Cetățean de onoare, post-mortem, la Târgu Frumos: Marta Trancu-Rainer, prima femeie chirurg din România

Consiliul Local Târgu Frumos a votat în ședința de joi, 28 august, acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem unei personalități de excepție născută în oraș: dr. Marta Trancu-Rainer, prima femeie chirurg din România. Distincția vine ca un gest de recunoaștere a contribuției sale remarcabile la dezvoltarea medicinei românești și a curajului de a deschide drumuri într-o epocă în care femeile aveau acces extrem de limitat la profesiile medicale.

Solicitarea vine din partea Asociatiei Cadrelor Militare Femei în Rezervă și Retragere, la un moment solemn – 150 de ani de la nașterea marii personalități.

Ceremonia aniversară va fi la București în luna octombrie a acestui an. Administrația locală din Târgu Frumos va face o plachetă cu titlul de cetățean de onoare, iar un exemplar va fi expus în Muzeul Militar al României.

Marta Trancu-Rainer s-a născut la 25 septembrie 1875, la Târgu Frumos, într-o familie de negustori armeni. A absolvit Facultatea de Medicină din Iași în 1899, fiind singura femeie din promoția sa, și a devenit prima femeie din țară care a ocupat prin concurs un post de medic chirurg.

În timpul Primului Război Mondial a condus mai multe spitale militare și a operat peste 1.200 de soldați răniți. Regina Maria i-a încredințat conducerea spitalului de campanie din Palatul Regal, iar ulterior a devenit medicul personal al acesteia, precum și al altor membri ai Familiei Regale. Supranumită „doctorița reginelor”, Marta Trancu-Rainer a introdus standarde moderne de igienă și anestezie, reducând considerabil riscurile postoperatorii.

Dincolo de activitatea chirurgicală, a militat pentru accesul femeilor la educație medicală și a sprijinit generații de tinere care doreau să practice medicina. A fost membru corespondent al Academiei Române și membru titular al Academiei de Medicină, contribuind și în plan științific prin articole și cercetări.

Viața ei s-a încheiat tragic, în 1950, în contextul represiunilor comuniste.

 

PULSUL ZILEI

Carnea de miel se poate vinde în piata Vale din Pașcani. Ce condiții trebuie să îndeplinească fermierii

Primăria Municipiului Pașcani anunță că vânzarea cărnii de miel, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, este permisă exclusiv în Piața Vale, în spațiul special amenajat din hala nouă. Autoritățile locale precizează că atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot vinde...

Pașcaniul are doar trei adăposturi de urgență și acestea nefuncționale

Municipiul Pașcani a doua aglomerație urbană din județ are doar trei adăposturi pentru situații de urgență (ALA - apărare locală antiaeriană) și acestea nefuncționale sau parțial funcționale. Este vorba despre subsolul unui bloc ANL, G2A din zona Deal, adăpostul de...

Iașiul si Bacăul interzic păcănelele. Primarul Pașcaniului le protejează!

  Deși suntem in Postul Paștelui la distanță de câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, principală tema de dezbatere din municipiul Pascani este despre soarta „păcănelelor„. Primarul Marius Pintilie a ințiatiat un proiect de hotarare prin care propune...

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani, a fost arestat

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani a fost arestat preventiv. Procurorii Parchetului din municipiu l-au dus în fața judecatorilor care au admis propunerea de a-l trimite după gratii pe indivi. "La data...

Rezultate afișate la Spitalul Pașcani: nota 9,69 pentru Ion Câmpeanu, actualul manager interimar

A fost afișat rezultatul probei de susținere a proiectului de management,  la Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani. Ion Câmpeanu, singurul candidat rămas în cursa pentru conducerea instituției, a obținut punctajul final de 9,69. Rezultatul este public pe site-ul unității...

Scriitorul Leonard Gavriliu – 99 ani de la naștere. Patronul spiritual al Bibliotecii Municipale Pașcani

Miercuri, 1 aprilie, se împlinesc 99 de ani de la nașterea scriitorului păşcănean, Leonard Gavriliu. Biblioteca Municipala din Pașcani îi poartă numele și îl omagiază pe scriitorul, psihologul, publicistul și traducătorul Leonard Gavriliu (1 aprilie 1927 – d. 30...

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea interzisă prin votul Consiliului Local

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea a fost interzisă prin votul Consiliului Local, în ultima ședință a legislativului. "Am reușit! Activitatea de jocuri de noroc este interzisă în locații fizice pe raza municipiului Bacău.Este un pas uriaș pentru comunitatea noastră,...

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Filme și serbare cu tematica sărbătorilor pascale. Intrarea gratuită

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Vineri, 3 aprilie, de la ora 16.30, la instituția de cultură va rula filmul "Patimile lui Hristos", iar intrarea este gratuită. Apoi, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea sunt efectele așa-ziselor reforme ale lui Ilie Bolojan Românii au nevoie de măsuri urgente, nu de...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.4 ° C
7.4 °
7.4 °
90 %
3.8kmh
100 %
J
14 °
vin
11 °
S
14 °
D
16 °
lun
20 °

Niciun articol afișat