Caz inedit la Iași: Un tată, trimis în judecată după o palmă dată fiicei

Părintele a fost plecat la muncă în străinătate şi, când s-a întors în ţară, le-a cumpărat copiilor o tabletă. Fiica cea mare a ţipat la tată, iar acesta a lovit-o. A doua zi, minora a mers la Poliţie iar tatăl a fost, până la urmă, trimis în judecată. În rechizitoriu, procurorul care a instrumentat cazul explică limitele la care părinţii trebuie să oprească atunci când sunt severi cu copiii lor.
O situaţie foarte întâlnită în familiile din judeţ a ajuns obiectul unui dosar penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Un tată din judeţ a fost trimis în judecată după ce şi-a lovit fiica în timp ce aceasta era neascultătoare. În actul de acuzare, procurorul de caz face o prezentare a legii şi explică până unde pot merge părinţii atunci când vor să îşi educe copii apelând la severitate. Anchetatorul ieşean menţionează că persoanele care au în grijă un copil pot fi severi cu minorii însă fără a le pune în pericol integritatea fizică şi cea psihică.
Prezentarea cazului
Procurorii ieşeni l-au trimis în judecată în acest caz pe Petru T., de 36 de ani, pe care îl acuză de lovire şi alte violenţe. Bărbatul locuieşte în comuna Popricani alături de soţia sa şi de trei copii, cel mai mare dintre aceştia fiind o fată de 16 ani. „Întrucât nu dispunea de suficiente mijloace materiale pentru a-şi întreţine familia, inculpatul T. Petru a plecat să muncească în străinătate, revenind la domiciliul familiei la începutul lunii iulie 2016 şi, întrucât laptop-ul pe care îl cumpărase copiilor se stricase, inculpatul a achiziţionat o tabletă digitală pe care a dat-o celor trei copii ai săi“, se arată în rechizitoriu.
În actul de acuzare se mai arată că, în seara de 12 iulie, între copila de 16 ani şi unul dintre fraţii ei mai mici a izbucnit o ceartă. Cei doi nu se înţelegeau cine să folosească tableta, iar adolescenta a început să ţipe la frăţiorul ei. Tatăl a intervenit şi i-a spus fetei să se potolească, moment în care aceasta ar fi ripostat. „Enervată de atitudinea tatălui ei, persoana vătămată a început să ţipe la acesta, motiv pentru care inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu palma în zona feţei şi a corpului“, se arată în rechizitoriu. Procurorii mai arată că, a doua zi după incident, fata a mers la postul de Poliţie, unde şi-a reclamat tatăl. Ea a fost ulterior internată în Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă Iaşi. Din punct de vedere medical, în rechizitoriu se arată că minora a suferit vânătăi şi julituri şi a avut nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Explicaţia procurorului
„Având în vedere raporturile educaţionale părinţi – copii, consider că situaţia de fapt trebuie analizată şi raportată la toate elementele cauzei, pornindu-se de la premisa că sarcina de a creşte şi educa un minor nu este o sarcină uşoară şi nici o sarcină care poate fi îndeplinită, întotdeauna şi în toate cazurile, numai prin mijloace de maximă blândeţe“, explică procurorul de caz, care mai arată că sunt situaţii în care părinţii trebuie să procedeze cu „fermitate şi chiar cu severitate“ pentru a-şi educa copii, însă cu limite clar stabilite. „De aceea, legea permite părinţilor şi persoanei căreia i-a fost încredinţat un minor, spre creştere şi educare, să recurgă la asemenea măsuri, dar cu condiţia ca, prin luarea lor, să nu se primejduiască sănătatea, dezvoltatea fizică, intelectuală sau morală a minorului. Dacă aceste limite impuse de lege sunt depăşite, fapta dobândeşte pericol social şi trebuie să atragă aplicarea unor sancţiuni“, se mai arată în rechizitoriu.
Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă

Și municipiul Pașcani a început mai devreme ca de obicei ornarea străzilor pentru sărbătorile de iarnă. De câteva zile, muncitorii Primăriei pun pe stâlpii de iluminat public ornamentele cumpărate în anii anteriori.  S-a început cu zona Deal și urmează ca...

Primăriile caută soluții pentru facturi mai mici la electricitate. Parcurile fotovoltaice, o variantă

Tot mai multe comune din zona Pașcaniului și nu numai își construiesc parcuri fotovoltaice care sa asigure energie pentru iluminatul public si instituțiile din comuna. De exemplu, comuna Miroslovesti va racorda in perioada urmataoare un parc cu o capacitate...

Adolescent de 15 ani, bătut pe esplanada din Pașcani. Și fratele lui ar fi fost atacat – FOTO

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, elev la Liceul Tehnologic Mihai Busuioc, a ajuns la spital după ce a fost bătut de un grup de tineri, miercuri, 21 octombrie, pe esplanada din Pașcani. Băiatul era împreună cu fratele...

Liceenii din Pașcani, în dialog cu scriitori invitați la FILIT – VIDEO

Festivalul Internațional de Literatura și Traducere Iași a ajuns printre liceenii din Pașcani.Elevii de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și Liceul Teoretic „Miron Costin” au avut ocazia să se întâlnească cu scriitori contemporani, în cadrul proiectului „Scriitori printre liceeni”. La...

Interviuri cu ușile închise pentru noii membri ai CA-ului de la CLP Ecoserv

Ultima etapa din procedura de selecție a noilor membri ai Consiliului de Adminsitratie de e la societatea locală de transport in comun si salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani a avut loc in cursul zilei de joi 22 octombrie...

Elevii intră în vacanță timp de o săptămână. Revin în băncile școlii pe 2 noiembrie

La finalizarea cursurilor școlare vineri, 23 octombrie, elevii intră în vacanță, potrivit calendarului pentru anul școlar 2026-2027. După o săptămână liberă, elevii trebuie să revină la școală luni, 2 noiembrie 2026. Vacanța școlară de la finalul lunii octombrie se încheie...

Senatul a adoptat scutirea de impozit pentru premiile din competiții și concursuri

Proiectul a fost adoptat cu 60 de voturi pentru, unul împotrivă și 31 de abțineri. Modificarea completează articolul 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și va intra în vigoare doar după ce va fi aprobată și de...

Cum recunoști pâinea de calitate. Un ghid simplu pentru alegerea corectă și sănătoasă

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pâinii, Asociația Spaniolă a Consumatorilor a lansat un ghid practic destinat să îi ajute pe cetățeni să identifice o pâine de calitate și să facă alegeri informate în magazin. Documentul demontează mituri comune, cum...

Licitație pentru SF-ul șoselei de centură a Hârlăului

Vești bune pentru locuitorii din zona Hârlău. Studiul de fezabilitate pentru varianta de ocolire a orașului a fost scos la licitație de A.D.I Infrastructură din care face parte si Consiliul Județean Iași. Anunțul a fost făcut chiar de președintele...

BIT TV LIVE – FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI – VIDEO

BIT TV LIVE - FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI - VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=DotmbWBHvFg
Paşcani
cer acoperit de nori
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
92%
3.9m/s
100%
J
15 °
vin
14 °
S
15 °
D
16 °
lun
16 °

Niciun articol afișat