Cativa copaci din judet au impreuna o varsta de peste 2.000 de ani – FOTO

arbori

Numai Parul lui Sticea din Ciohorani are singur peste 600 de ani • Arborii seculari din judet vor fi inventariati pana la sfarsitul anului

Reprezentantii Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) din Iasi vor realiza, pana la sfarsitul anului, un inventar al tuturor arborilor seculari din judet, protejati prin lege. Iasul, atat la nivel de municipiu, cat si la nivel de judet, are numerosi arbori care au fost declarati monumente ale naturii si care sunt protejati.

Ultima centralizare care a fost realizata in anul 2006 arata ca in judet au fost inregistrati 400 de copaci seculari. Majoritatea dintre acestia sunt stejari sau tei si sunt vechi de cateva sute de ani. Unul dintre cei mai vechi arbori din judet are incredibila varsta de 615 ani si este localizat in comuna Ciohorani. Este vorba de Parul lui Sticea, cel mai batran pom fructifer din Romania, denumirea lui provenind de la un satean care a avut gospodaria in preajma parului.

In municipiu, specialistii in dendrologie si reprezentantii APM Iasi au inregistrat un tei care are o vechime de 600 de ani, situat in apropiere de manastirea Bucium si un stejar vechi de 450 de ani, localizat in aceeasi zona. Printre cele mai recente inregistrari ale unor arbori seculari se numara un stejar din curtea primariei Harlau, vechi de 319 ani, si un frasin care are varsta de 408 ani, ce se afla intr-o piata din centrul orasului.

„S-au facut multe propuneri de inregistrari ale arborilor seculari. Pana acum i-am inregistrat pe cei doi de la Harlau. Probabil ca sunt multi anonimi, dar noi incercam sa-i gasim. Majoritatea arborilor au circumferinta de peste 100 de centimetri. In anul 2010 am participat la concursul Arborele Anului, unde am ajuns in finala de 12 arbori. Am luat locul 2 cu Teiul lui Eminescu si locul 9 cu Parul lui Sticea. O problema pe care am sesizat-o este pe drumul Iasi – Roman, in zona 3 Iazuri, unde 20 de arbori seculari vechi de peste 300 de ani au inceput sa se usuce si vrem sa vedem de unde provine aceasta uscare”, a declarat Ionel Lupu, presedintele Asociatiei Dendro-Ornamentale Anastasie Fatu, care a facut documentarea despre acesti copaci.

Pana in prezent, specialistii au inventariat aproximativ 82 de arbori seculari in zona Copou. sursa bzi.ro

PULSUL ZILEI

Unde vor fi mutate sălile de jocuri de noroc. La propunerea primarului, Pașcaniul nu scapă de ele

La o zi după dezbaterea cu o parte dintre consilierii locali, primarul Marius Pintilie a publicat spre dezbatere publică proiectul privind reglementarea, nu interzicerea, activității sălilor de jocuri de noroc în municipiul Pașcani. Conform documentului aflat pe site-ul Primăriei,...

ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE LA TÂRGU FRUMOS ȘI HÂRLĂU – FOTO

Cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii au organizat o serie de activități interactive în orașele Târgu Frumos și Hârlău, dedicate comunității locale, cu scopul de a aduce mai aproape de cetățeni specificul muncii de poliție. Un moment deosebit de apreciat...

Polițiștii de onoare ai anului 2026 și polițiști avansați în grad, la Inspectoratul de Poliție Județean Iași

POLIȚIȘTI DE ONOARE AI ANULUI 2026 ȘI POLIȚIȘTI AVANSAȚI ÎN GRAD IPJ Iasi: Ca în fiecare an, la data de 25 martie, când se sărbătorește Ziua Poliţiei Române, marcăm o serie de evenimente importante la nivelul instituției noastre. Printre acestea...

Marșul Solidarității, pe 2 aprilie, la Pașcani. Școala Gimnazială Pașcani organizează o nouă ediție a proiectului național „Albastru pentru Solidaritate”

Școala Specială din municipiul Pașcani se pregătește pentru un proiect cu tradiție și de amploare ce va avea loc zilele următoare. Este vorba despre proiectul național „Albastru pentru Solidaritate”, dedicat conștientizării autismului. Pe 31 martie, de la ora 15:00, va...

16 sportivi de la Clubul Long Ho Pașcani merg la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do. Sprijin financiar din partea administrației locale

16 sportivi de la Clubul Long Ho Pașcani au fost selectați în lotul național si vor participa la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do, ce va avea loc la București, în perioada 20-25 mai 2026. Rezultatele obținute de sportivii...

Plan pentru situații de urgență la Pașcani. Doar trei adăposturi civile – DOC

Consilierii locali din Pașcani sunt chemați să aprobe, în ședința din 30 martie, planul de intervenție pentru situații de urgență pe anul 2026, un document care stabilește atât resursele financiare, cât și modul de organizare în caz de criză. Documentul...

Cât costă carnea de miel înainte de Paște, în zona Pașcani

Prețul cărnii de miel pentru masa de Paște rămâne, în acest an, la fel ca anul trecut, în zona Pașcaniului, potrivit crescătorilor de animale. Chiar dacă în ultimele luni au fost înregistrate scumpiri în mai multe domenii care afectează...

APAVITAL anunță digitalizarea cu sisteme AI a relațiilor cu clienții: timpii de procesare documente scad cu până la 80%

Comunicat:APAVITAL a introdus tehnologia AI în ecosistemul digital central de interacțiune cu clienții. Upgrade-ul înseamnă reducerea semnificativă, de până la 80%, a timpului de completare și procesare documentele, reducerea cu 60% a solicitărilor care necesită operatori și concomitent...

Foto/Video – Zeci de bătrâni lăsați fără economiile de-o viață: jaf la CAR. Procurorii au făcut percheziții

Perchezițiile au avut loc în cursul zilei de ieri la sediul Casei de Ajutor Reciproc din Ruginoasa o entitate care a funcționat din anii 80’ și până în jurul anului 2023 când oamenii spun că au dispărut banii @...

„Seară cu rost duhovnicesc”, duminică, 29 martie, la Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani

Credincioșii din Pașcani sunt invitați la o nouă întâlnire duhovnicească organizată la finalul acestei săptămâni. Duminică, 29 martie 2026, de la ora 17:00, la Biserica „Sfinții Voievozi” din municipiu va avea loc evenimentul intitulat „Seară cu rost duhovnicesc”, dedicat aprofundării credinței...
Paşcani
nori împrăștiați
8.8 ° C
8.8 °
8.8 °
58 %
3.3kmh
25 %
mie
9 °
J
15 °
vin
15 °
S
10 °
D
8 °

Niciun articol afișat