CERERI PENTRU TERENUL DE SUB CASĂ

Anunţ important privind recentele modificări şi completări aduse Legii Fondului Funciar nr. 18/1991. Comisiile locale primesc cereri pentru atribuirea terenurilor care nu au fost cooperativizate, aferente caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti dar şi a terenurilor care au fost cooperativizate şi pe care au fost edificate construcţii ale fostelor CAP-uri. În registrele Agricole de la Paşcani sunt înregistrate deja cca 60 de astfel de cazuri dar în teren numărul lor este mult mai mare. Primăria Municipiului face apel la cetățenii care vor să intre în legalitate, să depună câte o cerere la Serviciul de Cadastru, Fond Funciar, şi Consultanță Agricolă

Cererile vor fi primite maxim până pe 7 decembrie 2018. Ele trebuie însoţite de o serie de acte doveditoare privind terenurile şi construcţiile.
Amanunte in comunicatul de mai jos:

Referitor la aplicarea Legii 231/2018, se pot depune cereri privind atribuirea suprafețelor de teren aferente casei de locuit și anaxele gospodărești la Comisiile locale de fond funciar. Este vorba despre terenurile aferente construcțiilor edificate de către fostele CAP-uri și cazul terenurilor care nu au fost cooperativizate.

Pentru terenurile aferente construcțiilor edificate de către fostele CAP-uri sunt prevăzute îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
• sunt deținători de construcții de la data dobândirii și până la data solicitării înscrierii dreptului de proprietate;
• fac dovada că imobilul este înregistrat în registrul agricol și a plății impozitelor și taxelor în conformitate cu prevederile legale;
• pentru terenul aferent construcției nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate;
• terenurile nu sunt în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ – teritoriale.

Pentru terenurile aferente locuinței care nu au fost cooperativizate sunt prevăzute îndeplinirea următoarelor condiții:
• solicitanții figurează în registrele agricole sau registrele cadastrale și în evidențele fiscale;
• dacă terenul este în proprietatea statului român și persoanele solicitate au calitatea de proprietari ai construcțiilor de pe terenurile care fac obiectul prezentei legi;
• nu fac obiectul cererilor de reconstituite sau constituire a dreptului de proprietate către alte persoane.

Cetățenii care vor să intre în legalitate, se pot adresa, la sediul Primăriei Pascani, Serviciului de Cadastru, Fond Funciar, Consultanță Agricolă.

ATENȚIE – DATA LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA CERERILOR 07.12.2018!

#primariapascani
#municipiulpascani
#pascani

Biroul de presă

e-mail: [email protected]

PULSUL ZILEI

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.5 ° C
13.5 °
13.5 °
79%
2.5m/s
20%
D
15 °
lun
18 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat