Celor care vor să danseze cu moartea

Observ, cu uimire, că sunt unii care vor ca Spitalul de Urgenţă din Paşcani să devină unitate medicală suport pentru tratarea bolnavilor infectaţi cu COVID – 19. Nu pentru a-i salva pe cei care ar avea nevoie de ajutor – din lipsa dotărilor necesare, probabil ar muri cu zile, ci în urma unor calcule politice meschine.
În momentul de faţă stocurile de măşti şi mănuşi, echipamente de protectie şi substanţele pentru dezinfecție sunt “la limită”, a spus managerul spitalului. Nu din lipsa banilor, ci pentru că nu au de unde să cumpere!
Aici sunt doar 4 echipamente de ventilaţie şi monitorizare respiratorie şi se mai aşteaptă încă şase de la Ministerul Sănătăţii. Chiar dacă municipalitatea ar cumpăra, de la bugetul local, încă 10 echipamente pentru salvat vieţi, aşa cum a propus consilierul Sorin Olariu, cu un efort substanţial de la bugetul local, până la 1 milion de lei, tot nu ar fi suficiente pentru a face faţă valului. Sunt doar câțiva medici specialiști pentru terapie intensivă. Toate spitalele au fost copleşite de moarte!
Am văzut zeci de comentarii mizerabile la adresa personalului medical de la Spitalul de Urgenţă Paşcani, la un articol publicat de BIT TV – vezi mai jos. Tocmai acum când ei au nevoie, mai mult ca oricând, de sprijinul şi ajutorul nostru!

Nu este momentul potrivit pentru frustrări personale şi aproximări, nici pentru critici tăioase, poate justificate. Acești oameni sunt în linia întâi, în lupta cu moartea, o bună parte din cei infectaţi cu COVID – 19 fiind cadre medicale. Nu au echipamente de protecţie şi tremură, la propriu, pentru viaţa lor, a familiilor lor, după orice consultaţie sau intervenţie medicală. Iar sacrificiul lor este răsplătit cu înjurături!

În alte oraşe cetăţenii strâng semnături ca în spitalele lor să nu fie internaţi bolnavi COVID! La Paşcani, se înţelege că ar trebui depuse toate eforturile pentru că Spitalul de Urgente să îşi dovedească competențele sau mai degrabă slăbiciunile.
Să nu fiu înţeles greşit! Trebuie să ne pregătim pentru ce poate fi mai rău, pentru a face faţă, dar de nevoie, nu pentru a primi bolnavi din alte judeţe.

Să fim atenţi la ceea ce ne dorim!

Până şi sistemul medical din SUA a fost copleşit de epidemie – acolo persoanalul medical se protejează cu saci pentru gunoi, iar echipamentele de ventilaţie sunt insuficiente! Credeţi că Pascaniul s-ar descurca mai bine cu spitalul plin de coronavirus? Eu cred că nu!

De fapt spitalul din Paşcani nu s-a ridicat niciodată la rangul de unitate medicală de urgenţă, prin calitatea serviciilor medicale!

Salut orice iniţiativă de bună credinţă, orice sprijin material sau moral, orice cuvânt frumos, de încurajare pentru personalul medical. Haideţi, că putem mai mult…!

Să fim oameni, nu roboţi!

PS: Nu am văzut nici o îngrijorare pentru bolnavii noştri. Au fost externaţi, trimişi să sufere acasă, cu acele în vene şi medicamentele în buzunar, pentru ca spitalul să se pregătească să îi primească pe cei infectaţi cu coronavirus, veniți chiar şi din alte judeţe.

Au fost închise cabinetele medicale, unii medici de familie nici măcar nu mai răspund la telefon, iar dacă ai vreo boală sau durere, trebuie să te rogi la Dumnezeu, în carantină, fără să pupi icoanele. Doar cei cu urgențe, transportaţi cu salvarea, adică cu un picior în groapă, au acces la servicii medicale de urgenţă!

PULSUL ZILEI

Ce s-a făcut și ce urmează la Heleșteni? Bilanțul investițiilor din comună – VIDEO

Trotuare modernizate, locuri de joacă, dotări pentru administrația locală și investiții în energie verde. Sunt câteva dintre proiecte le aflate în derulare sau realizate în comuna Heleșteni. În același timp, administrația locală pregătește noi investiții, de la extinderea rețelelor...

ATOR Pașcani caută noi voluntari. Adolescenții sunt invitați să se alăture asociației – VIDEO

Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), filiala Pașcani, își mărește echipa și îi invită pe adolescenții cu vârste între 12 și 18 ani să se alăture comunității. Cei interesați se pot înscrie prin completarea unui formular, iar vineri, 30 octombrie,...

Primăria Pașcani s-a răzgândit. Va fi organizat spectacol de Revelion, în centrul municipiului

Primăria Pașcani s-a răzgândit și va organiza spectacol de Revelion la noaptea dintre ani. Subiectul a fost discutat miercuri, 28 octombrie, în ședința comisiilor reunite ale Consiliului Local, în cadrul dezbaterilor privind sumele necesare pentru activitățile organizate în perioada sărbătorilor...

Propunere: Parc industrial la Stolniceni-Prăjescu

Propunere pentru amenajarea unui nou parc industrial în apropiere de Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat legislativului județean analizarea oportunității unei astfel de investiții împreună cu Primăria Stolniceni-Prăjescu, pe un teren aflat la intrarea în comună, în apropierea...

Aducțiunea de apă de pe Siret, anul viitor. ApaVital va investi 125 mil. lei

Aducțiunea secundară de apă pentru municipiul Pașcani ar urma să fie realizată pe parcursul anului viitor. Este al doilea termen estimativ de execuție a lucrărilor, deși inițial investiția trebuia finalizată până la sfârșitul acestui an. Informațiile apar într-un raport...

Subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă

Comunicat: AJOFM Iași acordă subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași anunță continuarea finanțării programelor de ucenicie la locul de muncă ca o soluție...

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul – Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul - Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași. Este vorba despre Bianca Grigoruț, care a obținut locul III și Luiza Muscalu care a câștigat locul II. "Bucurie pură, dar si emoții...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI – 28 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI - 28 OCTOMBRIE 2026. Vezi în direct aici discuțiile și voturile consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=RmrhI9lDSXY

A fost reținut șoferul care a provocat accidentul cu ATV-ul, la Soci. Nu avea permis de conducere

IPJ Iași: REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ, CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 18.05, poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu...

Bărbat arestat după ce a atacat un cetățean într-un bar din Pașcani

IPJ Iași: ARESTAT PREVENTIV, PENTRU LOVIRE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICELa data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 44 de ani, bănuit de...
Paşcani
cer fragmentat
10.7 ° C
10.7 °
10.7 °
88%
2.6m/s
82%
J
14 °
vin
14 °
S
10 °
D
11 °
lun
10 °

Niciun articol afișat