Câştigătorii Târgului Zonal al Firmelor de Exerciţiu

După multă muncă şi îndelungi dezbateri de evaluare, cei mai buni mici întreprinzători care au participat la a doua ediţie a Târgului Regional al Firmelor de Exerciţiu de anul acesta,organizat la Paşcani, au fost decişi duminică, în cadrul festivităţii de premiere, care au avut loc la Casa de Cultură “Mihail Sadoveanu” .
Duminică la amiază a avut loc momentul mult aşteptat de cele aproape 40 de firme de exerciţiu din toată zona Moldovei şi nu numai, care au muncit timp de un an la punerea pe picioare a unei afaceri în miniatură, susţinute de elevii claselor a XI şi a XII-a de la liceele economice.
Deoarece au fost 11 secţiuni de evaluare, toate firmele au plecat măcar cu un premiu sau o menţiune.

Câştigătorii Marelui Premiu au fost de la Iaşi, e vorba de o firmă de articole sportive, “ e- Sport” de la Colegiul Economic Administrativ, care a avut rezultate deosebite la toate secţiunile de concurs.
firma e sport

Firma premiată este formată din tineri inimoşi cu iniţiativă şi idei deosebite, aceştia fiind ajutaţi în activitatea lor de Nicoleta Pintilei, profesorul lor coordonator.

Printre firmele care s-au remarcat şi au obţinut mai multe premii la această competiţie regională a micilor întreprinzători prin organizarea acestor firme de exerciţiu, se mai remarcă 3 nume de firme care au obţinut mai mult de 5 premii la cele 11 secţiuni ale competiţiei. Este vorba despre Art Peisage de la Colegiul Vasile Lovinescu din Fălticeni, Extreme Life de la Mihail Kogălniceanu din Miroslava,cu 6 premii şi Hyperbike de la Colegiul Economic Nicolae Iorga din Paşcani, care au obţinut 3 premii I.

PULSUL ZILEI

Constantin Gâlceavă – expoziție de pictură la Casa de Cultură Pașcani

   Comunicat: Joi, 5 noiembrie, ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției de pictură ,,Configurații" în sala Arcadia a Casei de Cultură.  Expune Constantin Gâlceavă, prezintă Ionela Luca și Petru Pădurariu împreună cu Daniela Calistru managerul Casei de Cultură. Artistul...

Festivalul județean de colinde la Clubul Copiilor Pașcani. Se fac înscrieri

Colindele și tradițiile românești vor aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă la Pașcani, în cadrul Festivalului Județean de Colinde „Creștini, Crăciunul a sosit!”, organizat de Clubul Copiilor Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12...

Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani: „Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii”

Sâmbata, 7 noiembrie începând cu ora 11.00 în sala Arcadia va avea loc Simpozionul dedicat prozatorului Mihail Sadoveanu. Tema celei de-a LV-a ediție a simpozionului este ,,Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii’’. Prelegerile vor fi sustinute de lect. univ....

Drum închis temporar la Mircești, în zona trecerii peste calea ferată

Șoferii care au drum prin comuna Mircești trebuie să țină cont de o restricție temporară de circulație, instituită pentru ziua de 6 noiembrie. Traficul rutier pe DJ 208 va fi oprit în zona trecerii la nivel cu calea ferată,...

Deputatul Sorin Năcuță: Controlul ministrului Radu Oprea: în loc de lovitură de imagine, un simplu act politic ratat!

Decizia ministrului Apărării, Radu Oprea, de a trimite Corpul de Control la Direcția Generală pentru Armamente, pentru verificarea achizițiilor din Programul SAFE, ridică serioase semne de întrebare asupra motivației acestui demers. Ministrul are dreptul să dispună verificări, dar anunțarea publică...

Google pregătește o schimbare majoră pentru elevi! De ce dezactivarea AI ar putea bloca și căutările online

Google pregătește o schimbare importantă pentru școlile din învățământul preuniversitar, care vor putea restricționa accesul elevilor la instrumentele sale de inteligență artificială. Începând de anul viitor, funcțiile AI destinate elevilor din clasele K-12 vor fi dezactivate în mod implicit,...

Băuturile energizante, asociate cu un risc cardiac alarmant! Ce arată datele analizate de cercetători

Băuturile energizante și suplimentele alimentare care conțin cofeină sau alte substanțe stimulante apar mult mai frecvent în raportările privind probleme cardiovasculare grave, inclusiv stop cardiac și infarct, decât produsele care nu conțin astfel de ingrediente. Asocierea este evidențiată în...

Iluminatul public din Ruginoasa, la Vodafone: primarul PSD Ionuț-Constantin Pristăvița a atribuit în aceeași zi ambele etape, 2,79 milioane de lei, unui operator de...

Iluminat public Ruginoasa: comuna condusă de primarul PSD Ionuț-Constantin Pristăvița a atribuit pe 29 octombrie ambele etape ale modernizării unui operator de telefonie, Vodafone România. Cele două contracte, semnate în aceeași zi, valorează împreună 2.793.109,88 de lei. Anunțurile de...

Un jaf național: sisteme fotovoltaice de 5.000 de euro au fost decontate prin PNRR cu 10.000 de euro! Un singur om a încasat 300...

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a plătit, până pe 9 octombrie, 5,36 miliarde de lei prin programul RePowerEU, pentru panouri solare, baterii și renovări de case, în cea mai mare parte la oamenii vulnerabili. Banii au ajuns la...

O nouă metodă în lupta cu cel mai agresiv cancer din România. Investigaţia va fi decontată integral

Armă nouă în lupta cu cel mai agresiv cancer din România: o tomografie computerizată cu doză redusă de radiaţii care depistează în stadiu incipient tumorile la plămâni. Investigaţia va fi decontată de stat pentru a descoperi boala când încă...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.4 ° C
8.4 °
8.4 °
74%
5.2m/s
0%
mie
9 °
J
12 °
vin
7 °
S
4 °
D
8 °

Niciun articol afișat