Ce se întâmplă cu vremea după 29 iunie. Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Meteorologii anunţă că temperaturile medii se vor situa peste cele specifice perioadei şi în luna iulie, în special în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale. Totodată, cantităţile de ploaie vor fi în jurul celor normale în majoritatea regiunilor, dar deficitare, în unele zone.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2006-2025.

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Săptămâna 29 iunie – 6 iulie

Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 6-13 iulie

Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Peste 10 milioane lei, nota de plată, după cinci ani de incompetență! Costuri uriașe pentru 5 km de asfalt

Administrația locală din Pașcani are în sfârșit documentațiile tehnice necesare pentru asfaltarea unor străzi prin programul național Anghel Saligny. După 5 ani de zile de amânări, documentele au obținut avizul Poliției Rutiere și au fost supuse aprobării Consiliului Local...

Bani de la medicamente, pentru bunuri și servicii 

Spitalul de Urgenta Pașcani are stocuri importante de medicamente, de peste 2 milioane de lei. Informația a apărut în cadrul dezbaterilor ședinței legislativului local din 10 noiembrie 2026, pe marginea unei rectificări bugetare propuse de conducerea unității medicale.  Mai exact,...

Pașcaniul nu are mandat pentru majorarea tarifelor la salubritate 

Municipiul Pașcani nu va avea un reprezentant la Adunarea Generală a Acționarilor asociației județene ADIS in ședință unde ar urma sa fie dezbătute si  aprobabate  majorări de tarife la salubritate. Dezbaterile sunt programate pe 12 noiembrie a.c.de la ora...

Concursul pentru conducerea CLP Ecoserv va fi reluat. Consilierii au refuzat sa aprobe raportul Comisiei de Evaluare, de frica DNA

Concursul pentru desemnarea noilor membri ai Consiliului de administrație la CLP Ecoserv - societatea pașcăneană de salubritate și transport public local - ar urma să fie reluat. Raportul final întocmit de comisia de selecție nu a obținut suficiente voturi...

Fosele septice, declarate la Primărie 

Locuiți la casă în Pașcani și aveți fosă septică? Trebuie să le declarați Primăriei. Este solicitarea primarului, Marius Pintilie, pentru completarea unui registru special al administrației locale.  Înscrierea foselor septice în registrul Primăriei nu este o opțiune ci o obligație...

Microbuz școlar nou la Primăria Miroslovești

Veste bună pentru comunitatea din Miroslovești. Primăria a primit un microbuz școlar nou achiziționat cu fonduri de la Consiliul Județean Iași. "Dragii mei,Astăzi am recepționat microbuzul scolar obținut prin cofinantarea Consiliul județean Iași .Menționez că un procent de 32% din...

„Datinile la români”, festival dedicat tradițiilor de iarnă, organizat de Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani 

Tradițiile și obiceiurile românești de Crăciun și Anul Nou vor fi aduse în prim-plan la Pașcani, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a proiectului educațional „Datinile la români”. Evenimentul este organizat de Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani, în parteneriat...

Cât costă focul de artificii pentru Revelion

Primăria Pașcani se pregătește deja pentru Revelion. La sfârșitul săptămânii trecute au fost demarate procedurile de achiziție pentru focul de artificii care va marca trecerea dintre ani. Potrivit caietului de sarcini, municipalitatea a alocat 25.000 de lei din bugetul local...

Trafic supravegheat din elicopter, în perioada 11 – 19 noiembrie

TRAFIC RUTIER SUPRAVEGHEAT DIN ELICOPTER În perioada 11 – 19 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., vor desfășura, pe drumurile naționale...

Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului

Potrivit calendarului bisericesc, postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. În cele 40 de zile de post, credincioșii ortodocși vor avea 14 zile cu dezlegare la pește.Postul Crăciunului, cunoscut în Biserica...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.7 ° C
5.7 °
5.7 °
91%
4.1m/s
20%
mie
11 °
J
18 °
vin
21 °
S
7 °
D
-1 °

Niciun articol afișat