Cauți un loc de muncă? Este unul disponibil la Primăria Pașcani

ANUNŢ CONCURS,

Primăria Municipiului Paşcani, cu sediul în Paşcani, judeţul Iaşi, Str. Ştefan cel Mare, nr. 16, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Compartimentului Intern de Prevenire și Protecție a Muncii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani, în data de 31.03.2016 la ora 10,00 – proba scrisă şi în termen de maxim 5 zile lucratoare de data susținerii probei scrise – interviul.

Probele stabilite pentru concurs: selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu .

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul instituţiei în termen de 20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, partea a III-a (până la data de 21.03.2016 inclusiv, ora 16,00).

Condiţiile de participare la concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Compartimentului Intern de Prevenire și Protecție a Muncii;

-candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/

1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2),cu modificările şi completările ulterioare;

-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile fundamentale: ştiinţe inginereşti, ştiinţe agricole şi silvice;

-condiţii de vechime de  minim 9 ani, în specialitatea studiilor necesare exercitării

funcţiei publice;

– absolvirea cu diplomă sau certificat de absolvire a unui curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 80 de ore;

-absolvirea cu diplomă sau certificat de absolvire, după caz, a unui program de învăţământ postuniversitar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 180 de ore.

Bibliografia în vederea participării la concurs.

Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora:

  1. Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, (r2), cu modificarile si completarile ulterioare;
  2. 2. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. 3. Legea nr. 215/2001 privind administraţia publica locala, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Legea securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
  5. Hotararea Guvernului nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
  6. H.G. nr. 1048/2006 cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;
  7. H.G. nr. 1146/2006 cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în munca de către lucrători a echipamentelor de munca;
  8. Hotararea Guvernului nr. 1091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de munca;
  9. O.U.G. nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în munca;
  10. Hotararea Guvernului nr. 580/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în munca;
  11. Hotararea Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă;

 

Condiţiile de desfăşurare a concursului, condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul  www.primariapascani.ro.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0232/762300, interior 111-  compartiment Management Resurse Umane.

Condiţii generale de participare la concurs pentru toate funcţiile publice :

Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare:

  1. a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  4. d) are capacitate deplină de exerciţiu;
  5. e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
  6. f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
  7. g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
  8. h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  9. i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  10. j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul Primăriei municipiului Paşcani şi trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49  din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare :

  1. formularul de înscriere, prevăzut în anexa nr. 3 la G. nr. 611/2008 care se obţine de la secretariatul comisiei;
  1. copia actului de identitate ;
  2. copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  3. copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi după caz în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
  4. cazierul judiciar ( acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire);
  5. adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate, care să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului si calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice;
  6. declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică;

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs.

 

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
9.8 ° C
9.8 °
9.8 °
61%
5.2m/s
0%
D
9 °
lun
15 °
mar
13 °
mie
16 °
J
15 °

Niciun articol afișat