Ce pot face companiile, în relația cu propriii salariați, pentru a susține campania de vaccinare

Deși nu pot face prea multe, în prezent, pentru a ajuta eforturile autorităților, angajatorii pot lua unele măsuri interne în acest sens, conform specialiștilor. În orice caz, fiecare angajator trebuie să fie atent atunci când decide să sprijine direct sau indirect vaccinarea anticoronavirus, dacă nu vrea să riște să aibă probleme ulterior.

1. Informarea despre vaccinare

Un prim pas pe care îl pot face companiile este să asigure salariaților informații clare și obiective legate de campania de vaccinare anticoronavirus. Aceasta ar fi, conform specialiștilor, cea mai prudentă formă de susținere a campaniei de vaccinare.

2. Programarea pentru vaccinare

Conform cadrului legal al vaccinării anticoronavirus, programarea pentru vaccinare poate fi făcută atât individual, cât și prin intermediul angajatorului. Cu alte cuvinte, firmele se pot ocupa de programări pentru salariații proprii, însă indicat ar fi să se facă așa ceva numai dacă există o cerere în acest sens.

3. Liber în ziua vaccinării și poate chiar și după

O altă formă de sprijin indirect pe care o pot pune firmele în aplicare este acordarea de timp liber în zilele în care salariații se duc să se vaccineze. O asemenea practică ar putea fi motivată mai ales de faptul că unele persoane pot avea reacții adverse (chiar și ușoare) care să le împiedice să muncească la capacitatea lor obișnuită.

4. Pot exista situații în care vaccinarea obligatorie să fie considerată justificată

Deși vaccinarea este, actualmente, complet voluntară în România și angajatorii nu-și pot obliga (direct sau indirect) salariații să se vaccineze, există specialiști care consideră că putem avea excepții. Mai precis, atunci când vorbim de profesii în activitatea cărora există un risc foarte mare de infectare. Totuși, chiar și în aceste cazuri, recomandabil este ca obligația să fie discutată în prealabil cu reprezentanții salariaților.

5. Vaccinarea la muncă, încurajată pe viitor printr-o facilitate fiscală recentă

În fine, nu trebuie să uităm că autoritățile au stabilit de câteva luni că dacă angajatorii au cheltuieli cu testarea și vaccinarea salariaților, acestea sunt scutite de impozit pe venit și contribuții pentru pensii și sănătate. Actualmente, vaccinarea este gratuită și este asigurată prin intermediul autorităților. Însă, pe viitor (în eventualitatea în care coronavirusul va trebui contracarat periodic prin vaccinare), nu-i exclus ca angajatorii să aibă costuri cu vaccinarea, la care să se aplice facilitatea amintită.

Continuarea pe Avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
cer fragmentat
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
84%
1.4m/s
19%
S
12 °
D
17 °
lun
15 °
mar
10 °
mie
10 °

Niciun articol afișat