O nouă condamnare pe viață la Iași, la câteva zile după o alta. Frate ucis cu un par înfipt în rană

Magistrații ieșeni au pronunțat o nouă condamnare la închisoarea pe viață, la nici 10 zile după ce studentul Ahmed Sami el-Bourkadi a primit această pedeapsă pentru uciderea unui coleg de grupă și a prietenei sale.

În noua sentință, judecătorii l-au condamnat pe un tânăr din Miroslovești, pentru uciderea unuia dintre frați. Ucigașul și-a înjunghiat fratele, apoi, cu o cruzime greu de înțeles, a smuls din pământ un arac pe care i l-a răsucit în rană, provocându-i moartea. Criminalul abia ce fusese liberat condiționat, cu doi ani mai devreme, din executarea unei alte condamnări, tot pentru omor. Pentru a deveni definitivă, hotărârea magistraților Tribunalului mai trebuie confirmată de Curtea de Apel.
În vârstă de 33 de ani, Vasile Cojocariu fusese liberat condiționat pe 23 ianuarie anul trecut, din executarea unei pedepse de 10 ani de închisoare. Condamnarea fusese primită după ce îl ucisese pe cumnatul bunicii sale. În vârstă de 83 de ani, bătrânul fusese atacat noaptea, cu o furcă și cu un topor. După ce-l ucisese, Cojocariu îl târâse în casă, îl urcase în pat și îl acoperise cu o pătură. Mersese apoi liniștit acasă, se schimbase de haine, se spălase de sângele de pe mâini și se culcase.

Odată liberat, Cojocariu se întorsese în sat, locuind cu trei dintre frații săi și îndeletnicindu-se, alături de aceștia, cu creșterea animalelor. În ziua fatală, 24 iunie anul trecut, Cojocariu se întâlnise cu un alt frate, stabilit în comuna nemțeană Tupilați și aranjase cu el să vină să locuiască și dânsul în aceeași casă. După ce băuseră împreună, veniseră amândoi acasă cu căruța, în jurul orei 22.00, pentru a aranja detaliile.

De felul său, Cojocariu era arțăgos atunci când bea sau consuma etnobotanice, ceea ce nu se întâmpla chiar rar. Era „cu capsa pusă” și în acea seară. L-a găsit în bucătărie pe unul dintre frați, Mihai, și i-a spus, pe un ton răstit, că trebuie să vorbească. Observând starea fratelui său, Mihai i-a cerut „să stea potolit, dacă a băut”. De aici, lucrurile aveau să degenereze rapid.

La sosirea poliției, nu mai era nimic de făcut

Cei cinci frați s-au mutat în bucătăria de vară, pentru a discuta situația locativă a noului venit. Vasile le-a propus celorlalți ca și al cincilea frate să locuiască cu ei, în casa părintească, urmând să-i ajute la treburile casnice. Deloc încântat de idee, Mihai i-a replicat că, dacă tot l-a adus, să se ocupe el de ce-i trebuie, inclusiv mâncare ori haine. Vasile a reacționat violent verbal, amenințându-și fratele, iar aproape imediat s-a ajuns la conflict fizic. Mihai l-a lovit pe Vasile cu pumnul în față. Vasile l-a apucat de gât, și l-a lovit în mai multe rânduri cu pumnii, amenințând că îl omoară. A fost tras deoparte de doi dintre frați.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Iașul se umple de pelerini. Oamenii au început să vină din toate colțurile țării la Sfânta Parascheva

Pelerinajul de la Iași a început deja, chiar dacă oficial va debuta pe 8 octombrie. Zeci de mii de oameni au ajuns în aceste zile la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Pentru...

Stații de încărcare din fonduri UE, închise, la o școală din Pașcani

Investiție cu bucluc la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga” din Pașcani. Două stații electrice de încărcare montate în curtea școlii, odată cu reabilitarea termică a clădirii, din fonduri europene, au fost închise și nu mai pot fi folosite, deocamdată....

Crosul Toamnei revine la Pașcani. Iubitorii de mișcare sunt așteptați la cea de-a XVIII-a ediție

Pașcaniul organizează, duminică, 11 octombrie, cea de-a XVIII-a ediție a „Crosului Toamnei”, competiție sportivă devenită tradiție pentru comunitatea locală. Startul este programat la ora 10:00, în Piața „Mihail Sadoveanu”, evenimentul fiind organizat de Municipiul Pașcani, Clubul Sportiv Municipal Pașcani și...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează din nou. Posturi pentru liftier, registrator și electrician

Spitalul de Urgență Pașcani angajează din nou. De această dată sunt trei posturi disponibile, pentru liftier, registrator și electrician. Anunțurile au fost postate pe platforma nationala posturi.gov.ro. Dosarele de înscriere pot fi depuse la unitatea medicală până pe data...

Senatorul Lucian Rusu: Două subiecte importante pentru transporturile din România: TollRo și viitorul TAROM

Senatorul Lucian Rusu: În Comisia pentru Transporturi și Infrastructură a Senatului am discutat două teme care au generat multe întrebări în ultima perioadă: funcționarea noului sistem #TollRo și situația companiei #TAROM. În cazul TollRo, cred că trebuie să păstrăm lucrurile...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Peneliștii de la Consiliul Județean Iași au abandonat ieșenii din Zona Metropolitană

Deputatul Bogdan Cojocaru: Suntem în Zona Metropolitană a municipiului Iași, într-o comună vecină cu municipiul Iași. Peneliștii de la Consiliul Județean Iași au abandonat ieșenii din Zona Metropolitană. Nu există proiecte serioase, nu există dialog, nu există investiții integrate gândite...

WhatsApp introduce o nouă funcție pentru părinți: ce pot modifica și citi din aplicație

WhatsApp lansează controlul parental pentru adolescenți, prin care părinții pot gestiona anumite setări de confidențialitate, pot primi alerte despre activitatea din grupuri și pot limita accesul la Canale și Meta AI. Mesajele și apelurile personale rămân însă protejate. Pot părinții...

Când intră alocațiile copiilor în octombrie 2026. Calendarul plăților pe card sau prin poștă pentru indemnizații și ajutoare sociale

Alocațiile de stat, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție vor fi virate în conturile bancare pe 8 octombrie 2026, potrivit calendarului publicat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi...

Doi afaceriști din Pașcani, mamă și fiu, au gândit o combinație dubioasă pentru a se îmbogăți. Sute de mii de lei nu au mai...

Revista presei devăluirea.ro: Doi afaceriști din Pașcani, mamă și fiu, au gândit o combinație dubioasă pentru a se îmbogăți. Elena Afloarei și Răzvan Afloarei, în calitate de administratori ai unei societăți cu răspundere limitată, livrau bunuri prin intermediul unui contract...

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...
Paşcani
câțiva nori
20.9 ° C
20.9 °
20.9 °
45%
0.7m/s
0%
mar
19 °
mie
24 °
J
23 °
vin
26 °
S
22 °

Niciun articol afișat