Revista presei

Trecem la ora de vară 2026: Cum se modifică ceasurile în această noapte și ce presupune schimbarea

România trece la ora de vară în această noapte de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar 03:00 va deveni ora 04:00. Schimbarea, aplicată la nivelul Uniunii Europene,...

Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge și anul acesta pe Aeroportul Suceava

La fel ca în anii trecuți, preoții vor aștepta Lumina Sfântă pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde ulterior va fi împărțită delegațiilor preoțești de la mănăstiri și de la parohii din Botoșani și Suceava. Credincioșii vor primi...

Doi prieteni au coborât împreună în halta sătească din trenul de Hârlău și s-au luat la ceartă. Unul l-a stropit pe celălalt cu benzină...

Un tânăr din Erbiceni a încercat să-și ucidă prietenul dându-i foc. Prezența de spirit a victimei i-a salvat viața. Agresorul a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor calificat. Deși faptele prezentate de procurori în rechizitoriu erau clare,...

Primarul Pintilie nu ține cont de voința cetățenilor ci de interesul patronilor de săli de jocuri de noroc

Edilul municipiului Pașcani consideră că nu ar fi o opinie majoritară din partea pășcănenilor pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Ci dimpotrivă, o bună parte dintre ei ar fi de acord cu mutarea activităților la periferia...

Șofer prins în trafic cu permisul suspendat, la Gâștești

Un șofer în vârstă de 28 de ani a fost prins în trafic cu permisul suspendat, la Gâștești. IPJ Iași: "Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui...

OUG pentru carburanți a fost publicată în Monitorul Oficial. „Se declară situație de criză”

Guvernul României a declarat oficial situație de criză pe piața combustibililor până la 30 iunie 2026, potrivit unei Ordonanțe de Urgență publicate joi seară în Monitorul Oficial. Criză pe piața țițeiului până pe 30 iunie 2026 Măsura este menită să...

Centru nou de recuperare neuromotorie pentru persoane adulte cu dizabilități, la Tg. Frumos

DGASPC Iași a recepționat Centrul de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități din Târgu Frumos, marcând finalizarea acestui proiect important pentru infrastructura socială din județul Iași. Investiția a fost realizată prin Planul Național de Redresare și...

„Caravana emoțiilor”, la Liceul Tehnologic Economic Nicolae Iorga Pașcani – FOTO

Peste 50 de elevi coordonați de doamnele profesoare Gurzun Mariana, Boboc Anișoara și Negoescu Narcisa de la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”, Pașcani, au participat miercuri 25 martie 2026, la „Caravana emoțiilor”, desfășurând activități de educație nonformală și sănătate...

Prognoza meteo de Paşte şi de Florii. Val de frig şi ploi de la sfârşitul lunii martie

Vremea schimbă foaia: în loc de primăvară, vin temperaturi de toamnă târzie, ba chiar iarnă prin unele locuri. Nici de Florii şi Paşte nu e mai bine. Frig şi ploi din belşug. După câteva zile de răsfăţ, soarele iese din...

Val de ieftiniri în magazine, deşi preţul carburanţilor tot creşte. Explicaţia fenomenului

Carburanţii se scumpesc, alimentele se ieftinesc. Marile magazine se întrec în promoţii, sunt alimente ale căror preţ e tăiat cu 50, chiar 70 la sută. Specialiştii ne sfătuiesc să profităm de oferte. E doar o strategie temporară prin care...

Meci crucial pentru naționala României, în această seară, la Istanbul. Mircea Lucescu a ales formula pentru jocul cu Turcia

Reprezentativa României va juca în această seară, de la ora 19.00, împotriva naționalei Turciei, în semifinala play-off-ului pentru Cupa Mondială. Meciul se va disputa la Istanbul, pe Beșiktaș Park. În cazul victoriei, tricolorii vor juca apoi finala play-off-ului, în deplasare,...

La alții se poate, la Pașcani nu: 200 de locuinte pentru tineri, construite prin PNRR

La Iași sunt în plină desfășurare lucrările pentru construirea a aproape 200 de locuințe destinate tinerilor, printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul prevede realizarea a 188 de apartamente în zona Grădinari–Metalurgie, structurate în șapte...

Câinii îi însoțesc pe oameni de aproximativ 16.000 de ani, arată un studiu

De unde vin câinii și de când îi însoțesc ei pe oameni? Noi studii au determinat prezența acestor animale în Europa în urmă cu aproape 16.000 de ani, cu aproximativ 5.000 de ani mai devreme decât sugerau evaluările din...

Agresorii sexuali, interziși în școli, spitale și centre de îngrijire. Legea a fost promulgată de Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, miercuri, legea care interzice agresorilor sexuali condamnaţi, înscrişi în Registrul Agresorilor Sexuali, să lucreze sau să facă voluntariat în şcoli, spitale, centre de îngrijire, centre sportive sau în orice instituţie care presupune contact direct...

Câteva zile până la Paștele catolic: credincioșii din Iași retrăiesc tradițiile și intensifică pregătirile pentru intrarea în Săptămâna Mare

Cu doar câteva zile înainte de marea sărbătoare a Paștelui, comunitatea romano-catolică din Iași trăiește din plin perioada de pregătire spirituală și tradițională. Paștele catolic, celebrat anul acesta pe 5 aprilie, aduce în prim-plan obiceiuri vechi, dar și o...

ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE LA TÂRGU FRUMOS ȘI HÂRLĂU – FOTO

Cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii au organizat o serie de activități interactive în orașele Târgu Frumos și Hârlău, dedicate comunității locale, cu scopul de a aduce mai aproape de cetățeni specificul muncii de poliție. Un moment deosebit de apreciat...

Polițiștii de onoare ai anului 2026 și polițiști avansați în grad, la Inspectoratul de Poliție Județean Iași

POLIȚIȘTI DE ONOARE AI ANULUI 2026 ȘI POLIȚIȘTI AVANSAȚI ÎN GRAD IPJ Iasi: Ca în fiecare an, la data de 25 martie, când se sărbătorește Ziua Poliţiei Române, marcăm o serie de evenimente importante la nivelul instituției noastre. Printre acestea...

Foto/Video – Zeci de bătrâni lăsați fără economiile de-o viață: jaf la CAR. Procurorii au făcut percheziții

Perchezițiile au avut loc în cursul zilei de ieri la sediul Casei de Ajutor Reciproc din Ruginoasa o entitate care a funcționat din anii 80’ și până în jurul anului 2023 când oamenii spun că au dispărut banii @...

Ministerul Mediului a lansat „Inspectorul Balastierelor”, platforma pe care oamenii vor putea semnala nereguli

Ministerul Mediului lansează "Inspectorul Balastierelor", o platformă prin care atât autoritățile, cât și cetățenii pot verifica în timp real unde și cum se exploatează aceste resurse. Oamenii pot verifica pe site-ul inspectorulbalastierelor.ro datele firmelor, perimetrele aprobate și pot face sesizări atunci când...

Cum a fost descoperită fabrica de bani, ascunsă într-o pădure din județul Suceava. Ținta traficanților era Bulgaria

Peste un milion de euro, bani falși, ar fi urmat să pătrundă pe piețele din România și Bulgaria și să creeze haos. Bancnotele au fost tipărite de trei români și un italian într-o fabrică ilegală de bani din județul Suceava....

Medicamentele false fac tot mai multe victime. Pacienți ajung la spital după tratamente cumpărate online

Piața medicamentelor falsificate este în creștere la fel și numărul pacienților care ajung la spital, după ce folosesc astfel de produse cumpărate online. Pot conține substanțe toxice. Specialiștii avertizează că sunt contrafăcute și cele pentru slăbit. Autoritățile au lansat o campanie,...

Măsurile pentru reducerea prețurilor benzinei și motorinei întârzie. Experții se așteaptă la un impact mic la pompă

Motorina standard a depășit pragul psihologic de 10 lei pe litru la multe dintre stațiile din Capitală. După miezul nopții, prețurile afișate au ajuns la 10 lei și 21 de bani. Benzina standard a rămas sub 9,50 lei litrul. Între...

Ziua Poliției Române 2026: De ce se sărbătorește pe 25 martie

Ziua Poliției Române, celebrată anual pe 25 martie, odată cu sărbătoarea Bunei Vestiri, marchează un moment simbolic dedicat recunoașterii rolului esențial pe care polițiștii îl au în protejarea cetățenilor și menținerea siguranței publice. În 2026, instituția marchează 204 ani...

Mii de cazuri de furt de energie, descoperite anual în România. Cum afectează consumatorii, sistemul energetic și costurile din facturi

Furtul de energie rămâne o problemă prezentă în România, cu efecte directe atât asupra siguranței consumatorilor, cât și asupra costurilor din sistemul energetic. Pentru a contura o imagine cât mai clară a dimensiunii reale a fenomenului, redacția Digi24.ro a...

Boala care face ravagii în România şi ne plasează pe primul loc în Europa

România e campioană europeană la TBC. Chiar dacă incidența a scăzut de patru ori față de acum 20 de ani, ţara noastră rămâne lider la numărul de pacienți diagnosticați. Județe întregi sunt focare, iar formele rezistente la tratament cresc...

România trece duminică la ora de vară. Experții avertizează asupra creșterii riscurilor de accidente rutiere

România urmează să treacă duminică, 29 martie, la ora de vară. La acea dată, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 va deveni ora 04:00. Medicii avertizează însă asupra pericolelor pe care această schimbare...

Cresc șansele românilor pentru locuințele ANL

Accesul la locuințele ANL ar putea deveni mai ușor pentru mai mulți români. Senatul a adoptat un proiect de lege care schimbă regulile de atribuire a acestor locuințe construite de stat. Până acum, de ele beneficiau în principal tinerii...

Calendarul testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a, an școlar 2026-2027. Vezi detaliile de la Colegiul Sadoveanu Pașcani, Liceul Ion Neculce Târgu Frumos și...

În luna mai 2026 (modulul cinci al anului școlar 2025-2026), Inspectoratul Școlar Județean Iași are în vedere  monitorizarea testărilor și a concursurilor școlare dedicate elevilor de clasa a IV-a, pentru înscrierea în clasa a V-a, an școlar 2026-2027. Astfel, vă...

Ce categorie de pensionari riscă să rămână fără bani de Paște? Când intră pensia pe card în aprilie

Zeci de mii de pensionari riscă să intre în Paștele catolic fără bani. În județul Iași, spre exemplu, cei care primesc pensia pe card vor avea sumele abia pe 8 aprilie, la câteva zile după sărbătoarea din 5 aprilie....

Cine sunt cei 18 finaliști care vor participa la Concursul „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist Constantin Arvinte al Consiliului Județean Iași

𝗘𝗺𝗼𝘁𝗶𝗲, 𝘁𝗮𝗹𝗲𝗻𝘁 𝘀𝗶 𝟭𝟴 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹𝗶𝘀𝘁𝗶 𝗹𝗮 „𝗠𝘂𝗴𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗻𝘁𝗲𝗰 𝗿𝗼𝗺𝗮𝗻𝗲𝘀𝗰” În urma etapei de selecție desfășurate în data de 22 martie, în cadrul concursului „Muguri de cântec românesc”, au fost admiși în etapa finală 18 concurenți. Îi felicităm pe toți pentru...