Plan pentru situații de urgență la Pașcani. Doar trei adăposturi civile – DOC

Consilierii locali din Pașcani sunt chemați să aprobe, în ședința din 30 martie, planul de intervenție pentru situații de urgență pe anul 2026, un document care stabilește atât resursele financiare, cât și modul de organizare în caz de criză.

Documentul poate fi consultat AICI. 

Potrivit proiectului, bugetul total alocat este de aproximativ 147.000 de lei, la care se adaugă încă 160.000 de lei pentru lucrări de investiții la adăposturile de protecție civilă. Sumele sunt împărțite pe categorii de intervenție, de la avertizarea populației și căutare-salvare, până la asigurarea hranei, transportului sau acordarea ajutoarelor de urgență.

Totul pare calculat până la ultimul ban, de la înștiințarea, avertizarea si alarmarea populației care ar costa 31500 de lei, căutare si salvare aproape 9500 lei, protecția populației precum evacuare, cazare, asigurare apa si hrana – 50.000 de lei sau acordarea de ajutoare de prima necesitate – 30.000 de lei.

In ceea ce privește numărul de persoane care vor interveni in situații de urgenta, sunt trecute persoane de la primărie care să se ocupe de înștiințare, avertizare si alarmare, recunoaștere si cercetare si comunicații.

Pentru căutare si salvare, pe lista apar doar voluntari, iar pentru descarcerarea, protecția populației, asistenta medicală si altele sunt persoanele de specialitate, precum pompierii, angajați ai primăriei, politie, jandarmi si cadre medicale

La capitolul resurse materiale, in plan totul pare sa fie clar și la virgula. Reprezentanții primăriei au stabilit câtă cherestea trebuie în caz de situații de urgentă, câte truse medicale, ciocane, răngi de fier, butoaie, cuie, sarma, paturi pliante, paturi, lopeți si multe altele.

De precizat este faptul că în Pașcani sunt doar trei adăposturi civile, două aflate în administrarea Consiliului Local, unul pe strada Ștefan cel Mare, la blocul G2, tronson 1 și unul în sala de sport a Școlii Gimnaziale Iordachi Cantacuzino.

Al treilea adăpost este in adminstrarea SPitalului CF Pașcani se afla in interiorul unității medicale.

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
1.9 ° C
1.9 °
1.9 °
82%
1.5m/s
0%
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °
mie
11 °
J
4 °

Niciun articol afișat