarii locali, vorbim despre lucru în echipă, idei creative, jocuri și cum pot dezvolta activități chiar pentru comunitatea lor.
Duminică, 27 septembrie, de la ora 13:00 (Insula Parcului Peștișorul Pașcani): Tinerii pun în aplicare ce au pregătit și organizează o Zi de Joacă pentru toți copiii din oraș, cu jocuri de mișcare și activități recreative în aer liber (participarea este gratuită).
Puteți vedea cum s-au desfășurat opririle de până acum pe site-ul nostru: AGLT – Asociația Grupurilor Locale de Tineret
