Centrul de Transfuzii vă cere ajutorul: Nu mai este sânge pentru spitale

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Reprezentanţii Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) din Iaşi au tras alarma atât în mediul online, cât şi offline, anunţând că stocul de sânge al unităţii este îngrijorător de scăzut, îndemnând persoanele să doneze.

În ultima perioadă, numărul celor care au ajuns la Centru şi au donat a fost atât de scăzut încât CRTS nu poate asigura necesarul din spitale şi bolnavii riscă să nu poată fi operaţi. „Stocurile de sânge ale CRTS Iaşi sunt în scădere, fiind în imposibilitaea de a asigura solicitările spitalelor. Ieri, sălile au fost goale. Vă aşteptăm alături de echipa noastră pentru ca împreună să dăm o şansă vieţii. Donând sânge, donezi viaţă“, au precizat reprezentanţii Centrului într-o postare pe pagina de Facebook.

Pentru ca rezerva de sânge să nu se epuizeze, ar trebui să existe zilnic cel puţin 80 de donatori, însă, de cele mai multe ori, numărul acestora atinge cu greu jumătate. Pot să doneze sânge persoanele cu vârste cuprinse între 19 şi 60 de ani, care nu au suferit nicio intervenţie chirurgicală în ultimele şase luni, care au peste 60 de kilograme, tensiunea arterială sistolică între 100 şi 180 mmHG şi pulsul regulat, între 60 şi 100 bătăi pe minut. Înainte de donare, cu cel puţin 48 de ore, nu este permis consumul de băuturi alcoolice, consumul de grăsimi şi nici urmarea unui tratament pentru anumite boli, menţionate pe site-ul CRTS.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

PNL Iasi = Promisiuni multe, Zero rezultate. Astăzi despre infrastructură rutieră

PNL Iasi = Promisiuni multe, Zero rezultate. Astăzi despre infrastructură rutieră.

Contract atribuit pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Târgu Frumos-Lețcani al Autostrăzii A8

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit vineri contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție aferente tronsonului 2 din Autostrada A8 (sectorul Târgu Neamț-Iași-Ungheni). Compania desemnată în urma procedurii este TECNIC Consulting Engineering Romania. Oferta câștigătoare are...

Comuna Mircești din județul Iași în colaps financiar! Peste 62 de asistenți personali nu au fost plătiți de 2 luni, datorii de sute de...

Comuna Mircești din județul Iași a ajuns într-un colaps financiar după ce aleșii locali au blocat bugetul primăriei. Leon Bălteanu (PSD), primarul localității, susține că peste 60 de asistenți personali nu și-au primit salariile de 2 luni, datoriile administrației...

Povestea tânărului care s-a întors din Londra și a riscat toate economiile familiei ca să deschidă un local în Iași. A intrat în elita...

La doar 21 de ani, în anul 2022, Alex Gafițianu și-a riscat toate economiile familiei într-o pizzerie din Iași. Opt luni mai târziu, era convins că va pune lacătul pe ușă. Astăzi, după un parcurs marcat de incertitudine și...

Un pășcănean care s-a predat autorităților din Marea Britanie, pus să plătească cheltuieli de aducere în țară

Un pășcănean va trebui să achite cheltuielile făcute de poliție cu aducerea sa în țară. Bărbatul fusese dat în urmărire generală și se predase în cele din urmă în Marea Britanie. O modificare legislativă recentă l-a obligat să-și plătească escorta...

Încep înscrierile la liceu 2026. Cum arată fișa de opțiuni, cum se completează și ce greșeli trebuie evitate

Absolvenții clasei a VIII-a intră, în perioada 13-20 iulie, în etapa decisivă a admiterii la liceu 2026, când trebuie să completeze fișele cu opțiunile pentru repartizarea computerizată. Ordinea în care sunt trecute liceele și specializările poate influența rezultatul, motiv...

Camere obligatorii pentru monitorizarea șoferilor în toate mașinile noi. O nouă regulă adoptată la nivelul Uniunii Europene

Începând de vineri, toate autoturismele noi vândute în Uniunea Europeană trebuie să fie echipate cu un sistem care monitorizează atenția șoferului și îl avertizează atunci când este distras de la condus. Regulamentul european stabilește ce date pot fi colectate...

Argentina și Anglia, ultimele semifinaliste ale Cupei Mondiale. Duel de gală pentru un loc în finală

Tabloul semifinalelor Cupei Mondiale 2026 este complet. Argentina și Anglia și-au câștigat meciurile din sferturile de finală după prelungiri și se vor înfrunta miercuri, 15 iulie, într-o confruntare de cinci stele pentru un loc în marea finală. ampioana mondială en-titre,...

Senatorul Lucian Rusu: Autostrada A8 înaintează etapă cu etapă!

În infrastructură, fiecare contract semnat contează. Dar la fel de importante sunt și contractele care se asigură că lucrările vor fi realizate la cele mai înalte standarde. Astăzi, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru supervizarea proiectării și...
Paşcani
ploaie ușoară
17.4 ° C
17.4 °
17.4 °
88%
4.3m/s
100%
lun
24 °
mar
26 °
mie
29 °
J
28 °
vin
29 °

Niciun articol afișat