Ce este fobia de şcoală, afecţiunea de care suferă tot mai mulţi elevi. Copiii pot avea reacţii fizice necontrolate

Cu toţii ne-am dorit măcar o dată în viaţă să chiulim de la şcoală sau să scăpăm de o lucrare de control pentru care nu am studiat. Însă, atunci când teama de profesori şi de note devine permanentă, aceasta se poate transforma rapid într-o boală. Deşi pare o glumă, specialiştii ne avertizează că fenomenul fobiei de şcoală este cât se poate de real şi poate avea consecinţe grave.

De câte ori nu aţi auzit fraza: „Nu te mai preface că eşti bolnav pentru a chiuli de la şcoală”.  Deşi, în majoritatea timpului, părinţii asociază fobia de şcoală cu lenea, de fapt vorbim despre o afecţiune.

„Părintele sau dascălul de la clasă trebuie să semnalizeze că e o suferinţă reală. Trebuie obligatoriu consultat un specialist de neuropsihiatrie infantilă. Şi atunci, în echipă, lucrurile se pot aşeza. Consilierul şcolar îşi are un rol foarte important, pentru că el sprijină readaptarea copilului la mediul şcolar”, spune Svetlana Milencovici, director al Centrului Judeţean de Asistenţă Educaţională.

În cele mai multe situaţii, din cauza acestei tulburări, copiii pot avea reacţii fizice necontrolate. „De regulă apar probleme care ţin de alimentaţie. Copilul are diaree, copilul vomită sau refuză să se alimenteze. Apare un plâns facil în orice moment al zilei, în mod special atunci când trebuie să meargă la şcoală, chiar în perioada în care se pregăteşte pentru şcoală. Pot să apară probleme de somn”, explică Svetlana Milencovici.

Sursa Observator 

PULSUL ZILEI

Ce facem cu deșeurile vegetale? 19.000 lei pentru un răspuns

Ce facem cu deșeurile vegetale? Este o întrebare la care administrația locală din Pașcani așteaptă un răspuns de la specialiștii în domeniu. Mai exact, Primăria caută un proiectant pentru întocmirea documentației necesare în vederea atribuirii activității de colectare a...

Constantin Gâlceavă – expoziție de pictură la Casa de Cultură Pașcani

   Comunicat: Joi, 5 noiembrie, ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției de pictură ,,Configurații" în sala Arcadia a Casei de Cultură.  Expune Constantin Gâlceavă, prezintă Ionela Luca și Petru Pădurariu împreună cu Daniela Calistru managerul Casei de Cultură. Artistul...

Festivalul județean de colinde la Clubul Copiilor Pașcani. Se fac înscrieri

Colindele și tradițiile românești vor aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă la Pașcani, în cadrul Festivalului Județean de Colinde „Creștini, Crăciunul a sosit!”, organizat de Clubul Copiilor Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12...

Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani: „Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii”

Sâmbata, 7 noiembrie începând cu ora 11.00 în sala Arcadia va avea loc Simpozionul dedicat prozatorului Mihail Sadoveanu. Tema celei de-a LV-a ediție a simpozionului este ,,Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii’’. Prelegerile vor fi sustinute de lect. univ....

Drum închis temporar la Mircești, în zona trecerii peste calea ferată

Șoferii care au drum prin comuna Mircești trebuie să țină cont de o restricție temporară de circulație, instituită pentru ziua de 6 noiembrie. Traficul rutier pe DJ 208 va fi oprit în zona trecerii la nivel cu calea ferată,...

Deputatul Sorin Năcuță: Controlul ministrului Radu Oprea: în loc de lovitură de imagine, un simplu act politic ratat!

Decizia ministrului Apărării, Radu Oprea, de a trimite Corpul de Control la Direcția Generală pentru Armamente, pentru verificarea achizițiilor din Programul SAFE, ridică serioase semne de întrebare asupra motivației acestui demers. Ministrul are dreptul să dispună verificări, dar anunțarea publică...

Google pregătește o schimbare majoră pentru elevi! De ce dezactivarea AI ar putea bloca și căutările online

Google pregătește o schimbare importantă pentru școlile din învățământul preuniversitar, care vor putea restricționa accesul elevilor la instrumentele sale de inteligență artificială. Începând de anul viitor, funcțiile AI destinate elevilor din clasele K-12 vor fi dezactivate în mod implicit,...

Băuturile energizante, asociate cu un risc cardiac alarmant! Ce arată datele analizate de cercetători

Băuturile energizante și suplimentele alimentare care conțin cofeină sau alte substanțe stimulante apar mult mai frecvent în raportările privind probleme cardiovasculare grave, inclusiv stop cardiac și infarct, decât produsele care nu conțin astfel de ingrediente. Asocierea este evidențiată în...

Iluminatul public din Ruginoasa, la Vodafone: primarul PSD Ionuț-Constantin Pristăvița a atribuit în aceeași zi ambele etape, 2,79 milioane de lei, unui operator de...

Iluminat public Ruginoasa: comuna condusă de primarul PSD Ionuț-Constantin Pristăvița a atribuit pe 29 octombrie ambele etape ale modernizării unui operator de telefonie, Vodafone România. Cele două contracte, semnate în aceeași zi, valorează împreună 2.793.109,88 de lei. Anunțurile de...

Un jaf național: sisteme fotovoltaice de 5.000 de euro au fost decontate prin PNRR cu 10.000 de euro! Un singur om a încasat 300...

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a plătit, până pe 9 octombrie, 5,36 miliarde de lei prin programul RePowerEU, pentru panouri solare, baterii și renovări de case, în cea mai mare parte la oamenii vulnerabili. Banii au ajuns la...
Paşcani
cer fragmentat
8.5 ° C
8.5 °
8.5 °
66%
5.7m/s
0%
mie
8 °
J
12 °
vin
7 °
S
4 °
D
8 °

Niciun articol afișat