Cea de-a doua rată a impozitelor locale din 2021 trebuie plătită până pe 30 septembrie

Cei care, la sfârșitul anului 2020, dețineau în proprietate mașini, clădiri sau terenuri datorează statului, în 2021, impozit pentru fiecare dintre proprietățile amintite. Aceste impozite locale se pot achita în două tranșe egale, termenele legale fiind 31 martie și 30 septembrie. Astfel, cei care nu au plătit, pentru tot anul, până la primul termen, trebuie să achite cea de-a doua tranșă până la cel de-al doilea termen.

 


Mai exact, după cum este prevăzut în Codul fiscal în vigoare, cea de-a doua tranșă a impozitelor pe proprietate se plătește până la 30 septembrie.

Impozitele locale pentru mașini, terenuri și clădiri trebuie plătite de către toți cei care aveau în proprietate cel puțin un astfel de bun la sfârșitul lui 2020. Potrivit legislației, impozitele locale se pot plăti în două tranșe, termenele legale de plată fiind, după cum spuneam mai sus, 31 martie și 30 septembrie.

În primul rând, este vorba de impozitul pe mașini. Calculul acestui impozit se face în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului (cmc), prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracţiune din aceasta cu o sumă corespunzătoare din Codul fiscal. În același timp, legea stabilește și scutiri de impozit, dar și posibilitatea de a beneficia de unele reduceri.

Impozitul pe mijloacele de transport se datorează, potrivit Codului fiscal, pe perioada cât mijlocul de transport este înmatriculat sau înregistrat în România.

Apoi, trebuie plătit impozitul pe clădirile rezidențiale și nerezidențiale. În cazul clădirilor rezidenţiale şi clădirilor-anexă deținute de persoane fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% și 0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii. La clădirile nerezidențiale, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 și 1,3% asupra valorii impozabile stabilite.

Un caz special îl reprezintă impozitul pe clădirile cu destinație mixtă. Astfel, când același spațiu are și funcție rezidențială, și nerezidențială, impozitul se calculează un pic mai greu. La stabilirea cotelor de impozitare se ține cont de posibilitatea de a determina (din documentația cadastrală sau din contractul de închiriere) care e spațiul de locuit și care e cel folosit de firmă, precum și de chestiuni pentru plata cheltuielilor cu utilitățile și altele, în ipoteza în care spațiile nu pot fi identificate separat.

Un alt impozit ce trebuie plătit până la sfârșitul lunii septembrie este cel pe terenuri. Calculul acestuia se face prin raportare la suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat, precum și la zona și categoria de folosință, conform încadrării făcute de consiliul local. Există și aici o lungă listă cu persoane scutite de plata lui.

Sursa avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai puțin bună pentru angajați: aproape jumătate dintre ele...

De ce ne apropiem mai ușor de Dumnezeu atunci când ne este greu? Pr. Ion Vicovan: „Aproape instinctual ne îndreptăm spre Dumnezeu”

Boala, problemele familiei, pierderea controlului asupra propriei vieți sau sentimentul că soluțiile omenești s-au terminat îi apropie adesea pe oameni de credință mai mult decât perioadele în care lucrurile merg bine.  Este una dintre temele discutate cu pr. prof. univ....
Paşcani
ploaie moderată
12.9 ° C
12.9 °
12.9 °
88%
3.8m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat