Societate

Dublarea alocaţiilor pentru copii, puţin probabil şi în a doua jumătate a anului

Dublarea alocaţiilor ar putea rămâne doar pe hârtie. Deşi legea a fost promulgată de preşedinte, Guvernul spune că nu are bani. Nici măcar din a doua jumătate a anului, aşa cum anunţase iniţial. Dacă pentru românii cu venituri peste...

Zeci de români, protest împotriva introducerii noilor buletin cu cip

Noile buletine au generat dezbateri aprinse. Discuţiile de la sediul MAI au trecut rapid prin religie, securitate naţională sau legislaţie europeană. Zeci de oameni care nu acceptă noile cărţi de identitate s-au contrat mai bine de trei ore cu...

Motivul pentru care tot mai puțini candidați reușesc să treacă examenul auto

Candidaţii care încearcă să obţină permisul de conducere se prezintă tot mai slab pregătiţi la examene. Statisticile oficiale arată că doar jumătate dintre cei care se înscriu reuşesc, iar numărul admişilor scade de la an la an. Instructorii spun că...

Care sunt salariile minime în fiecare țară europeană. România, în coada clasamentului la sărăcie

Comisia Europeana a lansat de curand prima etapa a consultarii cu partenerii sociali (intreprinderile si sindicatele) cu privire la introducerea unui salariu minim garantat la nivelul intregii UE. Prin urmare, ce ar insemna introducerea acestei masuri pentru Romania, care...

A început simularea la „bac“ şi evaluare: azi sunt examenele scrise

Aproximativ 13.000 de elevi ieşeni de clasele a VIII-a şi a XII-a se vor obişnui cu emoţiile examenelor grele din vară. Elevii ieşeni din clasele terminale, din clasa a VIII-a şi din clasa a XII-a, au început de ieri simularea...

FOTO. Dimensiunea dezastrului dintr-o arie naturală protejată. Malurile Siretului, rase cu buldozerul

Situația ariei naturale protejată „Lunca Siretului Mijlociu” este mult mai gravă decât am prezentat-o acum câteva zile, când, cu ajutorul unui specialist hidrotehnist, am arătat dezastrul pe care îl produc balastierele pe Siret. Vorbim de o porțiune lungă de...

Cursuri de formare profesionala organizate de A.J.O.F.M. Iasi in perioada urmatoare

Daca doriti sa invatati o meserie noua sau sa va specializati in anumite domenii, va aducem la cunostinta ca Agentia Judeteana Pentru Ocuparea Fortei de Munca Iasi organizeaza, incepand cu finele lunii februarie,  noi cursuri de formare profesionala.  Este...

Tanar din Contesti batut crunt de un consatean

Un gest facut in gluma s-a transformat intr-o bataie crunta pentru un tanar de 18 ani din satul Contesti, comuna Valea Seaca. Potrivit surorii acestuia, el a fost batut cu salbaticie  in timp ce se plimba pe o strada...

Manifestari de Ziua Unirii la Targu Frumos si Harlau

Asa cum este deja o traditie, Ziua Unirii va fi sarbatorita in orasul Targu Frumos. Autoritatile locale au facut public programul manifestarilor care vor avea loc vineri, pe 24 ianuarie. Startul activitatilor se va da incepand cu ora 11:00, la...

Elevii ieşeni din clasele terminale sustin, zilele acestea, simulări ale examenelor naționale

Incepand de marti, 21 ianuarie, pana joi, pe 23 ianuarie, la nivel judetean se desfasoara  simularile examenelor nationale, sustinute de elevii din clasele terminale. Subiectele sunt propuse de comisii organizate la nivelul ISJ Iași. În 175 de unități de învățământ...

Autotren cuprins de flacari in comuna Strunga

C.P: În data de 20.01.2020, ora 23:10, Secţia de Pompieri Târgu Frumos a intervenit în comuna Strunga, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la un autotren. Au ars instalaţia electrică şi o curea de transmisie. Cauza probabilă de...

Barbat din comuna Scobinti, depistat conducand un auto desi avea permisul de conducere retinut

La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit, pentru control, în orașul Hârlău, un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din comuna Scobinți. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că...

Barbat din comuna Baltati, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului

CERCETAT PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Din investigațiile efectuate până în...

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PĂȘCĂNENI PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

La data de 18 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au acţionat, pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunii au fost controlate 29...

Şoferii care vor arunca gunoaie pe drumuri, amendaţi cu până la 6.000 de lei. Legea care i-ar putea civiliza

Executivul vrea să extindă, printr-un proiect de ordonanţă publicat luni, lista faptelor pentru care şoferii pot fi sancţionaţi. Astfel, cei care aruncă sau depozitează gunoaie pe drumurile publice riscă amenzi de până la 6.000 de lei. Modificările sunt conţinute în...

La Colegiul Național Mihail Sadoveanu s-au reluat ședințele la Clubul “Programare cu răbdare“

C.P:Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, s-a reînceput activitatea Clubului ”Programare cu răbdare“ (PCR13). Rețeaua Cluburilor de programare a fost inițiată de d-l prof. Pătruț Bogdan, lector la Facultatea de Informatică din Iași. Cluburile au început să se înființeze în noiembrie...

Primarul care a facut sex cu doua minore, exclus de PNL de pe listele pentru alegerile locale

Primarul care a intretinut relatii sexuale cu doua minore nu va mai fi pe listele PNL la urmatoarele alegeri locale. Decizia a fost luata de conducerea partidului, dupa ce Damian Butnariu, primarul comunei Mogosesti – Siret a recunoscut, intr-un...

Femeie din Stolniceni Prajescu trimisa in stare foarte grava la Clinica de Arsi din Bucuresti

Sambata seara, in jurul orei 20.30, un incendiu a izbucnit la o casa de locuit din satul Stolniceni Prajescu. Prorietara, in varsta de 48 ani a fost surprins de flacari si a suferit arsuri de gradul II si III...

Celula care ar putea sta la baza unui tratament universal împotriva cancerului a fost descoperită din întâmplare

Un nou tip de celulă a sistemului imunitar care ucide cele mai multe tipuri de cancer a fost descoperită din întâmplare de oamenii de știință britanici. Ar putea fi o descoperire istorică, relatează The Telegraph. Cercetătorii de la Universitatea Cardiff au...

Mai nou, persoanele fizice nu mai au nevoie de adeverințe pentru a cere pensie sau șomaj

Agenția Națională de Muncă și Casa Națională de Pensii au, începând de la 1 ianuarie 2020, acces direct la Registrul de evidență a salariaților (Revisal), conform unui ordin recent de ministru. Practic, asta înseamnă că, cel puțin teoretic, persoanele...

Elevii vor circula gratuit, pe baza carnetului de elev vizat, începând cu anul școlar 2020-2021

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat, luni, că se va deconta transportul elevilor, urmând a fi luate mai multe măsuri, astfel încât problema să fie rezolvată atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Începând cu anul şcolar 2020-2021,...

KFC, Noriel și Jysc, interesați să-și deschidă puncte de vânzare la Pascani?

Firme de renume ar urma să-și deschidă puncte comerciale în municipiul Pașcani. Potrivit unor surse, terenul cu clădirile fostei societăți Retrom Pașcani urmează a fi transformat într-un complex comercial. Este vorba despre înființarea unei <Galerii Comerciale> unde mai multe...

Sondaj BestJobs: 6 din 10 români vor să îşi schimbe locul de muncă. Care sunt motivele

Şase din zece angajaţi spun că schimbarea locului de muncă este printre primele trei cele mai importante priorităţi pentru acest an, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii platformei de recrutare online BestJobs. Comparativ, la începutul anului trecut,...

România, ţara videochat. Avem suficienţi angajaţi în acest domeniu ca să umplem un un oraş de dimensiunile Sibiului

Industria videochatului are potenţial în România: peste 100 de mii de persoane lucrează ca modele pentru videochat în studiouri sau de acasă. Industria videochatului are potenţial în România: peste 100 de mii de persoane lucrează ca modele pentru videochat în...

Concurs cu premii pentru încurajarea colectării selective

Concurs de colectare selectivă a gunoiului menajer în şcolile din oraşul Târgu Frumos. Evenimentul a fost lansat luni 20 ianuarie la Casa de Cultura, în prezenţa a sute de elevi şi profesori. Administraţia locală, în calitate de organizator, a pus...

Evaluarea Spitalului Municipal Pascani, amanata pentru anul viitor

Spitalul Munipal de Urgenta din Pascani  va fi evaluat pentru acreditare in primavara anului viitor. Conducerea unitatii medicale  a solicitat amanarea cu un an de zile, pe motiv ca spitalul se confrunta cu probleme financiare deosebite.  Programarea initiala era...

Primarul de la Mogoșești-Siret – dosar penal pentru sex cu două minore

Denunţ penal împotriva edilului din comuna Mogosesti Siret. Grupul civic Reset din Iasi a  nunţat  pe Facebook că a formulat luni un denunţ penal împotriva primarului PNL, Damian Butnaru, cel care a recunoscut în instanţă că a avut relaţii...

Furnizarea apei potabile este întreruptă pe aleea Ștefan cel Mare 

  Comunicat: În vederea remedierii unei avarii apărută la o conductă de 100 mm diametru, ApaVital se află în neplăcuta situație de a nu furniza apă potabilă în ziua de luni, 20 ianuarie 2020, până la ora estimată 16.00, către...

Accident rutier pe E 85, lângă Săbăoani

Luni dimineață, 20 ianuarie, în jurul orei 9.30, pe DN 2 – E 85, în apropierea localității Săbăoani, în intersecția cu drumul spre Mircești, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și în...

Primaria Pascani a demarat distribuirea pachetelor cu ajutoare de la UE

Incepand de luni, 20 ianuarie, Primăria Municipiului Pașcani demarat distribuirea pachetelor cu ajutoare de la Uniunea Europeană, destinate persoanelor defavorizate din localitate. Este vorba despre un numar de 1051 de pachete care contin  produse de igiena cum ar fi  periuță...