Care pensionari riscă să piardă pensia dacă nu trimit la timp certificatul de viață? Modificări în noua lege a pensiilor

Pensionarii români din străinătate riscă să-și piardă pensia anul viitor dacă nu transmit certificatul de viață către casa teritorială de pensii de două ori pe an, până la 31 martie și 30 septembrie, potrivit noii legi a pensiilor (Legea nr. 360/2023), în vigoare de la 1 septembrie 2024. Dacă documentul nu va fi transmis până la aceste date sau nu va fi completat conform cerințelor, inclusiv semnătura și ștampila de la o autoritate din statul unde beneficiarul locuiește, plata pensiei va fi suspendată începând cu luna următoare.Reluarea plății se va face doar după primirea documentului corect completat, arată Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

La nivelul județului Iași sunt în plată 1.800 de pensionari nerezidenți, ne-a transmis Maria Andronache, directoarea Casei Județene de Pensii (CJP) Iași. Șefa instituției ne-a precizat că anul acesta termenul de trimitere a certificatului de viață a fost prelungit până la data de 31 decembrie, însă de la anul termenele sunt 31 martie, respectiv 30 septembrie.

Obligațiile pensionarilor stabilite de lege

Potrivit art. 98 alin. (6) și (7) din Legea nr. 360/2023, consultată de „Ziarul de Iași”, certificatul de viață se transmite de beneficiarul nerezident din proprie inițiativă, având obligația de a completa și semna documentul în fața unei autorități din țara în care locuiește. Acestea pot fi instituții de pensii din țara respectivă, autorități locale, notari publici, avocați, consilieri juridici sau medici de familie și birouri consulare, potrivit CNPP.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Peste 10 milioane lei, nota de plată, după cinci ani de incompetență! Costuri uriașe pentru 5 km de asfalt

Administrația locală din Pașcani are în sfârșit documentațiile tehnice necesare pentru asfaltarea unor străzi prin programul național Anghel Saligny. După 5 ani de zile de amânări, documentele au obținut avizul Poliției Rutiere și au fost supuse aprobării Consiliului Local...

Bani de la medicamente, pentru bunuri și servicii 

Spitalul de Urgenta Pașcani are stocuri importante de medicamente, de peste 2 milioane de lei. Informația a apărut în cadrul dezbaterilor ședinței legislativului local din 10 noiembrie 2026, pe marginea unei rectificări bugetare propuse de conducerea unității medicale.  Mai exact,...

Pașcaniul nu are mandat pentru majorarea tarifelor la salubritate 

Municipiul Pașcani nu va avea un reprezentant la Adunarea Generală a Acționarilor asociației județene ADIS in ședință unde ar urma sa fie dezbătute si  aprobabate  majorări de tarife la salubritate. Dezbaterile sunt programate pe 12 noiembrie a.c.de la ora...

Concursul pentru conducerea CLP Ecoserv va fi reluat. Consilierii au refuzat sa aprobe raportul Comisiei de Evaluare, de frica DNA

Concursul pentru desemnarea noilor membri ai Consiliului de administrație la CLP Ecoserv - societatea pașcăneană de salubritate și transport public local - ar urma să fie reluat. Raportul final întocmit de comisia de selecție nu a obținut suficiente voturi...

Fosele septice, declarate la Primărie 

Locuiți la casă în Pașcani și aveți fosă septică? Trebuie să le declarați Primăriei. Este solicitarea primarului, Marius Pintilie, pentru completarea unui registru special al administrației locale.  Înscrierea foselor septice în registrul Primăriei nu este o opțiune ci o obligație...

Microbuz școlar nou la Primăria Miroslovești

Veste bună pentru comunitatea din Miroslovești. Primăria a primit un microbuz școlar nou achiziționat cu fonduri de la Consiliul Județean Iași. "Dragii mei,Astăzi am recepționat microbuzul scolar obținut prin cofinantarea Consiliul județean Iași .Menționez că un procent de 32% din...

„Datinile la români”, festival dedicat tradițiilor de iarnă, organizat de Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani 

Tradițiile și obiceiurile românești de Crăciun și Anul Nou vor fi aduse în prim-plan la Pașcani, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a proiectului educațional „Datinile la români”. Evenimentul este organizat de Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani, în parteneriat...

Cât costă focul de artificii pentru Revelion

Primăria Pașcani se pregătește deja pentru Revelion. La sfârșitul săptămânii trecute au fost demarate procedurile de achiziție pentru focul de artificii care va marca trecerea dintre ani. Potrivit caietului de sarcini, municipalitatea a alocat 25.000 de lei din bugetul local...

Trafic supravegheat din elicopter, în perioada 11 – 19 noiembrie

TRAFIC RUTIER SUPRAVEGHEAT DIN ELICOPTER În perioada 11 – 19 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., vor desfășura, pe drumurile naționale...

Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului

Potrivit calendarului bisericesc, postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. În cele 40 de zile de post, credincioșii ortodocși vor avea 14 zile cu dezlegare la pește.Postul Crăciunului, cunoscut în Biserica...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
84%
4.6m/s
100%
mar
6 °
mie
11 °
J
9 °
vin
21 °
S
7 °

Niciun articol afișat