Ce trebuie să ştiţi pentru înscrierea la clasa pregătitoare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

De astăzi, 25 martie a intrat in vigoare metodologia inscrierii in clasa pregatitoare. Scolile din Municipiu au pregatit, in urma unui recensamant facut la gradinite, 14 clase pentru aproape 350 de copii. Cele mai solicitate scoli sunt „Iordachi Cantacuzino” din zona Deal si Liceul Teoretic „Miron Costin” din zona Vale, cu cate un numar de aproximativ 100 de micuti.

De exemplu, invataceii, in timpul orelor de curs, isi vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor stabili sau consolida primele contacte cu lumea numerelor si a literelor, vor invata sa observe mediul inconjurator si sa interactioneze cu ceilalti copii si cu adulti prin jocuri didactice, activitati in echipa, activitati de descoperire, prin desen sau muzica. Nu în ultimul rând, copiii vor beneficia de ore special destinate unei pregătiri fizice armonioase.

Învăţământul fiind obligatoriu, copiii vor fi obligaţi să mergă la cursuri, fiind astfel prevenit abandonul şcolar.

In suburbiile orasului, Sodomeni, Gastetsi, Blagesti si Lunca, dar si la Liceul „Mihai Busuioc” numarul claselor va fi de cate una. La celelalte scoli, Liceul „Nicolae Iorga” s-au format doua clase, la „Miron Costin” trei clase si la „Iordachi Cantacuzino”- patru clase.

Se vor inscrie obligatoriu la clasa pregatitoare copiii care au varsta intre 6 si 7 ani. Copiii cu varsta mai mica de 6 ani: se pot inscrie in clasa pregatitoare, dar nu este obligatoriu; inscrierea se va face in urma unei evaluari specifice, iar copiii mai mari de 7 ani se vor inscrie in clasa I.

Actele necesare inscrierii sunt cerere-tip de înscriere, copii după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal, certificatul de naştere al copilului, documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare / clasei I (acolo unde este cazul), alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).

Înscrierile încep oficial în data de 2 aprilie. Spre deosebire de anul trecut, când înscrierea s-a desfășurat în 4 etape, anul acesta procedura a fost redusă la 2 etape, prima pentru copiii care locuiesc în circumscripția școlii, iar a doua pentru cei care doresc să se înscrie la o școală din afara circumscripției. Părintele are dreptul să își rezerve un loc la școala de circumscripție, și să solicite un loc la o altă școală, în limita locurilor disponibile. ziarulorizont.info

PULSUL ZILEI

Schimbare la obținerea permisului auto. Documentul pe care solicitanții nu mai trebuie să îl includă în dosarul depus la ghișeu

Persoanele care depun dosarul pentru obținerea permisului de conducere nu mai trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar, indiferent dacă documentul a fost eliberat pe hârtie sau în format electronic. Verificările necesare sunt efectuate de funcționarii serviciilor de permise,...

DIGI lansează patru canale noi care apar doar când e nevoie. Cum funcționează sistemul

DIGI schimbă modul în care distribuie unele transmisiuni sportive și introduce patru canale care nu vor funcționa permanent. Ele apar doar atunci când mai multe competiții se suprapun și nu toate pot fi difuzate pe posturile obișnuite Digi Sport. Noile...

Consumatorii vor putea fi plătiți pentru energia pe care aleg să n-o mai consume. Cum funcționează mecanismul

Ai putea ajunge să primești bani ca să consumi mai puțin curent exact când energia este foarte scumpă. ANRE a aprobat o regulă nouă: consumatorii care acceptă voluntar să-și reducă temporar consumul vor putea fi plătiți pentru energia pe...

Veste dură din partea Guvernului! Se îngheață cheltuielile cu salariile, pensiile şi asistența socială!

Ministerul Finanțelor a transmis Guvernului o informare privind implicațiile depășirii pragului de 60% din PIB pentru datoria publică, după ce datele Eurostat arată că aceasta a ajuns la 60,1% din PIB la sfârșitul primului trimestru din 2026. Cadrul legal...

Autostrada Moldovei A7! Circulația pe tronsonul Adjud – Bacău ar putea fi deschisă pe 31 august

Circulația pe tronsonul Adjud – Bacău al Autostrăzii Moldovei A7 ar putea fi deschisă la sfârșitul lunii august, mai exact pe 31 august 2026, dacă lucrările de racordare a noilor tronsoane cu Varianta Ocolitoare Bacău vor fi finalizate la...

Jaf uriaș pe banii comunei! Primarul a cheltuit ilegal miliarde de lei. Prefectul a oprit toate plățile

Dezastru total la Mircești @ După ce prefectul a suspendat 6 consilieri, au rămas în funcție doar 6 consilieri dintr-un total de 13 care s-au întrunit într-o ședință ordinară pe data de 3 august @ Deși nu aveau cvorum...

Un bărbat în toată firea a curtat o puștoaică de 15 ani. Îi trimitea mesaje cu caracter sexual expliciat, dar a scăpat cu o...

Un bărbat în toată firea din Cotnari a ajuns în fața judecătorilor pentru că i s-au aprins călcâiele după o puștoaică. Ceea ce bărbatul a considerat probabil a fi doar o aventură extraconjugală, Codul Penal definește ca reprezentând racolarea...

Cum poți primi 600 de lei de la stat în fiecare an dacă ai copil. Banii se adună într-un cont de economii cu 3%...

Părinții care vor să pună bani deoparte pentru copii pot primi, în anumite condiții, o sumă suplimentară de la stat. Programul „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar” le permite să economisească în numele copilului, iar dacă într-un...

Ședință de urgență pentru noul PUG al Pașcaniului

Legislativul pășcănean a fost convocat în ședință de urgență, joi 20 august a.c, de la ora 14.00. Pe ordinea de zi sunt două proiecte de hotărâre , la inițiativa primarului Marius Pintilie. Primul dintre ele este noul Plan Urbanistic...

Școlile din Târgu Frumos pregătite pentru noul an școlar. Ce spune primarul despre lucrările din oraș – VIDEO

Școlile din Târgu Frumos sunt pregătite pentru începerea noului an școlar. Primarul orașului, Neculai Zugravu, a vorbit despre pregătirile din unitățile de învățământ, dar și despre lucrările care continuă în această perioadă, în emisiunea Pulsul Zilei, de la BIT...
Paşcani
cer senin
22.2 ° C
22.2 °
22.2 °
55%
3.2m/s
0%
J
38 °
vin
42 °
S
39 °
D
29 °
lun
30 °

Niciun articol afișat