Sâmbătă seara, Sfânta Lumină va fi adusă din Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care va fi aşteptat la aeroport de reprezentanţii eparhiilor din toată ţara.
Sfânta Lumină va fi adusă de la...
Sâmbăta Mare este ziua dinaintea Paștelui și ultima din Săptămâna Patimilor. Este ziua care face legătura între Moartea și Învierea lui Hristos și este dedicată pregătirii sufletești pentru marele praznic al Învierii de duminică, 20 aprilie. Fiecare zi din...
Vinerea Mare este un moment cu o foarte puternică încărcătură spirituală. Este ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos, iar alături de joia și sâmbăta din această săptămână, Vinerea Mare face parte din cele trei zile de sărbătoare...
În Joia Mare, clopotele bisericilor au încetat să mai bată. Vor mai prinde glas la Înviere. Este un semn de umilință față de începutul sfârșitului, în viața omenească a Mântuitorului.
În toate bisericile ortodoxe și catolice a fost recreat momentul...
Atelier de încondeiat ouă la Casa de Cultură Hârlău. Evenimentul a avut loc miercuri, 16 aprilie, la instituția de cultură.
"✨️Astăzi, cursanții Casei de Cultură Hârlău au adus culoare și emoție printr-o activitate dedicată Sărbătorilor Pascale, în care tradiția și...
Joia Mare, cunoscută și drept Joia Neagră, este una dintre cele mai speciale zile din Săptămâna Patimilor. Este momentul în care, în biserică se amintesc patru evenimente importante din viața Mântuitorului Iisus și ziua în care se respectă cele...
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a anunţat Patriarhia Română, potrivit News.ro.
Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România sâmbătă, în 19 aprilie, și va...
ACȚIUNI PERMANENTE, PENTRU SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ
Polițiștii ieșeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure, în siguranță, de Sfintele Sărbători Pascale. La nivelul județului Iași, în perioada 18 – 21 aprilie a.c., pentru menținerea ordinii și...
Accident feroviar în zona gării din Cristești, joi noaptea, 17 aprilie, în jurul orei trei. Un bărbat în vârstă de circa 60 de ani a fost scos de către pompieri de sub ultimul vagon al unui tren.
"În jurul orei...
C.P. Performanțe deosebite la Olimpiadele Naționale la ”Miron Costin” Pașcani
Performanță inedită a elevului Benchea Matei, din clasa a XII-a C, de la Liceul Teoretic ”Miron Costin” Pașcani, care s-a întors cu MEDALIE DE BRONZ de la etapa națională a...
Paștele 2025 se apropie, iar românii încep deja să își planifice cumpărăturile pentru masa festivă. În această perioadă aglomerată, este esențial să știi care este programul magazinelor și supermarketurilor în Săptămâna Mare și în zilele de Paște.
Fie că ai...
Festivalul concurs regional de folclor - muzică populară românească “BARDUL DIN MIRCEȘTI”, ediția a II-a - 15 iunie 2025, este o manifestare artistică organizată de Primăria comunei Mircești avându-se în vedere participarea unui segment de tineri care se înscriu...
Un pășcănean și-a amenajat un adevărat duplex pe terasa blocului. Lipsa proiectului și a autorizației i-au adus o amendă pe care a plătit-o fără să crâcnească, dar și un proces prin care primăria municipiului de pe Siret a cerut...
O familie de medici din Pașcani pariază pe potențialul unei zone aflate în plină dezvoltare și se pregătește să deschidă o clinică stomatologică pe șoseaua Iași – Voinești. Este vorba despre soții Cristina și Adrian Crăciunescu, medici cunoscuți pentru...
Anchetă la cel mai mare spital din Iaşi, după ce doi medici rezidenţi din aceeaşi secţie au murit la două săptămâni distanţă. Unul avea 28 de ani, celălalt 31. În faţa tragediei, colegii lor fac acuzaţii grave. Spun că...
Sistemul energetic este în alertă. Autorităţile caută soluţii pentru a evita posibile pene de curent, de Paşte. Paradoxal, situaţia este monitorizată pentru că producţia va fi foarte mare, dar consumul va scădea la minime istorice. Din acest motiv, reţelele...
Apropierea alegerilor a început să dea mai mult de lucru judecătorilor. Pe rolul Tribunalului a fost înscrisă o primă contestație la legea electorală, Comunitatea Lipovenilor reclamând că nu are reprezentant în biroul electoral din Heleșteni.
În schimb, are reprezentant UDMR,...
Proiecție de film la final de lună la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani. "ENESCU, jupuit de viu" va putea fi văzut pe 29 aprilie, de la ora 19:00, în sala de spectacole.
"Celebrul film ENESCU JUPUIT DE...
Un nou studiu arată că mii de infarcte și accidente vasculare cerebrale ar putea fi prevenite prin administrarea combinată a două medicamente comune, în primele 12 săptămâni de la un atac de cord.
Pacienții care au primit un tratament combinat...
Persoanele care vor să evite cozile de la ghișeu pot depune, din fața calculatorului, cereri pentru toate tipurile de prestații oferite de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) și de unitățile teritoriale.
Prin intermediul portalului CNPP, utilizatorii pot solicita atât...
Pasca este mai mult decât un preparat tradițional de Paște – este un simbol al Învierii lui Hristos și al comuniunii credincioșilor cu Dumnezeu, explică preoții consultați de „Ziarul de Iași”.
Cu o formă rotundă (care amintește de veșnicie) și...
Magistrații ieșeni au pronunțat o nouă condamnare la închisoarea pe viață, la nici 10 zile după ce studentul Ahmed Sami el-Bourkadi a primit această pedeapsă pentru uciderea unui coleg de grupă și a prietenei sale.
În noua sentință, judecătorii l-au...
Ministerul Sănătății pregătește schimbări majore în spitale: performanța secțiilor și satisfacția pacienților devin criterii importante pentru evaluarea personalului medical. Vor exista indicatori de performanță clari pentru fiecare secție, dar și pentru medici și asistenți.
Acești indicatori vor fi publicați în...
S.C. CLP ECOSERV S.R.L. Pascani, cu sediul in Pascani, str.Moldovei, nr.21, jud.Iasi, aduce la cunostinta publica ca, in perioada sarbatorilor de Paste, Programul de transport valabil pentru mijloacele de transport public local de calatori ale societatii va fi urmatorul...
Modulul patru de învățare din anul școlar în curs se încheie joi, 17 aprilie. De vineri, 18 aprilie 2025, elevii intră în vacanța de Paște până duminică, 27 aprilie. Ultimul modul de cursuri începe luni, 28 aprilie, și va...
A fost reluată licitația pentru achiziția și montarea echipamentelor necesare punerii în funcțiune a barajului de pe Siret.
La împlinirea a 40 de ani de la începerea investiției, Amenajarea Hidroenergetică Pașcani are din nou o șansă să finalizeze barajul de...
În ultima săptămână din Postul Paştelui, Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, care este anul acesta între 13 aprilie și 20 aprilie, se fac slujbele bisericeşti numite Denii, pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe Pământ.
Această săptămână este cea a...