Care este stadiul proiectelor de investiții asumate de municipalitate. Termenul-limită: august 2026

Administrația locală din Pașcani a prezentat stadiul proiectelor de investiții asumate anul trecut de Consiliul Local, în contextul solicitării Guvernului condus de Ilie Bolojan privind continuarea finanțărilor pentru obiectivele aflate în diverse faze de execuție. Toate proiectele sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și trebuie finalizate până cel târziu în august 2026.

În ultima conferință de presă de la Primăria Pașcani, aleșii locali au spus că unele investiții sunt aproape de finalizare, în timp ce altele se confruntă cu întârzieri. La Colegiul „Unirea”, lucrările sunt finalizate, urmând ca în perioada următoare să fie făcută recepția finală și închiderea proiectului.

Situația este însă mai complicată la Liceul Teoretic „Miron Costin”, unde lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 85%. Reprezentanții Primăriei susțin că de aproape un an constructorul întârzie depunerea documentelor necesare pentru finalizarea proiectului.

La Liceul Tehnologic Nicolae Iorga stadiul lucrărilor este de aproximativ 75%, constructorul dând asigurări că mai sunt două luni pentru finalizarea intervențiilor rămase, în special la interior.
În cazul Școlii din Gâștești, lucrările sunt realizate în proporție de 95%, fiind în curs de întocmire ultimele documente necesare pentru închiderea proiectului.
În cazul proiectul privind achiziția autobuzelor electrice, mai sunt câteva lucruri de clarificat privind un autobuz electric și înființarea traseului Pașcani – Stolniceni Prăjescu.
De asemenea, insulele ecologice au fost achitate integral și sunt deja montate, însă urmează să fie operaționalizate. În acest sens, autoritățile mai au de distribuit aproximativ jumătate dintre cartelele de acces către populație.

În perioada următoare, Primăria Pașcani intenționează să lanseze și serviciul de e-ticketing, fiind necesară achiziția echipamentelor aferente, iar anveloparea și eficientizarea energetică a blocului C38 este aproape de final.

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
cer fragmentat
13.1 ° C
13.1 °
13.1 °
81%
1.3m/s
0%
S
15 °
D
17 °
lun
14 °
mar
12 °
mie
12 °

Niciun articol afișat