Accident rutier pe E 85, lângă Săbăoani

Luni dimineață, 20 ianuarie, în jurul orei 9.30, pe DN 2 – E 85, în apropierea localității Săbăoani, în intersecția cu drumul spre Mircești, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și în urma căruia o persoană a fost rănită.

La fața locului au intervenit Pompierii de la Detașamentul Roman, cu o autospecială pentru stingere și o ambulanță SMURD. Au fost asigurate măsurile PSI, iar un bărbat, în vârstă de aproximativ 19 ani, șoferul unui autoturism implicat în accident, a fost transportat la spital de echipajul SMURD, informează ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, din cercetările preliminarii efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Cordun, conducea un autoturism pe DN2 – E85, în afara localității Săbăoani, la intersecţia cu DJ 207B ar fi efectuat virajul la stânga pentru a pătrunde pe drumul judeţean și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Botești, care circula din sens opus, intrând în coliziune cu acesta.

„Din impact, autoturismul condus de tânărul în cauză a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tânărului, acesta fiind preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Conform reprezentanților Spitalului Municipal de  Urgență Roman, tânărul rănit a suferit doar traumatisme minore, aflându-se la orele dimineții în curs de investigații medicale suplimentare.

sursa:http://www.ziarulderoman.ro

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta

Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta. Ieri, cu prilejul conferinței de presă organizate la sediul instituției, i-am adresat două întrebări primarului municipiului Pașcani, prin intermediul...

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...
Paşcani
cer fragmentat
12.9 ° C
12.9 °
12.9 °
79%
2.6m/s
0%
D
13 °
lun
18 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat