Persoanele asigurate care intră în concediu medical în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale beneficiază de o indemnizație calculată în funcție de veniturile brute și de zilele lucrătoare aferente perioadei de absență. Procentul este, de regulă, de 80%, însă legea prevede și situații în care acesta ajunge la 100%.
Casa de Pensii a Municipiului București explică modul în care se stabilește suma cuvenită și precizează că rotunjirea la leu se face o singură dată, la rezultatul final. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecţia socială a salariaţilor împotriva diminuării sau pierderii capacităţii de muncă şi decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
Ce venituri sunt luate în calcul
Potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, baza de calcul se determină din media veniturilor brute din salarii sau asimilate salariilor, realizate la angajator în ultimele șase luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical. Veniturile obținute la alți angajatori nu intră în această medie. Pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mic de șase luni, se ia în considerare media câștigurilor brute realizate lunar din salarii sau venituri asimilate acestora. Dacă perioada este mai scurtă de o lună, reperul îl constituie câștigul lunar brut din prima lună de activitate.
