Ce i-a adus iepuraşul unui hoţ din Paşcani

Politia la spitalUn pascanean a fost bagat dupa gratii chiar inainte de sarbatorile pascale. La mijlocul saptamanii trecute, pe numele lui Remus Fanu, in varsta de 40 de ani, Judecatoria Pascani a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea pentru infractiunea de furt calificat.

In procesul care a durat mai bine de sase ani de zile, barbatul care locuieste pe strada Fericirii, din suburbia Sodomeni a fost judecat pentru trei furturi comise in perioada octombrie – decembrie 2006. Mai exact la acea data, inculpatul a furat din mai multe locuinte din zona, bunuri si unelte care se aflau la vedere.

Magistratii au decis ca barbatul este vinovat iar in urma administrarii probatoriului l-au condamnat pe acesta la o pedeapsa de trei ani de zile cu inchisoarea.

Pascaneanul care in ultima perioada cersea pe la biserici a fost arestat de politistii pascaneni si introdus in Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi.

PULSUL ZILEI

Bugetul Hârlăului pentru 2026, aprobat de consilierii locali – VIDEO

Bugetul orașului Hârlău pentru anul 2026 a fost aprobat vineri, 8 mai, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, desfășurată la Clubul Copiilor. Odată cu bugetul, aleșii locali au votat și lista de investiții pentru acest an. Potrivit administrației...

Pașcaniul are un buget, provizoriu

Municipiul Pașcani are buget de venituri și cheltuieli pentru anul în curs. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie a fost votat cu majoritate de voturi și câteva abțineri și cu câteva amendamente propuse de unii dintre consilierii locali. Totodată,...

Un pacient internat la Spitalul Municipal Pașcani are nevoie de sânge. Familia cere ajutorul celor care pot dona

Un apel umanitar distribuit pe rețelele de socializare atrage atenția asupra nevoii urgente de donatori de sânge pentru un pacient internat la Spitalul Municipal Pașcani. Familia face apel către persoanele care pot ajuta să se prezinte luni dimineață la...

Ziua Europei, sărbătorită în școli și la Casa de Cultură Pașcani

Ziua Europei a fost sărbătorită în avans la Pașcani. Vineri, 8 mai, la Liceul Teoretic Miron Pașcani a avut loc un târg european, cu standuri specifice mai multor țări, dansuri și mâncăruri tradiționale. "9 mai Ziua Europei Am sărbătorit astăzi în...

„Vrem corpul B înapoi!” – protest al elevilor și profesorilor de la Liceul „Miron Costin” Pașcani – FOTO/VIDEO

Elevii și profesorii de la Liceul Teoretic Miron Costin din municipiul Pașcani au protestat vineri dimineața, 8 mai, în piațeta Primăriei, din cauza investiției blocate de ani de zile, ce prevede modernizarea corpului B de școală. Cu afișe în mâini,...

Cum verifici istoricul real al unei mașini second-hand. Cât costă documentul care poate arăta dacă are kilometrajul modificat

Românii care vând mașini second-hand sunt obligați să prezinte certificatul RAR AutoPass, document emis de Registrul Auto Român care oferă informații importante despre istoricul vehiculului. Certificatul include date despre kilometraj, eventuale avarii grave și campaniile de rechemare ale producătorilor,...

Ministrul Muncii: România va avea o strategie naţională anti-sărăcie. 1 din 5 români trăieşte la limită

România pregătește o strategie națională pentru combaterea sărăciei și incluziunii sociale, în contextul în care aproape unul din cinci români trăiește la limita sărăciei. Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat că țara noastră este primul stat membru...

Reconversie profesională în plină eră AI. Care sunt cele mai căutate meserii

În plină expansiune a inteligenței artificiale, tot mai mulți oameni îşi schimbă meseria şi se îndreaptă spre domenii în care tehnologia nu îi poate înlocui: electricieni, instalatori sau muncitori calificați. În plus, meseriaşii sunt la mare căutare, iar companiile...

Compania care oferă curent electric gratuit câteva ore pe zi pentru mii de clienți din România

Mii de clienți PPC din România vor putea beneficia de energie electrică gratuită în anumite intervale orare, printr-un nou program lansat de companie. Programul este disponibil pentru primii 5.000 de clienți eligibili care se înscriu în perioada 7 - 20 mai 2026 sau până...
Paşcani
cer acoperit de nori
21.1 ° C
21.1 °
21.1 °
63 %
4.5kmh
95 %
vin
22 °
S
17 °
D
17 °
lun
23 °
mar
24 °

Niciun articol afișat