Cea de-a XX-a ediție a Taberei Naţionale “Proiecte de Mediu” are loc la Muncel, in judetul Iași

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Timp de 19 de ani, la Tăbăra școlară Muncel din județul Iași, în luna iulie, s-a desfășurat anual Concursul național “Proiecte de mediu”, organizat de Ministerul Educaţiei Naționale și Inspectoratul Școlar Județean Iași, plecând de la ideea că interesul umanităţii trebuie să fie în conformitate cu legile naturii şi că numai astfel se poate asigura o continuitate sănătoasă a vieţii pe Terra. Concursul a fost inițiat de către Daniela Călugăru, Inspectorul General MEN, care va fi prezentă la ce a de-a XX-a ediție, organizată în acest an în perioada 9-14 iulie. În această săptămână, Tabăra Muncel va găzdui elevi din clasele V-XII din toată țara, interesați de mediul înconjurător, care vin să prezinte problemele identificate și soluțiile acestora sub forma unui proiect de mediu.  Deschiderea oficială a taberei are loc in ziua de 10 iulie 2018, la ora 18.00.

La ediția din acest an participă aproximativ 100 de elevi, însoțiți de profesori din 24 de județe, reprezentând cele două echipaje de gimnaziu şi liceu câştigătoare la faza judeţeană a concursului, conform Regulamentului Național. Participanţii la etapa naţională, organizată în judeţul nostru, aduc in fiecare an in concurs proiecte de cercetare interesante, realizate în domeniul protecției mediului pe baza cunoștințelor învățate la fizică, chimie, biologie, geografie etc., aplicate în cercetarea efectuată. Proiectele elevilor sunt prezentate sub forma unei expoziții ce include standurile realizate de fiecare echipaj, ce sunt evaluate de un juriu prestigios, din componența căruia fac parte academicieni, cercetători, profesori din mediul academic ieșean și specialiști în protecția mediului de la Muzeul de Istorie Naturală și de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi.

Președintele juriului este profesorul universitar doctor Toma Constantin, membru al Academiei Române, Profesor Emeritus al Universității “Al. Cuza” din Iași, iar invitat de onoare – profesor universitar doctor Ionel Miron, academician care și-a dedicat viața cercetării în domeniul mediului înconjurător.

Pe lângă concursul propriu-zis, la care vor fi prezentate 38 de proiecte inovative ale elevilor din țară, programul taberei cuprinde numeroase activități, precum campania de informare a Direcției de Sănătate Publică Iași „Eliminarea hepatitei”; expoziția „Uimitoarea lume microscopică”, realizată de Anca Neagu, membru în juriu, șef de lucrări la Facultatea de Biologie a Universității „Al. I. Cuza” Iași; manifestări științifice și aplicații ecologică în pădurea Muncel, coordonate de distinșii profesori academicieni Ionel Miron și Toma Constantin; ateliere de creație „Mesaje de mediu” și „Bujorul regal”, organizate cu sprijinul Palatului Copiilor Iași și al voluntarilor de la Asociația Francofonă. După susținerea probei de concurs, elevii se vor bucura de activităţi recreative în aer liber, concursuri de dans, karaoke, sau de excursii tematice la obiectivele de interes din zona Moldovei.

La închiderea festivă a taberei, care are loc in ziua de 13 iulie, la ora 18:30, câștigătorii Concursului Național vor fi premiați de către Ministerul Educației Naționale cu diplome și cadouri oferite de către Asociația Naționala de Protecție a Consumatorilor – InfoCons. Tradiționalul foc de tabără și spectacolul oferit de talentaţii artişti de la Palatul Copiilor Iași vor reprezenta ingredientele nelipsite ale unei ultime seri de neuitat în Tabăra Națională a Proiectelor de Mediu pentru toți participanții.

Judeţul Iaşi este reprezentat la acest concurs de două unităţi de învăţământ – Liceul Teoretic de Informatică ,,Grigore Moisil’’ Iaşi, la secțiunea liceu, și Palatul Copiilor Iași, la gimnaziu.

Ne dorim ca ediţia aniversară a Taberei Naţionale Proiecte de Mediu, organizată la Muncel, să fie una de succes atât în ceea ce priveşte programul diversificat și atractiv, cât și din punct de vedere al calitatății, noutății proiectelor ecologice prezentate de elevi în fața unui juriu de valoare, astfel încât educaţia ecologică să dezvolte o atitudine de respect şi responsabilitate faţă de natură, în vederea ocrotirii ei.

De asemenea, ne bucură faptul că judeţul Iaşi, gazda numeroaselor concursuri și manifestări educaționale, în fiecare an atrage sute de elevi și profesori din țară, fiind un spaţiu cultural și de mare interes pentru activităţile educative şi pentru fructificarea vacanţelor elevilor.

 

PULSUL ZILEI

Începe Festivalul Tradițional de la Târgu Frumos 

De vineri, 4 septembrie, Târgu Frumos intră în atmosfera de festival. Pe esplanada orașului încep spectacolele folclorice pregătite în cadrul festivalului tradițional, iar localnicii și cei care vor ajunge în oraș sunt așteptați să petreacă împreună câteva zile în...

Concurs pe biciclete pentru copiii din Pașcani și Premii pentru câștigători

Copiii din municipiul Pașcani și împrejurimi sunt invitați, în acest weekend, la mișcare și competiție. Sâmbătă, 5 septembrie, cu doar câteva zile înainte începerea noului an școlar are loc cea de-a treia ediție a „Concursului pe biciclete PROdan Kids”,...

Vara nu se termină în august. Românii iau cu asalt vacanțele din septembrie: cererea a crescut cu 12%

Românii își prelungesc vara și în septembrie. Cererea pentru vacanțele din această perioadă a crescut semnificativ față de anul trecut, iar Antalya, insulele grecești și Egiptul se află printre cele mai căutate destinații pentru o ultimă escapadă la mare. Cererea...

FOTBAL | Pașcaniul a revenit după patru ani în Liga a III-a. Primul meci acasă din actualul sezon. Când joacă „pepenii verzi”?

Al doilea municipiu al județului, Pașcani, va respira din nou aer fotbalistic de Liga a III-a. Promovată în vară în eșalonul trei, după un baraj cu gruparea nemțeană Cimentul Bicaz, CSM Pașcani se va confrunta vineri, de la ora...

Guvernul îi premiază pe absolvenții cu media 10 la Bac și Evaluarea Națională. Câți bani vor primi cei 99 de elevi

Absolvenţii de liceu care au obţinut media 10 la examenul naţional de Bacalaureat vor primi un premiu de 5.000 de lei, în baza unei hotărâri aprobate, joi, de Guvern.De asemenea, absolvenţii clasei a VIII-a care au obţinut media 10...

28 de cupluri de aur, sărbătorite la Deleni. Au împlinit 50 de ani de căsnicie – FOTO

Zi de sărbătoare, joi, în comuna Deleni. 28 de cupluri care au ajuns la 50 de ani de căsnicie au fost sărbătorite în cadrul unei noi ediții a evenimentului dedicat familiilor care au construit împreună o viață. Momentul festiv a...

Prelungire excepțională a mandatelor managerilor de la salubritate

Administrația locală din Pașcani găsește tot mai greu specialiști interesați să preia conducerea societății locale de salubritate si transport public.  Întrunit în ședință extraordinară, joi, 3 septembrie, de la ora 10:00, legislativul local a aprobat prelungirea excepțională a mandatelor celor...

Bătrân transferat cu elicopterul SMURD de la Pașcani spre Iași, în stare gravă

Un pacient în vârstă de 78 de ani, din Muncelu de Sus, a fost transferat cu elicopterul la Iași, după ce a ajuns la Spitalul Municipal Pașcani cu stare generală alterată, febră și valori scăzute ale tensiunii arteriale. Bărbatul este...

De la pasiune la excelență: Doi medici veterinari, tată și fiu, au inaugurat la Lespezi una dintre cele mai moderne ferme de vaci din...

Eveniment important pentru zootehnia din regiunea Moldovei. Joi, 3 septembrie, a avut loc inaugurarea oficială a celei mai moderne ferme de vaci de lapte din județul Iași, amplasată în comuna Lespezi. Proiectul, coordonat de doi medici veterinari – Vicențiu...

Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia unei noi „Săgeți albastre”, din lotul de 50 pentru CFR Călători

Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia unei noi "Săgeți albastre", din lotul de 50 pentru CFR Călători "Electroputere VFU Pașcani, membru Grampet Group, a finalizat cu succes serviciile de revizie capitală de tip R9 la automotorul AM2018. Este vorba despre unitatea...
Paşcani
cer fragmentat
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
68%
3.2m/s
97%
J
20 °
vin
28 °
S
32 °
D
23 °
lun
24 °

Niciun articol afișat