Iată cât se mai munceşte la Iaşi, în cifre! Statisticile din ultimul deceniu

Statisticile legate de piaţa muncii de la nivelul judeţului Iaşi arată că mai bine de jumătate dintre angajaţii de la nivelul judeţului lucrează în domeniul serviciilor, iar în industriile producătoare de bunuri şi în agricultură, cumulat, abia se ajunge la 40% dintre angajaţi. Un alt aspect interesant: aproape 10% din populaţia activă lucrează în domeniul construcţiilor.

 


Totuşi, evoluţia domeniului de servicii arată de fapt o evoluţie a societăţii. Comparativ, aproape 80% din populaţia SUA lucrează în domeniul serviciilor, iar industria ocupă 20%, în agricultură lucrând doar 1% din populaţie, în condiţiile în care la Iaşi 22,7% din angajaţi sunt în agricultură. La Iaşi, anul de vârf al industriei pare a fi 2016, cu 18% dintre angajaţi. Cum au evoluat însă lucrurile la Iaşi în ultimii aproape zece ani pe toate domeniile? Tendinţele sunt de-a dreptul surprinzătoare.

Statisticile din ultimii ani, conform Anuarului Statistic al Judeţului Iaşi realizat de Institutul Naţional de Statistică – Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi, ne arată că, deşi ne îndreptăm spre ceea ce economiştii numesc „economie dezvoltată”, comparativ cu SUA, de exemplu, sau cu marea majoritate a statelor occidentale, mai avem încă un drum lung de parcurs.

Astfel, în anul 2012 lucrau 42,8% dintre salariaţii din judeţ în domeniul serviciilor, acest procent crescând în fiecare an, la finalul anului 2019 lucrând în domeniul „servicii” 51,1% dintre angajaţi.

Următorul sector în ceea ce priveşte numărul de persoane angrenate este cel agricol, care include şi silvicultura, pescuitul şi piscicultura. Acest domeniu a scăzut însă vertiginos în ultimii ani, de la 33,4% în 2012 la 22,7% la finalul anului 2019.

„Vârful” industriei ieşene, ca număr de angajaţi: 2016

Industria de la nivelul judeţului a suferit însă o uşoară creştere comparativ cu 2012, însă trebuie luat în calcul faptul că, în 2016, numărul de angajaţi din acest domeniu, procentual vorbind, era mult mai mare.

Astfel, în 2012 era angajată în domeniul „industrie” 16% din populaţie, la finalul anului 2019 procentul fiind de 16,7%. Totuşi, procentul a fost simţitor mai mare în 2016, 2017 şi chiar 2018. Practic, în aceşti ani, procentele au fost de 18%, 17,9%, respectiv de 17,7%.

Domeniul construcţiilor, care înregistreză cel mai mic procent comparativ cu celelalte domenii, a crescut însă aproape în fiecare an. Astfel, de la 7,7% din populaţia angajată în 2012 s-a ajuns la 9,5%.

În ceea ce priveşte populaţia activă civilă, adică acea populaţie care a desfăşurat activităţi economice, aceasta a crescut la nivelul judeţului, de la 295.000 de persoane la peste 297.000 de persoane, deci, schimbările în ceea ce priveşte domeniile de activitate nu pot fi puse pe seama migraţiei din judeţ.

Totuşi, într-o mică măsură, procentele pot fi influenţate de scăderea simţitoare a ratei de şomaj.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...
Paşcani
ploaie moderată
12.9 ° C
12.9 °
12.9 °
88%
3.8m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat