CAS da mai puţini bani. Spitalul din Paşcani umbla la rezerve

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 

Rectificare de buget în minus la Spitalul de Urgenţă din Paşcani. În urma negocierilor cu Casa de Asigurări de sănătate bugetul spitalului a fost diminuat cu 2 mil de lei, pentru serviciile medicale. Modificările au fost aprobate de consilieri în şedinţă din 29 mai, dar se aşteaptă o îmbunătăţire a situaţiei peste câteva luni de zile, la o nouă rectificare a bugetului naţional de sănătate. Măsură nu va afecta activitatea unităţii medicale din Paşcani, susţine managerul Costică Panzaru. Asta deoarece anul trecut a fost încheiat cu o rezervă de 3.9 mil de lei în conturi şi stocuri de medicamente şi materiale sanitare de aproape un milion de Euro.
În aceeaşi şedinţă directorul unităţii a anunţat că spitalul a primit donaţii şi sponsorizări în valoare de 380 000 lei. Este vorba despre aparatura medicală necesară intervenţiilor medicale, unul dintre principalii sponsori fiind societatea Rompak Paşcani.
Menţionăm că Spitalul de Urgenţă din Paşcani este unul dintre cele mai performanţe din judeţul Iaşi, din punct de vedere al condiţiilor şi serviciilor medicale. Bugetul instituţiei din aprobat pentru anul în curs este de peste 28 de milioane de lei.

PULSUL ZILEI

După șase ani de risipă, urmează împrumuturi de 40 mil. lei și vânzarea averii Pașcaniului. Primarul Pintilie spune că are nevoie de bani pentru...

Anunț bombă din partea primarului Pașcaniului, Marius Pintilie, chiar înainte de a pleca în concediu de odihnă. Într-o postare pe rețelele de socializare, edilul a spus că municipalitatea ar urma să se împrumute cu 40 mil. de lei pentru...

Aparatură medicală nouă și performantă la Spitalul din Târgu Frumos! Proiectul finanțat prin Programul Sănătate a fost finalizat cu succes!

Comunicat: Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos anunță finalizarea proiectului „Investiții în infrastructura ambulatoriului din cadrul Spitalului de Boli Cronice «Sfântul Ioan» Târgu Frumos” – Cod SMIS 333880Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos, în calitate...

TIR încărcat cu plase de sârmă, răsturnat pe E85. Șoferul, scos dintre fiarele camionului

În jurul orei 12:15, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe E 85, în comuna Săbăoani, unde un autotren încărcat cu plase sârmă a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.La locul evenimentului au fost...

Deputatul Sorin Năcuță: Comisia Europeană a aprobat renegocierea PNRR!

În timp ce la Bruxelles, Guvernul condus de Ilie Bolojan obține renegocierea PNRR, la București, Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota reformele asumate de România, pentru că nu este la guvernare. Guvernul condus de Ilie Bolojan a împins...

Contracte de închiriere și două taxe anuale, în cimitirul vechi și cel nou din Pașcani

Pășcănenii au la dispoziție doar câteva zile, până pe 23 iulie a.c., pentru a analiza și a trimite propunerile de completare sau modificare a noului proiect de regulament privind administrarea cimitirelor din municipiu. Documentul a fost postat pe site-ul Primăriei...

GRAMPET Group și noua generație a industriei feroviare românești

Proiectele derulate la RELOC Craiova și Electroputere VFU Pașcani nu modernizează doar transportul feroviar. Ele schimbă încrederea României în capacitatea ei de a construi. Sunteți cunoscut ca un om care a avut constant încredere în potențialul industriei feroviare românești. Ce înseamnă...

Servicii medicale complete pentru întreaga familie, la Centrul Medical Unescu din Pașcani (P)

Fie că este vorba despre un control de rutină, o investigație sau un consult de specialitate, accesul rapid la servicii medicale poate face diferența. La Centrul Medical Unescu din Pașcani, pacienții pot găsi într-un singur loc consultații, investigații și tratamente...

Acțiune de dezinsecție amânată

Societatea locală de salubritate a anulat o acțiune de dezinsecție programata pe 13 iulie a.c. din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Iată anunțul In atentia cetatenilor Municipiului Pascani,  a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine si lucii de...

 A început asfaltarea nodului turbion A7-A8 de lângă Pașcani

UMB, constructorul lotului Mircești – Pașcani al Autostrăzii Moldovei (A7), a început așternerea asfaltului în zona nodului rutier de tip turbion de la sud de Pașcani, punctul în care se vor intersecta autostrăzile A7 și A8. Este prima etapă de asfaltare...
Paşcani
cer acoperit de nori
22.2 ° C
22.2 °
22.2 °
78%
3.7m/s
100%
mar
22 °
mie
34 °
J
30 °
vin
30 °
S
31 °

Niciun articol afișat